Decese

În ziua de 27.05.2024, a fost chemat subit la cele veșnice fostul comisar de poliție Gheorghe Acatrinei, care, în perioada activă a îndeplinit cu responsabilitate, ardoare, pricepere, iscusință, dăruire și devotament  funcții de comandă în cadrul Poliției municipiului Bistrița și Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud în activitatea desfășurată pentru menţinerea și întărirea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea

Prof. Ioan Mihalci, fost director al şcolii din Teaca, a trecut la cele veşnice!
Anunţul a fost făcut de viceprimarul comunei Teaca, Florin Oltean:

Dragi năsăudeni,
Din păcate, astăzi ne mai luăm "Rămas bun!" de la un membru important al comunității noastre, fost director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, consilier local și membru marcant al organizației locale PNL, Petru Mihai Drăgan! 🖤🤍
Dumnezeu să mângâie familia!
Călătorie lină în lumină și mângâiere celor rămași! 🙏
Dumnezeu să-l odihnească în pace 😔
Primar Dorin Vlașin

Cu consternare și profund îndurerați am aflat fulgerătoarea veste a plecării dintre noi, mult prea devreme, a colegei noastre,

ADRIANA DOMNICI

† Cu profundă tristețe, anunțăm că a trecut poarta veșniciei, în Săptămâna Luminată, cel care a fost soț, tată, bunic - VASILE TURBAT -  din Bistrița, în al 73-lea an al vieții. 
Plecarea sa lasă în urmă multă durere în sufletele noastre, ale celor din familie, dar și ale prietenilor și ale tuturor cunoscuților săi.
 Un ultim omagiu îi puteți aduce la Capela Cimitirului Evanghelic, sâmbătă, 11 martie, la ora 17, la slujba priveghiului și duminică, 12 mai, ora 13, când va fi oficiată slujba înmomântării.  

† Ce veste grea! Trist și nedrept în același timp!
Greu pot să găsesc cuvintele potrivite despre trecerea la cele veșnice a lui Claudiu Man, cel care azi a suferit un tragic accident rutier în urma căruia și-a pierdut viața! Nu pot crede nici acum.
Ce știu sigur este că a fost un om cu adevărat bun, cu un caracter de nota 10! Un om sufletist, săritor și mereu de ajutor, un instructor auto priceput și un conducător profesionist responsabil întotdeauna, în special când era cu motocicleta.

Suntem alături de prietenul și colegul nostru, primarul Ioan Monița, care trece prin momente foarte dificile din cauza pierderii tatălui său.

În aceste momente de durere, dorim să vă transmitem cele mai sincere condoleanțe și să vă exprimăm de întreaga noastră compasiune.

Tatăl dumneavoastră a fost un om respectat și iubit, care a lăsat o amprentă puternică în inimile celor din jurul său. Cu siguranță, moștenirea sa va continua să trăiască prin voi, familia și cei apropiați.

Dumnezeul să-l odihnească în liniște și pace!
 

Inginerul silvic Adriana Gabriela Bartha, de la Direcția Silvică Bistrița-Năsăud, a trecut poarta veșniciei, mult prea repede, lăsând un gol imens în sânul familiei și al tuturor celor care au cunoscut-o.
Bunul Dumnezeu să îi facă parte de un colț de rai, iar familiei îndoliate să îi dea puterea de a trece peste aceste momente grele.
Redacția Răsunetul
***

Am aflat  cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a colegei noastre în ale dăscăliei, veterana breslei educatorilor năsăudeni Elisabeta Vranău, doamna Năsăudului, a treia colegă plecată la școlile cerului în ultimele zile, după Dorina Frișan și Rodica Miloșescu. Plecarea lor a lăsat un gol în lumea cărturărească din orașul academicienilor.

† Suntem alături de colega noastră Adelina Teodora Gyorke în aceste momente de grea încercare când  se desparte de mama ei, Rodica Câmpean. Plecarea sa în veșnicie lasă în urmă un gol imens, lacrimi şi multă durere pentru familie și toți cei care au cunoscut-o.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei să îi dea alinare. 
Sincere condoleanțe!
 
Colegii din Primăria Galații Bistriței, 
primar Vasile Vermeșan

Abonează-te la Decese