Politică
Nu este momentul de răfuieli politice, a trecut vremea populismului și a demagogiei, este timpul mobilizării și acțiunii concrete!
Știm că domnul Romocea și-a făcut planul cincinal dar ne-am săturat cu toții de liste lungi de realizări când practica ne demonstrează altceva. Subvenția de la bugetul local al Orașului Năsăud pentru spital, în anul 2019, a fost de doar 150 mii RON !!!
Când pandemia se va termina, România va fi o țară cu societatea, economia și finanțele foarte greu încercate. Recesiunea este cuvântul care revine în toate scenariile care se vehiculează în țări cu economii foarte puternice înainte de coronavirus. Sunt câteva întrebări la care trebuie să răspundem. Ce ar fi de făcut? De unde putem începe redresarea?
Deputatul social-democrat Daniel Suciu susţine că actul normativ prin care se amână ratele la bănci nu este unul în favoarea oamenilor, asta pentru că dobânda continuă să se aplice.
Deputatul Crisitina Iurișniți (USR) salută propunerea Guvernului de a acorda vouchere valorice în cuantum de 200 de euro elevilor și studenților aflați în situații dificile.
Felicit firmele din județul Bistrița-Năsăud care produc echipamente pentru protecția personalului expus riscului de îmbolnăvire cu Coronavirus
Costache a DEZERTAT! Și-a dat demisia și a fugit!
În urma lui, ȘASE spitale rămân contaminate!
În urma lui, rămân SUTE de cadre medicale infestate și ZERO stocuri de echipamente de protecție!
Atrag atentia autorităților că potrivit unui comunicat de presă din partea MApN un transport aerian cu 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, cu o aeronavă NATO va aduce materiale necesare de protecție pentru Covid 19.
În acest context, prefectul judetului si managerii unităților spitalicești trebuie să aibă viteza de reacție si sa ceară pentru județul BISTRIȚA-NĂSĂUD materialele necesare!
"În aceste zile dificile, bistrițenii trebuie să simtă că municipalitatea le e aproape, prin acțiuni menite să faciliteze efortul comun de prevenție a propagării coronavirusului. Printre zonele cu expunere maximă se află și cabinetele medicilor de familie, unde zilnic sute de pacienți intră în contact cu personalul medical, pentru consultații sau eliberarea lunară de rețete.
Fac un apel la toți parlamentarii din județ să sprijine la rândul lor sistemul sanitar în această perioadă de criză profundă! Am luat azi legătura cu doamna manager Annabella Muzsi, pentru a avea informații directe de la sursă în privința nevoilor Serviciului Județean de Ambulanță care se află în prima linie de contact și luptă pentru prevenirea si combaterea Coronavirus!
Parlamentarul bistrițean Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud, i-a propus ministrului Agriculturii și dezvoltării Rurale o soluție care poate să deblocheze plățile subvențiilor directe pentru agricultori, în contextul în care APIA a suspendat depunerea cererilor unice de plată pentru fermieri. Mai precis, acesta cere înlocuirea cererii unice de plată, pe care fiecare fermier trebuie să o depună anual la APIA, cu o declarație pe proprie răspundere a fermierului.