Cultură
Volumul „Un Rebreanu hăituit”, apărut în seria „Opera Omnia – Publicistică şi eseu contemporan” la Editura Tipo Moldova, sub semnătura lui Andrei Moldovan, este un spaţiu al căutării identităţii sufleteşti şi scriitoriceşti a marelui scriitor dat de plaiurile năsăudene.
Scriitorul Dorel Cosma aduce, prin volumul „Jurnal de călătorie şi poezie”, apărut la Editura Nosa Nostra, o lume a meridianelor culturale care este surprinsă atât prin pagini de jurnal, cât şi prin poezie. De la piramide la Sfinx, de la Turnul Eiffel la Notre Dame, de la croaziera pe Nil la cea pe Sena, Dorel Cosma surprinde prin volumul său frumuseţile spirituale ale lumii. Scriitorul a ajuns în locuri la care mulţi dintre noi doar visează, însă farmecul stă tocmai în faptul că, citind acest jurnal cu poezie şi proză, găsim o poveste care aduce mai aproape de noi aceste meridiane.
Năsăudeanca Lucreţia Mititean îşi adună gândurile şi amintirile pe ritmuri de vers în volumul „Crizanteme” apărut la Editura Ecou Transilvan. Sufletul este oglindit în faţa cititorilor printr-o serie de mesaje care aduc în prim plan frumuseţea chipului uman a lumii în care trăim, a credinţei care a fost, de-a lungul timpului, pavăză bună. Alături de soţul Ioan Mititean, cu care convieţuieşte de mai bine de 50 de ani, şi de copiii lor, Lucreţia Mititean trăieşte într-o lume a frumuseţii care o şi inspiră în versurile pe care le-a scris de-a lungul timpului.
La marcarea a 150 ani de la înfiinţarea Liceului Grăniceresc Năsăudean, scriitorul Ioan Mititean a editat volumul „Liceul Grăniceresc Năsăudean – 150 ani”, care face parte din seria „În vârful peniţei”, fiind cartea cu numărul 13. Apărut la Editura Napoca Star, volumul este ca o dare de seamă a principalelor evenimente apărute în presa scrisă de-a lungul timpului sub semnătura lui Ioan Mititean, unul dintre cei mai harnici cronicari năsăudeni. Fiecare episod te introduce în atmosfera clipei respective, fie că vorbim de serbări şcolare, de activităţi profesionale sau culturale.
La Editura Tipo Moldova a apărut, în seria „Opera Omnia – Publicistică şi eseu contemporan”, cartea „Dincolo, dar tot aici” semnată de Cornel Cotuţiu. Volumul adună o serie de texte surprinse de ochiul publicistului şi scriitorului în momentele de „şedere” în anumite spaţii româneşti, dar şi de peste mări şi ţări, amintind aici Canada.
Ziua Culturii Naționale, instituită pe data de 15 ianuarie în semn de omagiu adus poetului național Mihai Eminescu, va fi sărbătorită la Biblioteca Județeană “George Coșbuc” Bistrița-Năsăud printr-o serie de manifestări culturale și educative, în care vor fi implicați bibliotecarii acestei instituții, cadre didactice și tineri utilizatori ai bibliotecii.
Pe cȃt de aşteptate sunt sărbătorile de iarnă cu lunga lor trenă de pregătiri spirituale şi materiale, pe atȃt de repede trec, lăsȃnd ȋn urma lor surprize, ȋntȃlniri, serbări, dar şi nostalgii şi regrete. Totul depinde de felul ȋn care le simte şi trăieşte fiecare dintre noi.