Politică

S-a cam tras linie la alegerile locale din 2016, urmând a fi doar constituirea consiliilor locale şi depunerea jurământului de către primari. Suntem curioşi dacă vreun primar va cere să depună jurământul în biserică, aşa cum va face primarul din Baia Mare, cu acordul preoţilor. Poate aşa ne vom gândi de două ori înainte să facem ceva greşit.

"Bărbatul care a agresat o femeie în plină stradă, în Bistrița, va fi exclus din PNL ca urmare a incidentului. Oamenii de genul acesta nu au nicio scuză și nu au nimic în comun cu PNL. Celei care i-a fost victimă îi cer eu iertare pentru momentul prin care a trecut. Mă bucur că a avut curajul să facă public incidentul. Sper ca autoritățile să-și facă treaba și să înlăture orice dubiu că ar încerca să-l favorizeze pe agresor" a scris copreşedinte PNL, Alina Gorghiu, după scandalul în care a fost implicat vicepreşedintele PNL BN, Jenor Beudean.

Biroul Politic Județean al PNL Bistrița-Năsăud se delimitează categoric de orice act de violență asupra unei persoane, cu atât mai mult asupra unei femei. Faptele imputate domnului Jenor Beudean, fostul candidat al PNL pentru primăria Șieu-Odorhei, sunt de o gravitate excepțională, inacceptabile și nu pot fi sub nicio formă tolerate de Partidul Național Liberal. Drept urmare, în cel mai scurt timp, Biroul Politic Județean al PNL se va întruni în ședință de urgență cu propunerea de excludere din partid, în conformitate cu articolul 26, alin 1, litera h. din Statut.

Scorul obţinut de Partidul Naţional Liberal la alegerile locale desfăşurate în data de 5 iunie 2016 ne arată faptul că este impetuos necesar ca PNL să intre într-un amplu proces de reformare care să pornească de la nivel naţional.

Senatorul Dorin Dobra participă în intervalul 12-14 iunie la Conferința Organelor Parlamentare specializate în Afaceri Comunitare și Europene ale Parlamentelor din Uniunea Europeană ( COSAC), desfășurată la Haga în Olanda, ocazie cu care se discută un număr de subiecte care privesc situaţia actuală.

Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că până în 15 iulie formaţiunea va avea o conducere unitară, iar acest lucru se va materializa în fiecare organizaţie din judeţ. Mişcarea de unificare totală se impune în vederea pregătirii alegerilor parlamentare din toamnă. Atât Stelian Dolha, cât şi Cristian Florian, cei doi copreşedinţi ai PNL BN, au mandatele „la mâna conducerii centrale”, însă demiterea acestora nu este o prioritate la Bucureşti.

Primarul Traian Simionca de la Livezile a fost reales cu 73% din voturi, la o prezenţă de peste 63% dintre alegători. Din aproximativ 2500 de voturi, 1794 livezeni l-au dorit pe Simionca primar. În cadrul unei conferinţe de presă, primarul din Livezile a spus că este „un scor foarte bun”, mai ales că a crezut că lumea îl va taxa pentru faptul că a trecut de la PNL la ALDE.

„Ce dacă Codul Silvic prevede înfiinţarea Consiliului Silviculturii? Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, condus de ilustra echipă tehnocrată, "nu-i curios".

Scrisoare deschisă adresată Primului Ministru al României, dl Dacian Cioloș
Domnule Prim-ministru al României, Dacian Cioloș, situația din teren a industriei producătoare și prelucrătoare a laptelui este dezastruoasă. Această scrisoare nu este un reproș la adresa dvs, ci este un apel la experiența dvs. de tehnocrat european, ce trebuie pusă în slujba producătorilor și procesatorilor de lapte din România.

Google ofera public anumite informatii despre modul in care utilizatorii sai folosesc motorul de cautare. Prin procesarea datelor Google aferente utimelor 24 de luni, analistii DWF – Digital Workforce au identificat interesul exprimat de romani pentru senatorii si deputatii din judetul in care locuiesc.Pentru judetul Bistrita-Nasaud sunt alesi in Parlamentul Romaniei 5 deputati si 3 senatori. Acest numar nu este egal pentru toate judetele din tara noastra, fiind calculat in functie de populatie.

Abonează-te la Politică