Cultură

ninge-n copilărie
peste păduri şi lupi
acasă caldă pâine
stă liniştea s-o rupi

Te aşteptăm Iisuse
prea ni se pare grea
această-mpărăţie
a fulgului de nea

în cer se-aud colinde
şi-n casale umile
trăim dar tot mai singuri
în celelalte zile

întoarce-Te Iisuse
cu ochii spre pământ
să vezi ce mai fac morţii
şi vii dacă sunt

Cunoscuta, apreciata şi consacrata solistă de muzică populară – Cornelia Ardelean Archiudean, împreună cu valorosul şi ştiutul grup „Doiniţa” al Cercului Militar Bistriţa, ne-au făcut o deosebită surpriză, prezentându-ne un recital şi un regal de înaltă ţinută artistică, constând în colinde tradiţionale româneşti, micii artişti, în frumoase şi vestite costume româneşti, ne-au încântat sufletele şi inima prin calitatea repertoriului abordat şi calitatea interpretării.

Un concert deosebit, de o sensibilitate aparte şi cu semnificaţie în viaţa poporului evreu, a avut loc la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, în 22 decembrie, începând cu ora 19.00, în prezenţa unui numeros public avizat şi cunoscător al tradiţiilor ebraice.
La începutul activităţii, prof. dr. Gavril Ţărmure – director CJC B-N, a făcut o pertinentă prezentare a fenomenului formaţiei şi repertoriului abordat de aceasta. În deschidere a fost prezent şi Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bistriţa.

De ceva vreme bună, Editura „ Karuna” se dovedeşte a fi editura mult apropiată bistriţenilor şi promovării scrisului local serios şi bine făcut. Cei doi amfitrioni drd. Mariana Irimie şi drd. Tiberiu Irimie se completează unul pe altul realizând şi în acest domeniu o familie unită şi exemplară. Finalul de an i-a găsit din nou în calitate de Moş Crăciun aducând în faţa cititorilor un volum interesant semnat Ioan Lazăr. Zi de sărbătoare – fiindcă orice carte apărută înseamnă o sărbătoare. Una însă de excepţie pentru jurnalistul Ioan Lazăr.

Catedrala Protopopiatului Ortodox Bistriţa a fost gazda unui concert de mare ţinută artistică. Dirijorul Francisc Mureşan a sunat convocarea la colinde a celor două mari formaţii corale: „Appassionata” şi „Viva la Musica”. Bagheta maestrului a realizat o strălucită îmbinare a vocilor clujene cu cele bistriţene înălţându-ne în sfânta Biserică până la ceruri. Credincioşii bistriţeni au umplut până la maxim biserica aşa cum se întâmplă în zilele de mare sărbătoare. Ţinuta elegantă, de concert, luminile, toate au realizat un minunat cadru sărbătoresc.

În prag de Sfinte Sărbători, părintele Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud, a fost colindat de copiii din satul natal, Runcu Salvei. Colindătorii, veniţi în straie populare la Bibliotecii Judeţeană, au adus colindele copilăriei scriitorului, la rândul lui Ioan Pintea răsplătindu-i cu cărţi.
An de an, elevii Şcolii Gimnaziale „Ioan S. Pavelea” Runcu Salvei nu uită să vină cu cele mai frumoase urări de sărbători, balsam pentru sufletul părintelui.

De peste 2000 ani, după cum spune una dintre colindele care se aud în satele noastre, micul Prunc vine la fiecare Crăciun în ieslea sfântă din Bethleem. Cete de îngeri coboară şi luminează sălaşul sfânt, iar ieruvimii şi serafinii aduc colind celui care va mântui lumea. Păstrând în suflet amintirea Crăciunului din copilărie, atunci când pe uliţa din Rebrişoara părintele Cristian Pomohaci colinda pe la ferestrele creştinilor, în ceas de sărbătoare ne aduce albumul „Dalbe flori de zâuă”, apărut în seria „Tezaur” a Casei de Producţie Roton.

Cu inegalabila emoție pe care o poartă colindătorul, vestind Nașterea Mântuitorului, Radio România Târgu-Mureș a transmis o ediție specială a emisiunii VITRALII, Pendul de cer. Au ajuns în casele ascultătorilor-radio cu calde colinde ale Corala Bisericii cu Hramul Sfinții Petru și Pavel din Reghin, dirijată de maestrul Cornel Pop, dar și colindele aduse din tărâmurile lui Liviu Rebreanu și George Coșbuc de colindătorii din Telciu- Bistrița, însoțiți de renumita interpretă a cântecului popular Domnica Dologa, o păstrătoare a autenticului.

Abonează-te la Cultură