Politică
Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, și-a exprimat speranța călucrurile vor reveni la normalitate, odată cu nominalizarea unui nou ministru al Sănătății de către USR PLUS. Astfel se închide acestă „epopee care nici nu trebuia să apară”, premierul av\ns posibilitatea de a revoca un ministru, de la PNL, USR sau UDMR, când lucrurile nu mai funcționează în ministerul respectiv.
Secretarul general al Partidului Național Liberal, deputatul Robert Sighiartău, susține că are relații corecte din punct de vedere politic cu liderul Ludovic Orban, chiar dacă are opinii diferite față de acesta și că nu a fost stabilită deocamdată agenda alegerilor interne pentru a stabili funcția pentru care va candida.
Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, susține că declarațiile făcute de fostul ministru al Sănătății cu privire la statistica bolnavilor de CoVid, făcute la supărare, arată că premierul Câțu a fost îndreptățit să-l revoce pe Vlad Voiculescu.
Deputatul Daniel Suciu a participat, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, la vizita pe care ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, şi directorul general al CNI - Manuela Pătrăşcoiu - au făcut-o la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu şi la Sala Polivalentă de la Unirea. Sunt două obiective majore, care au fost demarate în vremea când Daniel Suciu era vicepremier şi ministru al Dezvoltării.
A fost nevoie ca “partenerii” de guvernare să se certe pentru a se vedea extrem de clar că PSD a avut #dreptate când a spus că PNL a falsificat datele pandemiei!
Românii trebuie să afle tot #adevărul, iar USR are obligația să voteze LUNI pentru înființarea comisiei de anchetă solicitată de PSD privind falsificarea datelor pandemiei.
Dacă nu vor trece de la vorbe și acuzații la fapte concrete, demonstrează că sunt în continuare complici la cel mai mare jaf din istoria României!
SURSA: FACEBOOK Ioan Deneş, senator PSD
Au trecut mai bine de 24 de ore de când trei găști au aruncat țara în haos. Iar Iohannis - artizanul acestui dezastru, doarme neîntors!
S-a umflat socata în voi! Vă dați cu trotinetele în cap! Vă trageți de păr în fața camerelor! Vă maimuțăriți la tv încercând să păreți gravi în timp ce dați ultimatumuri și para-ultimatumuri! Ați transformat masa guvernului într-o tarabă a intereselor și ifoselor voastre!
Dar pentru țară ce faceți, incompetenților?! Dar ultimatumuri pentru a crește testarea și numărul de paturi la ATI când dați??
Este primul pas pentru a depăși această criză, plecarea lui Voiculescu nu spală păcatele incompetenței guvernării PNL, USR+
Guvernanții sunt obligați să nominalizeze un profesionist care știe să repare dezastrul produs de Voiculescu și care știe ce trebuie făcut pentru a depăși această criză sanitară.
Trebuie să vă opriți! Nu mai promovați diletanți în funcții cheie doar pentru a rezolva camarila de partid!
#TrezireaOameniBuni
Decizia de revocare s-a impus cu stringență după cele petrecute azi noapte, când un secretar de stat a publicat, fără transparență, fără consultări prealabile, fără discuții strict necesare cu cei implicați și afectați, un ordin care are impact asupra a milioane de români.
Guvernul Cîțu are obiective formulate clar de către Președintele României și de către Premier, iar ministrul Sănătății și echipa sa nu trebuie să aibă agendă proprie, ci să participe la acest efort comun.
Da, trebuia să pleci! Pentru haos, pentru incompetență, pentru tragedii cu zeci de morți în spitale, pentru aroganță, pentru interese ascunse, pentru lipsa de empatie, pentru că nicio secundă nu ai fost “diamant”, ci doar un politruc care a eșuat! Vlad Voiculescu, ești doar un fost, cu un mandat catastrofal!
sursa: facebook Daniel Suciu
Țara mai are Guvern, prim-ministru, ministru al sănătății, ceva?
Un ordin care modifică criteriile de carantinare pentru localitățile din România a fost publicat în Monitorul Oficial fără ca Guvernul, primul ministru sau șeful DSU, Raed Arafat să fie informați!
Semnatara ordinului, secretarul de stat Andreea Moldovan, mâna dreaptă a ministrului Voiculescu sau poate ambele mâini, a trecut peste orice prevedere legală! Un nou ordin de carantinare nu poate fi emis fără acordul CNSU, condus de premierul țării!