Politică

Secretarul general al Partidului Naţional Liberal, deputatul Robert Sighiartău,  consideră că anul 2019 vine cu veşti proaste pentru România, atât din cauza întârzierii adoptării bugetului de stat, dar şi ţinând cont de sumele care au fost alocate pentru investiţii, în comparaţie cu asistanţa socială sau cheltuielile cu salariile.

În cadrul Campaniei Nicio școală fără apă și canalizare, deputatul Cristina Iurişniţi a a înaintat o adresă primarilor din municipiul Bistrița, orașul Sângeorz Băi, respectiv din comunele Budești, Cetate, Chiochiș, Ilva Mică, Lechința, Livezile, Miceștii de Câmpie, Nimigea, Parva Șieu Odorhei, Spermezeu, Tiha Bârgăului,  în vederea propunerii unor măsuri legislative, precum și a unor amendamente la legea bugetului de stat. În fapt, se doreşte aflarea unor costuri stimative pentru amenajarea grupurilor sanitare în incinta unităților de învățământ.

Majoritatea modificărilor în domeniul justiției propuse în Parlament, precum și prin ordonanțe de urgență de către coaliția majoritară aduc inegalități în ceea ce privește accesul la actul de justiție pentru victimele violenței domestice, ale violenței sexuale (inclusiv asupra minorilor), pentru victimele traficului de persoane etc. Dincolo de încălcarea drepturilor victimelor, consecințele acestor modificări care avantajează agresorii (chiar și pe cei deja condamnați definitiv) duc la creșterea numărului de infracțiuni și a numărului de agresori rămași nepedepsiți.

IMPLICARE pentru SCHIMBARE!
Învățământ politizat= învățământ cancerizat! De la Doamna Andronescu și până la Tudorel Toader, nu vedem decât decizii anti-cetățeni, abuzuri in justiție în lanț în contextul lipsei bugetului pentru 2019! Buget nu avem, dar avem pe Facebook-ul lui Dragnea cifrele bolșevice de creștere economică și falsă bunăstare pentru toți românii! Cu toate că România n-are buget și leul este la un minim istoric, pentru șeful PSD ”cifrele arată bine!”

Ca ființă socială, omul este dependent de ceilalți oameni. Această dependență înseamnă, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica și coopera. Legislația școlară actuală prezintă unele lacune în privința susținerii integrării sociale a copiilor cu cerințe educative speciale, drept pentru care în calitate de cadru didactic, de deputat, membru în Comisia de învățământ și președinte al Comisiei pentru egalitate de șanse, am înaintat o serie de propuneri legislative în acest sens.

Reprezentanții principalului partid de guvernământ, PSD, sunt total desprinși de realitate. În timp ce, pentru Liviu Dragnea, „cifrele arată bine”, în termeni de venituri la buget și produs intern brut, pentru milioane de români cifrele arată dramatic atunci când vine vorba de nivelul de trai.

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, vicepremierul Viorel Ştefan, ministrul Comunicațiilor -  Alexandru Petrescu, secretarul de stat Sorin Roşu Mareş de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar şi alţi parlamentari, au sărbătorit, la Iaşi, 160 de ani de la Unirea Principatelor, la invitația președintelui Consiliului Judeţean Iași, Maricel Popa.

Secretarul generalal PNL, deputatul Robert Sighiartău, consideră că în această zi, în care sărbătorim 160 de ani de laUnirea Principatelor Române, fiecare  ar trebui să reflecteze la faptulcă „România e fiecare dintre noi şi toţi la un loc”. Deputatul Sighiartău, alături de preşedintele PNL, Ludovic Orban, au participat la evenimentele dedicate Micii Unirii la Iaşi.

24 ianuarie 1859, Ziua Unirii Principatelor Române, este ziua nașterii României moderne! Acum 160 de ani, cu sprijinul Franței, făceam primul mare pas, ca tânără națiune europeană.Unirea românilor în lupta pentru libertate și democrație europeană trebuie să continue prin implicarea fiecăruia dintre noi pentru binele comun!IMPLICARE pentru SCHIMBARE! 

Abonează-te la Politică