Decese
În ultimul ei zbor spre cer ,cea mai strălucitoare dintre stele s-a aprins⭐️⭐️⭐️
Iubita noastră fiică și nepoată Denisa Alexandra Măsură, va veghea asupra noastră pentru totdeauna înconjurată de îngerii din cer🌌
Familia și prietenii o vor însoți începând cu priveghiul ce va avea loc mâine Sâmbăta 05-10 la ora 17h00 și pentru ultimul ei zbor, duminică 06-10 la ora 14h00, la capela de pe strada Tărpiului🫂
Familia mulțumește călduros pentru sprijinul tuturor celor care de aproape sau de departe au susținut în aceste momente dificile.
...
Aducem la cunoștința tuturor celor care l-au cunoscut și foștilor colegi de la Liceul "Liviu Rebreanu" Bistrița că a trecut la cele veșnice, la vârsta de 75 de ani, cel care a fost EMIL SONEA, medic de un înalt profesionalism, născut la Sărata.Va fi înmormântat joi, în orașul Aiud (județul Alba), acolo unde era stabilit.Dumnezeu să-i ierte sufletul lui bun și blând.Fina Letiția cu copiii Aurelian și Mihaela cu familia
Cu adâncă durere, vă anunțăm că elevul Prunar Octavian Bogdan nu va reveni în băncile școlii. După o grea suferință, la doar 17 ani, sportivul din clasa a XI-a D, Liceul cu Program Sportiv Bistrița, a trecut pragul spre viața fără de sfârșit, unde nu este nici întristare, nici durere, nici suspin.
Drum lin spre Rai, suflet frumos, îți vom păstra mereu vie amintirea! Dumnezeu să te odihnească în pace, iar familiei tale să-i dăruiască multă putere, să facă față acestei crunte încercări.
Liceul cu Program Sportiv Bistrița
Ansamblul Izvoraşul Rece din Ruştior este alături de familia greu încercată în aceste momente când, la doar 41 de ani, Ioana Cira, a trecut fulgerător în veşnicie cea care a fost o mamă şi o soţie cu sufletul plin de bunătate. Bunul Dumnezeu să îi aşeze sufletul în rândul celor drepţi, iar de acolo de sus să fie înger păzitor pentru copiii ei!
"Stăteai cu noi la o poveste
Și prea târziu am dat de veste,
Că repede ca frunza-n vânt,
Te stingi și pleci de pe pământ.
Ieri pregăteai clopul cu pană
,,Unde ești gata să pleci,
Cu tristețe și profund regret, colectivul APIA Bistrița Năsăud își ia rămas bun de la cel care a condus instituția o lungă perioadă de timp, director executiv, Scurtu Emil.
Amintirea sa va rămâne vie în inimile noastre, iar contribuția sa valoroasă va fi mereu recunoscută.
Bunul Dumnezeu să îi dea odihnă veșnică!
Suntem alături de familia îndurerată!
Colectivul APIA Bistrița Năsăud
***
Cu sufletele împovărate de tristețe am aflat vestea dureroasă despre plecarea, mult prea devreme, în al 51-lea an al vieţii, în veşnicie a lui Lenuț Pop, manager Nuţu Casian Construct, veteran al teatrelor de operații, unul dintre principali coordonatorii al Semimaratonului Eroilor „Invictus” de la Bistrița.
Vasile Tamaș, fost referent la Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, în perioada 2001 - 2010, a trecut poarta veșniciei în al 77-lea an al vieții. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să îi dea odihnă veșnică, iar familiei mângâiere și puterea de a merge mai departe.
Sincere condoleanțe!
Senior editor Aurel Telcean,
în numele redacției Răsunetul
În ziua de 24 august, a trecut pragul veșniciei colega noastră Ana Secoban, la vârsta de 74 de ani, după o scurtă suferință.
O inimă bună a încetat să bată și un suflet nobil s-a întors la Ceruri. Am primit cu tristețe vestea că ec. Gavril Roman, fostul director general al Direcției Regionale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, a trecut poarta veșniciei.
Bunul Dumnezeu să îi dea odihnă veșnică!
Sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud
șef Administrație, ec. Dorina Cicioc
Dragă familie Dumbrăvan,
Cu inimile pline de tristețe, noi, membrii ansamblului „Măgura Șieu” și coregraful Bogdan Pantea, dorim să ne exprimăm cele mai sincere condoleanțe pentru pierderea celui care a fost un adevărat stâlp al culturii noastre populare, ceterașul Ioan Dumbrăvan.
Ne amintim cu profund respect de talentul și dăruirea sa, care au adus bucurie și frumusețe în inimile tuturor celor care au avut privilegiul de a-l asculta. Moștenirea pe care o lasă în urmă va rămâne vie prin muzica sa și în amintirile noastre.