Cultură
Vărăreanul Dumitru Popiţan ne oferă nouă cititorilor, destul de des câte o carte cu totul specială, pe cât de instructivă pe atât de emoţionantă. Catrenele publicate în acest volum înmănunchează într-un buchet ce se constituie ca un adevărat florilegiu.
Autorul acestei cărţi este renumitul scriitor clujean Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Sriitorilor Români şi membru corespondent al Academiei Americană Română, unul dintre creatorii de literatură care abordează cu o deosebită uşurinţă şi talent mai toate genurile şi speciile acestui domeniu artistic.
Suntem puţini cei care îl cunoaştem pe Călin Crăciun. Dar, nu-i timpul pierdut, pentru că el se află la prima lui carte, nu oarecare, ci de un impact covârşitor, dacă ne referim doar la cantitatea paginilor studiate de către autor şi la calitatea unei scrieri de fineţea şi prestidigitaţia stilului modern în abordarea şi interpretarea operelor literare.
Festivalul “Hora la Rotunda” a ajuns la ediţia a V-a, în Pasul Rotunda fiind prezenţi spectatori din Șanț, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Rodna, Maieru, Sângeorz – Băi și Cârlibaba.
„Gala rockului bistriţean” - ediţia a opta, s-a derulat la terasa „Vama veche”. Asociaţia culturală Prefix 990, prin cunoscutul solist Gabriel Cociş, a reuşit, şi de această dată, să creeze un eveniment pe placul iubitorilor muzicii rock, prezenţi în număr destul de mare pentru a asculta muzică de calitate.
All for one, Gravity, Prefix 990, She Wolf sunt trupele care au adus bucurie pentru câteva ore într-un eveniment în care muzica a fost stăpână.
La Sângeorz-Băi s-a derulat "ROland Jazz Festival", a doua ediţie, eveniment iniţiat de Roland Szekely. Timp de 3 zile în Poeiniţa din central staţiunii au cântat Funkorporation, Ravo Experiment şi Billys Fun Connection – Germania, Jazzybit, , BadHead şi şi Eyot – Serbia, Miezul Nopţii, Gârlea Cvintet.
Satul Agrieş a găzduit tabăra de creaţie „Satul postmodern”, îân care s-au întâlnit 10 scriitori şi 10 artişti plastici.
A apărut, recent, numărul pe iulie 2013 al revistei “Convorbiri literare”, un număr în care ai ce citi dacă, vorba aceea, “te ţine brăcinarul”. Începând cu amplul şi consistentul editorial (“Un occidental la gurile Dunării”) semnat de Cassian Maria Spiridon, redactorul şef al revistei, şi terminând cu „Curierul de ambe sexe” al lui Nicolae Sava.
Cunoscută, consacrată, recunoscută, cu un har Dumnezeiesc aplecat spre pictură, de o sensibilitate aparte, cu sufletul şi ochii destinaţi a realiza superbe şi minunate tablouri, în diferite tehnici şi moduri plastice, cu o tenacitate şi ambiţie de invidiat – pictoriţa Maria Mărginean este o figură emblematică în domeniul artelor în urbea noastră.
"Arta pământului. Ceramica Calidano. Familia ceramiştilor braşoveni Postovar" este tema expoziţiei cu obiecte de ceramică, tradiţionale, decorative şi utilitare lucrate din lut şi argilă, manual sau la roată, decorate la cald şi rece, în culori naturale, vii, pastelate, de nuanţa pământului sau a lemnului, vaze, figurine, sticle ce reproduc chipuri de domnitori, ghivece, vase cu forme şi întrebuinţări diverse, o multitudine şi varietate de obiecte ornamentale ...