Cultură

Apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, volumul „Restitutio Grigore Pletosu” readuce în actualitate personalitatea marcantă a protopopului ortodox al Bistriţei şi a profesorului de la Gimnaziul Grăniceresc.

Studiul portului românesc, cel tradiţional, şi mă refer în special la cel din judeţul Bistriţa-Năsăud, are ca obiectiv nu doar transmiterea cunoştinţelor ancestrale, a semnificaţiei fiecărui detaliu, o activitate deloc uşoară, ci păstrarea identităţii şi conservarea confecţionării straielor populare, precum şi transmiterea îndeletnicirii tinerilor din mediul rural.

„Mihail, cel de-al şaptelea copil în familia Eminovici, are, precum, se va vedea, mai multe zile de naştere...”. Argumentele sunt cumpănite bine pentru a nu leza nici onoarea documentelor autentice, care au înscrisă data de „15 Ghenarie 1850” şi nici veridicitatea din însemnarea făcută de însuşi purtătorul acestui nume – Mihail Eminescu – în registrul junimii ieşene, în 1878, anume că s-a născut în „1849 Decemv. 20 (Sf. Ignat), Botoşani”.
Stă mărturie în acest sens povestirea Harietei, sora lui Mihail:

Se împlinesc trei ani de când un grup de cărturari, iubitori ai frumosului, din Năsăud, Valea Someșului, Valea Rodnei, Valea Ilvelor, Bistrița, Valea Bîrgăului, Chiuza şi Cristeştii Ciceului şi-au unit gândurile şi puterile creative într-o Societate Scriitoricească cu sediul la Cluj, sub egida LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI, preşedinte Al. Fl. Ţene.
Cei 22 de membrii ce alcătuiesc Filiala Năsăud dovedesc un act de comunicare cu o deschidere către cititor, cu tensiunea trecerii de la simpla vorbire la supralimbaj.

O perioadă de profunde transformări economice, demografice, religioase, militare, de mentalități individuale și colective etc. a cunoscut Transilvania după integrarea sa în Imperiul Habsburgic, mai ales în timpul împărătesei Maria Tereza (1740-1780) și a fiului său Iosif al II-lea (1780-1790). Acești „despoți luminați” s-au completat unul pe altul în realizarea unor reforme ce aveau scopuri imediate și de perspectivă.

Nu de anul acesta, că e duminică oricum, dar de anul viitor. Ce mai contează o sărbătoare în plus? Pe lână Unirea Mică – 24 Ianuarie, Unirea Mare – 1 Decembrie, Sfântul Andrei – 30 noiembrie, Sfânta Marie Mare – 15 august, Ziua Mamei – 8 martie, Ziua Muncii – 1 Mai, Ziua Copilului – 1 Iunie sau Paşti, Rusalii, Crăciun, An Nou. Libere, oficial.

Începând din acest număr, inaugurăm o rubrică, fără o peridiocitate prestabilită, dedicată apropiatului centenar al Marii Uniri, din perspectivă culturală, cu evocarea unor personalități și opere care au consolidat în timp spiritul unității naționale a românilor. Începem cu două texte ale lui Nichifor Crainic (1889-1972), ctitor al gândirismului românesc, așa cum au fost publicate ele în volumul „Icoanele vremii” (Editor H. Steinberg, București, 1919).

Câteva gânduri inspirate de editorialul “Chinurile iubirii şi poezia (I)” în RĂSUNETUL CULTURAL nr 12 (45) – 2016