Învăţământ

O dată cu venirea primăverii, "Patrula Verde" de la Școala Profesionala Târlişua a demarat prima sa acțiune de ecologizare de pe raza comunei de anul acesta. Acțiunea face parte din cadrul proiectului Erasmus + "Green School 2.0 for a sustainable fluture" 2017-IT01-KA219-036528_4. 
Astfel, 35 de elevi ai şcolii au strâns aproximativ 30 de saci de gunoaie menajere care erau aruncate pe marginea drumului. 

Inspectorul şcolar general, prof. Camelia Tabără, a declarat, în cadrul evenimentului „Spre o educaţie europeană: noi paşi în dezvoltarea învăţământului profesional”, promovat de ISJ BN şi CCI B-N, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai unităţilor de învăţământ tehnologic şi profesional, că doar 15% dintre absolvenţii clasei a VIII-a, chestionaţi de CJRAE, şi-au arătat intenţia de a se înscrie, ca prima opţiune, într-o şcoală profesională.

Aflat la cea de-a III-a ediţie, concursul „O meserie pentru viitor" din cadrul Săptămânii meseriilor, ediţia 2019, este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Centrul Europe Direct Bistriţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Primăria Bistriţa, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi companiile Comsig Grup, Lordinu SRL, Sfara Tours SRL şi Comelf SA.

Caravana „EU și Europa”, organizată de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud în cadrul proiectului Centrul Europe Direct Bistrița, a ajuns vineri la Liceul „Radu Petrescu” Prundu Bîrgăului. Activitatea urmărește creșterea nivelului de informare al tinerilor privind drepturile și obligațiile pe care le au în calitate de cetățeni români și europeni, precum și încurajarea implicării civice a acestora și participarea lor la votul pentru Parlamentul European.

De-a lungul timpului, fenomenul bullyingului a ajus să fie întâlnit tot mai des în mediul școlar. Astfel, la nivel județean a luat ființă campania “STOP bullyingului în școlile bistrițene” , căreia i se alătură și elevii claselor V-VIII de la Uriu și Cristeștii Ciceului. În această perioadă, la nivelul școlii s-au implementat activități pe această temă, elevii fiind informați ce înseamnă bullyingul, dar mai ales cum îl pot elimina din școala lor.

 Acest început de primăvară aduce pentru şcoala de chitară bistriţeană un rezultat excepţional. De această dată de la Stuttgart (Germania), acolo unde în 2 martie a avut loc una dintre cele mai importante competiţii dedicate chitarei din Europa - a 11-a ediţie a concursului "RAGO International Guitar Competition". 

Prima etapă din procesul de completare și depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învățământul primar se desfășoară între 4 și 22 martie. Părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unității de învățământ în care se dorește înscrierea copilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că orele remediale nu sunt incluse la plata cu ora, însă fiecare cadru didcatic ar putea să rămână în şcoală până la 20 de ore pentru a-i ajuta pe copiii care întâmpină dificultăţi, care rămân în urmă la o anumită materie.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, susţine că nu îşi doreşte ca uniforma să fie o modalitate de uniformizare a personalităţilor dintr-o şcoală, însă ar fi bine să existe un semn distinctiv, pentru a recunoaşte intruşii din unităţile de învăţământ, dar şi pentru a-i proteja mai bine pe elevi, pe stradă.

Ministrul Educaţiei Nţaionale, Ecaterina Andronescu, a declarat la Bistriţa că temele pentru acasă date elevilor nu sunt şi nu pot fi decise din cabinetul ministerial, existând o autonomie a profesorului. Aceasta a precizat că formarea copilului nu se face doar cât acesta stă la şcoală, însă nu trebuie exagerat cu munca de acasă.

Abonează-te la Învăţământ