Politică

"Când spuneam că nominalizarea lui Florin Cîțu îmi aduce aminte de bancul cu țăranul care își duce calul la târg doar ca să îl facă de rușine, aveam dreptate.În plină criză de Coronavirus, Florin Cîțu și-a depus mandatul, cu o oră înainte de votul de învestitură.

 
Din păcate, avem PANDEMIE de coronavirus, iar România nu își mai permite răfuieli politice sau calcule electorale. Preocuparea cea mai importantă a decidenților politici trebuie să fie sănătatea și siguranța cetățenilor.
Considerăm că se impun MĂSURI SOCIALE și ECONOMICE clare, pentru limitarea efectelor COVID19.
Realocarea din bugetul de stat a unei prime tranșe de 10 miliarde de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, în vederea achiziționării de medicamente, materiale sanitare și echipamente medicale.

În aceste momente dificile legate de creșterea cazurilor de coronavirus în România, îmi exprim toată solidaritatea și compasiunea față de românii aflați în suferință. În același timp, cred că autoritățile statului trebuie să acționeze ferm, fără ezitare, pentru limitarea acestei epidemii.Luând cunoștință de suspiciunile de infectare cu coronavirus a celor șapte bistrițeni, mi-aș dori ca Primăria să ia măsuri urgente pe raza municipiului și să comunice măsurile adoptate de protejare a populației.

Încă din 2017, deputatul Cristina Iurișniți a promovat și a solicitat includerea Educației pentru sănătate în școli prin interpelări adresate Ministerului Educației, prin organizarea de dezbateri cu toți actorii educaționali și prin elaborarea inițiativelor legislative care să completeze actualul cadru normativ.  
  

În aceste zile, la Rin Grand Hotel din București, liderii romilor din întreaga țară s-au întâlnit în cadrul unei Adunări Generale, ultima dinaintea alegerilor locale. În cadrul ședinței, președinții de filiale au votat bugetul pe anul în curs dar și principalele acțiuni dar și strategia Partidei Romilor pentru localele din iunie. De asemenea, a fost ales un nou Comitet Director al cărui președinte a fost ales prin vot direct, Nicolae Păun.

Partidul Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud și-a anunţat candidații pentru alegerile locale din acest an. Evenimentul a avut loc la Restaurant JV President, alături de cei 600 de membri din judeţ fiind prezenți președintele PMPm Eugen Tomacm şi deputatul Constantin Codreanu.

Deputatul Cristina Iurişniţi a transmis o adresă Instituţiei Prefectului prin care a solicitat ca Troiţa ridicată în memoria martirilor Revoluţiei Române din decembrie 1989 să fie reamplasată în Piaţa Petru Rareş.

Deputatul Cristina Iurişniţi (USR) a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că propunerea legislativă privind interzicerea exercitării profesiei de cadru didactic în urma unei condamnări penale definitive este aproape de votul final de la Camera Deputaţilor, care este şi Cameră decizională.
 

Deputatul Adriana Doina Pană l-a întrebat pe Costel Alexe, candidat la funcția de Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, cine a adoptat principalele măsuri în privinţa stopării tăierii ilegale de arbori – Radarul Pădurilor, 112, preluarea în pază a tuturor pădurilor, noul Cod Silvic, legea contravenţiilor silvice -  PSD sau PNL. La audieri, deputatul scoal-democart bistriţean l-a criticat pe ministrul propus că este interesat doar de imaginea proprie.

Deputatul Cristina Iurişniţi susţine că “Educaţie pentru sănătate” trebuie să ajungă în şcoli, iniţiativa sa legislativă fiind acum pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Abonează-te la Politică