Politică

Deputatul Bogdan Ivan a criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, măsurile şi fondurile alocate de Guvernul României pentru susţinerea mediului de afaceri, care ne clasează pe locul 124 din 191 la nivel mondial.

Veste bună pentru toţi bistrițenii! Drumul expres Bistrița-Cluj-Napoca este trecut oficial ca proiect în PNRR cu tronsonul Bistrița-Dej.
Asta e realitatea şi cred că e timpul să punem punct discuţiilor fără sens și fără substanță.
Facem ce n-au făcut alţii în nouă ani.
Sigur că era bine să avem măcar o documentație tehnică pentru acest mare proiect de infrastructură, dar mergem înainte așa și recuperăm toate întârzierile din mers. Important e să scoatem Bistrița-Năsăud din izolare și să-l conectăm la rețeaua de autostrăzi.

Profesorul impostor  Tik Tok  Cumpanasu prin Asociatia  pentru implementarea Democrației  abonată de ani de zile la banii publici alături de Academia de Politie, etalon în plagiat, dețin un   contract de 4,8 milioane de lei cu Ministerul Educatiei. Incredibil dar adevărat,  potrivit proiectului aflat în derulare,  angajatii vor învăța prin intermediul unei asociații conduse de un  impostor valori precum "etica, integritate si anticoruptie".
Contractul datează din 2018 și se va încheia în iulie 2021.
 

Aseară, în Bistrița, zeci de cetățeni au luat parte la un protest inedit. Sătui până peste cap de bâlbâielile și aberațiile celor care gestionează pandemia, bistrițenii s-au urcat în mașini, au mers în coloană și au claxonat.

Desigur, “surzii” din Guvern nu au auzit acest semnal de alarmă. Nici n-aveau cum, fiind preocupați mai degrabă de problemele și disensiunile din interiorul coaliției de guvernare.

Deputatul liberal Diana Morar anunţă că în Comisia juridică a Camerei Deputaților, din care face parte, se dezbate un proiect de lege extrem de important pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Este vorba despre utilizarea brățărilor electronice pentru a monitoriza respectarea ordinelor de protecție, așa cum se întâmplă în numeroase țări.

Orașul Beclean se dezvoltă în continuare prin proiecte SMART! Găsim Becleanul în dreptul exemplelor de bune practici în investițiile SMART, asta datorită administrației locale care demarează proiecte, nu puține, a căror rezultat ridică Becleanul la rangul de cel mai SMART oraș (non-municipiu) din Transilvania!

Ministrul agriculturii, Adrian Oros nu este dăunător, dânsul este chiar un blestem pe capul agriculturii românești.

Ministrul agriculturii are alura celor care înainte de 1989 ne calculau caloriile. Singura diferență este dată de faptul că acest ministru calculează, după rețete numai de el știute, care sunt subvențiile pentru o vacă, o capră sau o oaie. Iar dacă banii nu ajung, se descurcă el țăranul român. Culmea, fermierul, țăranul, nu se descurcă domnule ministru. El renunță!

"Domnule ministru Adrian Oros, cred că trebuie să vorbiți despre țăranul român. Despre țăran ar trebui să vorbim cu respect. Nu vă aduceți aminte tot ce ați promis și ați mințit. Hai să merem nicăirea și să vorovim nimica - așa spune bunica mea de 90 de ani și exact așa e mandatul dumnueavoastră. (...) Ați mințit fermierii, vreo 80.000, că le dați despăgubiri pentru seceta de anul trecut, nu le-ați dat. Ați mințit că le dați subvenția pentru motorina, trimestrul 3 și 4, nu ați făcut-o. Ați tăiat ANT-ul.

Vreau să mă adresez acum din postura de simplu cetățean care urmărește cu nesiguranță spre viitorul țării, al economiei, al libertății pe care am dobândit-o în mulți ani de luptă împotriva barierelor anti-democratice. Am urmărit, precum dumneavoastră, protestele de aseară și de astă noapte, la care au ieșit mii de oameni ce au strigat pentru libertate, pentru apărarea drepturilor garantate prin Constituție.

Anchidim Lari din Salva şi Dumitru Lazăr din Braniştea au criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, decizia Guvernului de a reduce cu peste 50% a bugetului alocat Ajutorului Naţional Tranzitoriu faţă de 2019, fapt care va duce la subvenţii ruşinoase de 1 euro/cap bovină, 2 euro/cap ovine-caprine şi 0,41 cenţi/tona livrată de lapte.

Abonează-te la Politică