Opinii
artea CITADELA, despre care vorbim astăzi, este scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, autorul splendidei poveşti MICUL PRINŢ.
Eu am citit ediţia românească apărută la Editura Junimea, Iaşi, 1977, şi am însemnări făcute pe marginea acestei opere din care cu toţii avem ce învăţa.
Doamna ministru Ecaterina Andronescu şi echipa sa de la Educaţie, ne fericesc cu un nou experiment caragielesc, iată despre ce este vorba. Ca să poţi deveni profesor în învăţământul românesc, trebuie să absolvi o facultate de profil, după care trebuie să predai un an şcolar sub oblăduirea unui profesor titular, mentor, pe care ţi-l alegi, care va pune accentul pe activitatea psiho-pedagogică a candidatului la profesorie.
Aprecierile făcute asupra gumajului mărcilor poştale au cunoscut, în ultimul timp, o amploare şi importanţă care nu sunt justificate. Chiar dacă pentru colecţionarul de mărci poştale neuzate consideraţiile de ordin estetic au importanţa majoră, se încearcă acreditarea ideii de a se acorda o mare importanţă gumei, care nu are nimic estetic şi se află pe dosul mărcii. Nu negăm faptul că guma, atunci când este originală, demonstrează colecţionarului dacă timbrul aspectat a suferit vreo deteriorare sau reparaţie.
Dacă urmărim ideea de dată trecută, că dimensiunile timpului din trecut şi viitor sunt formate prin gânduri, atunci ar fi logic să ajungem la următoarea concluzie: oceanul undelor este făcut din probabile versiuni din viitor, suprapuse - sau în termen matematic, ecuaţia lui Schroedinger – este compusă din gânduri. Dar ce este un gând? Gândul este un produs al conştiinţei noastre, de aceea, mintea conştientă poate fi definită ca un câmp din tot felul de gânduri. Dacă astfel de câmpuri se întâlnesc, valurile undelor se suprapun şi intră în rezonanţă.
Noul tur de scrutin din Republica Moldova s-a încheiat. Basarabia şi-a ales reprezentanţii în noul Parlament. Spun Basarabia pentru că dincolo de Nistru numai alegeri n-au fost. Ele s-au desfăşurat, în fapt, doar în circumscripţiile electorale dintre Prut şi Nistru.
Acestea reprezintă, până la urmă, aşa-zisa Republică Moldova. Să nu ne abatem însă prea mult de la termenii oficiali ca să nu-l supărăm şi mai mult pe domnul Vladimir Voronin şi alţi susţinători îndârjiţi ai „independenţei” unui străvechi teritoriu românesc, în care românii, pardon, moldovenii sunt majoritari.
Subsemnata ECATERINA NEGARA, născută 22.02.1966, com. Putinei, Orhei, Moldova; am absolvit Colegiul de Medicină Orhei, Academia Internaţională pentru Studiul Istoriei Culturii şi Religiilor Lumii, Bucureşti, specialitatea Cultură şi Religie; sunt membră a Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, al Uniunii Scriitorilor din Moldova, al Fondului Literar din Moldova.
Volume publicate: Interior cu Vultur, Ascensorul cu păsări, Îngerul clonă, Dicţionar teologic pentru elevi, Katerina de Neant.
Motto:
IUBIREA poate vindeca,
IUBIREA ne ajută să nu fim singuri,
IUBIREA ne inspiră să fim mai buni,
IUBIREA ne ajută în evoluţia noastră,
IUBIREA ne apropie de Dumnezeu.
John Steinbeck – şi cartea sa: “Joia dulce”- Am selectat câteva gânduri spre meditaţie.
"E mai bine să se mulţumească cu contemplarea atentă a unei lumi în care frumuseţea tronează veşnic pe un soclu de urâţenie. Luaţi soclul, şi frumuseţea piere din faţa ochilor."
Poate că, dacă ar mai fi un interval mai acătării între mîine şi poimîine, acest subiect îl mai lăsam la dospit. Dar pentru că în Moldova de peste Prut au început dezbaterile vizavi de repetarea alegerilor legislative şi indirect a celor prezidenţiale, iar ai noştrii ca brazii, tac, cum ar zice fraţii noştrii, precum porcul în „păpşoi”, haideţi să zicem cîteva vorbe, noi.
Se împlinesc 155 de ani de la naşterea scriitorului român Alexandru Macedonski, născut la Craiova, unde şi-a început studiile, continuându-le la Bucureşti şi în străinătate.
A debutat ca poet şi ziarist, atacând în publicaţiile sale „monstruoasa coaliţie” („Oltul”, „Vestea” şi „Tarara”).