Politică
Senatorul liberal Cristian Florian, fost copreşedinte PNL Bistriţa-Năsăud, i-a fost alături, în prima conferinţă de presă noului lider Robert Sighiartău, anunţând că îl va susţine pe acesta în etapa de organizare a partidului şi de recâştigare a credibilităţii.
În urma apelurilor făcute atât de reprezentanţi ai societăţii civile, cât şi ai partidelor democratice noi privind necesitatea unei singure forţe politice alternative, luni 11 iulie 2016, a avut loc o întâlnire în care a fost deschis dialogul privind posibilitatea creării unei construcţii politice comune. Partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor a adresat această invitaţie tuturor formaţiunilor politice alternative precum Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Pentru Iaşi, M10, Partidul Verde, Uniunea Creştin Democrată din România, Partidul Oamenilor Liberi, Noua Republică, etc.
Senatorul PNL, Dorin Dobra, susţine că comportamentul PSD atât la nivel naţional, cât şi la nivel local "e unul şi acelaşi,„de jucător mare cu comportament de om mic”,, preşedintele Radu Moldovan fiind în conflict de interese, asta pentru că are toată puterea locală, şi colegi în Guvern, însă critică acţiunile guvernamentale.
Senatorul liberal Dorin Dobra a lăudat, în cadrul unei conferinţe de presă, iniţiativa Guvernului de a lansa programul „România competitivă”, un proiect pentru o creştere economică sustenabilă, sănătoasă.
Biroul Permanent Naţional al PNL va lua luni o decizie cu privire la numirea unui preşedinte unic pentru filiala Bistriţa-Năsăud. Două propuneri au fost transmise de la Bistriţa, de altfel votate şi în Biroul Politic Judeţean, şi anume Robert Sighiartău (32 voturi) şi Ioan Turc (29 voturi).
Fostul preşedinte al Organizaţiei Partidului Naţional Liberal Prundu Bârgăului, Ioan Pop, s-a înscris recent în rândurile Partidului Social Democrat. Consilier local în două mandate, în perioada 2008-2016, acesta este profesor la Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, fiind absolvent al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca. Se pare că este primul liberal din Prundu Bârgăului care trece în zona de stânga, acesta fiind urmat şi de alţi colegi.
Scrisoare deschisă
Stimați locuitori ai județului Bistrița-Năsăud,
Biroul Politic Național al PNL a votat luni președinți unici în 12 organizații - 11 județe și diaspora, a anunțat Vasile Blaga într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
"Dorim ca săptămâna viitoare să încheiem practic procesul de fuziune la nivelul organizațiilor județene și astăzi am votat președinți unici în 12 organizații — 11 județe și diaspora, respectiv Bacău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Prahova, Sălaj și Teleorman", a spus Vasile Blaga.
PES activists România are încredere că Liviu Dragnea va duce stânga la victorie la alegerile parlamentare
Reuniți la Pitești, în cadrul Adunării Generale, reprezentanții PES activists România au discutat despre rezultatele alegerilor locale și acțiunile care urmează a fi realizate în perspectiva alegerilor parlamentare.
Stabilit, timp de 10 ani, în Statele Unite ale Americii, unde a administrat propriile firme de construcţii, având în subordine peste 100 de muncitori, preşedintele PMP BN, Ionuţ Simionca nu uită că astăzi este Ziua Independenţei. Statele Unite ale Americii sărbătoresc la 4 iulie Ziua Naţională, zi care marchează aniversarea Declaraţiei de independenţă din 4 iulie 1776, faţă de Marea Britanie, semnată de 13 colonii de pe continentul Nord American. Data de 4 iulie a devenit Ziua Naţională a SUA începând cu anul 1941, în timpul mandatului preşedintelui Franklin Delano Roosvelt.