Politică
Peste 104 000 de români, din care peste 2100 de bistrițeni, susțin deja prin semnătura lor campania #OameniNOI în politică, deși prin prisma complexității inițiativelor legislative, Oameni Noi a fost o campanie de strângere de semnături mai grea decât bine-cunoscuta campanie Fără Penali în Funcții Publice.
România conduce UE dar nu aplică regulile europene!
În iunie 2018, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care susține întru totul mesajul inițiativei noastre: “persoanele condamnate definitiv pentru corupție ar trebui să își piardă dreptul de a candida la alegeri pentru o perioadă proporțională cu gravitatea infracțiunii”.
Instituțiile UE gândesc ca noi iar noi, cei 1 milion de semnatari ai inițiativei, precum și marea majoritate a românilor, gândim european!
La debut de 2019, au fost emise în România primele ordine de protecție provizorii, menite să protejeze victimele violenţei domestice printr-o intervenție rapidă pentru îndepărtarea agresorilor. Instrumentul este disponibil o dată cu intrarea în vigoare a Legii 174/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr.
Preşedintele PNL Bistriţa, consilierul local Sorin Hangan, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea pe care o reprezintă va prezenta opiniei publice, bistriţenilor, un buget alternativ, pentru a şti ce se poate face cu banii lor şi ce se face în mod real. Hangan a organizat o conferinţă de presă la care au participat aleşii municipali Ioan Peteleu şi Mioara Seica, dar şi Cristian Munthiu.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este un prilej de bucurie și împlinire sufletească, alături de cei dragi. Spiritul acesteia ne aduce mai aproape de cei care nu au parte de toate momentele de fericire din această perioadă precum și de căldura unui cămin.
Având în vedere refuzul Primăriei Târlișua față de solicitările unui cetățean activ al comunei și al județului, care semnalează niște derapaje grave ce țin de proiectul ,,Lucrări de amenajare a cursurilor de apă necadastrale din comuna Tîrlișua” și implicit asumarea de către Primăria comunei Târlișua a prezenței/absenței barajelor deversoare, menite a reduce riscul la inundații, pe patru dintre cele cinci văi necadastrale care au făcut obiectul unui proiect european (văile: Oarzina, Ivăneasa, Mihăleasa și Vânători), am adresat primarului Comunei Târlișua, domnului Vlăduț Purja, o solicitare
Deputatul Daniel Suciu, liderul de grup al PSD de la Camera Deputaților, susține că actele normative adoptate miercuri au un impact deosebit pentru cei 4 milioane de români cu credite și cei 5 milioane de pensionari.
Am fost să văd ambulanțele noi care au sosit la Bistrița și mă bucur să constat că, după un an de zile, eforturile mele încep să dea roade. Din cele 100 de ambulanțe ce ne-au fost promise de actuala guvernare, au ajuns în județul Bistrița-Năsăud 5. Nu e un număr satisfăcător, dar e un început.
Situația școlilor din județul Bistrița-Năsăud, în special cele din mediul rural, este una deplorabilă, departe de condițiile civilizate necesare educației copiilor în secolul al XXI-lea.