Cultură
Eram în Malin.
A început să ningă.
Feerii albe.
A începe o descriere lirică, ca pe o pagină de jurnal, ar putea fi doar ca o introducere. M-a încântat moto-ul poetului Gavril Moldovan pentru volumul său ,,Jurnal” (volumul III, 2006-2008 și 2018), Editura ,,Școala Ardeleană”, 2019: ,,După ce trec, zilele devin abstracte.” Parafrazându-l, aș zice, că după ce sunt citite, descrierile literare încântă (sau nu) prin subiectivitatea lor, prin ineditul viziunii autorului referitoare la aspectele din natură prezentate.
În general, o biobibliografie se justifică pentru un autor cu o operă demnă de luat în seamă, reprezentând, cu adevărat, ceva pentru cultura țării și marcând pregnant o perioadă de timp. Actul, ca atare, este cu supra de măsură acoperit în cazul scriitorului Aurel Rău care beneficiază de o Biobibliografie, realizată de Laura Goia și apărută la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în 2022.
Primesc cu regularitate, prin amabilitatea doctorului-scriitor Mircea Gelu Buta publicația Arhivele Bistriței cu interesante contribuții de istorie locală. Nu știu dacă între publicațiile năsăudene sau bistrițene i-aș putea găsi o precursoare – poate măcar în parte, Arhiva someșană (apărută la Năsăud între anii 1924-1933); dar pe plan județean ea este ceea ce a fost pentru cultura română revista „Manuscriptum” fondată în 1968 de Perpessicius, destinată cu precădere paginilor literare inedite.
În vederea alcătuirii unei cărți dedicate personalității regretatului nostru profesor Sever Ursa, vă rugăm să ne trimiteți scrierile d-voastră referitoare la viața sau opera acestuia pe una din adresele de e-mail: icu_craciun@yahoo.com sau daniel.utu@yahoo.com până în data de 15 iulie 2024. Precizăm că volumul va cuprinde și necrologurile publicate în revista „Cuibul visurilor” și va fi lansat odată cu dezvelirea bustului ilustrului nostru dascăl și ctitor.
Redacția revistei „Cuibul visurilor”
Ardelean prin naștere, cu rădăcini în Neposul legendar și ieșean prin formație, prof univ. dr. doc. Gavril Istrate de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași s-a remarcat ca om de înaltă cultură și scriitor renumit (membru USR din 1996), dar înainte de toate a fost un român autentic și devotat neamului său, care și-a iubit țara, strămoșii și conaționalii de pretutindeni cu cel mai deplin și mai sincer sentiment patriotic.
Cu Seninătate în Suflet,
vă invit să citiți despre o minune, pe care am trăit-o de curând, urmare căreia public pentru prima dată Poezia: ”FASCINAȚIE”, scrisă de un Om, pe care l-am cunoscut cândva.
Poezia lui Grigore Avram este un amestec rafinat de sensibilitate și inteligență artistică, de virtuozitate și inspirație tumultuoasă, precum și încredere în puterea Cuvântului și a Frumosului. ,,Aurul verde ” al plaiurilor noastre mioritice a fost izvorul de inspirație pentru romanele sale : ,,Anul șarpelui ” (2013) , ,,Da, de unde ” (2015), ,,La poalele Sodomei ” (2022), iar în cele cinci volume de poezii strălucesc ,,codrii verzi de brad ” ai lui Octavian Goga și se simte aerul proaspăt al regiunii în car
Doresc să încep prin a cita din cuvintele unui om pentru care jertfa din dragoste de semeni, de aproape a fost un motto al vieții sale și l-a călăuzit întotdeauna: „Providența ridică oameni unici, care să te sfătuiască, să te ajute și să-ți facă daruri inestimabile.”
La întâlnirea cu istoria, la centenarul Unirii României, din anul 2018, Academia Română, prin secția de Științe Tehnice, s-a prezentat cu tratatul în două volume intitulat Istoria Tehnicii și Industriei Românești, coordonat de președintele secției, academicianul Dorel Banabic. O carte care prezintă caracterul inventiv în tehnică și industrie a poporului român.