Politică
„Nu vreau să pară că ne lăudăm. Stăm foarte bine în Bistriţa, foarte bine, şi vreau să nu o luaţi în sensul ad litteram „nu neaşteptat de bine”. Ne aşteptam să fie, dar parcă nu atât de bine.
În celelalte judeţe, trendul este unul foarte bun, faţă de ultimele alegeri şi faţă de istoricul alegerilor, cred că regiunea aceasta va fi una dintre principalele surprize plăcute ale alegerilor din iunie”, a precizat secretarul general al PSD, în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat despre rezultatele sondajelor de opinie.
Întâlnirea de la Bistriţa a liderilor social-democraţi din Regiunea de Nord-Vest nu a fost întâmplătoare, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, secretarul general al PSD, Marian Neacşu. În opinia sa, Organizaţia Judeţeană a PSD BN este un model de bună practică.
„Sunt prezent la Bistriţa în dublă calitate, de secretar general al partidului, cât şi de coordonator naţional al campaniilor electorale din acest an. Nu am ales întâmplător nici locaţia, Bistriţa, nici prima regiune în care ne întâlnim, cea pe care o conduce Radu Moldovan, Regiunea Nord-Vest.
Secretarul regional al Partidului Social Democrat, Emil Radu Moldovan, consideră că şansele PSD de a obţine rezultate bune la alegerile locale, în Regiunea Nord-Vest, sunt mari. Concluzia a fost trasată după întâlnirea tehnică a liderilor PSD din Regiunea de Nord-Vest, avută joi, la Bistriţa, în prezenţa secretarului general al PSD, deputatul Marian Neacşu.
„În calitatea de secretar general am primit misiunea să o organizez, au fost prezenţi toţi colegii din cele şase judeţe (n.n. – Cluj, Sălaj, Maramureş, Bihor, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud).
15 doamne din PNL Bistriţa-Năsăud au fost prezente la Oradea la o întâlnire cu copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. Cei doi copreşedinţi ai Organizaţiei de Femei a Partidului Naţional Bistriţa-Năsăud – Gabriela Montoiu şi Diana Morar – alături de consilierul judeţean Monica Săsărman, copreşedintele PNL Bistriţa Mioara Seica, dar şi doamne care candidează în 2016 pe listele de consilieri locali şi doamne din Biroul Permanent Judeţean, au participat la întâlnirea cu colegele din 12 judeţe din nord-vestul ţării, în prezenţa celor doi copreşedinţi ai OF PNL – Cristina Trăilă şi Lucia Varga.
Liderul judeţean al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu, consideră că protocolul de colaborare politică şi electorală, parafat între PSD ŞI ALDE, este unul de bun augur,
„legat de stabilitatea politică”.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, și copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu au semnat, astăzi, un protocol de colaborare politică şi electorală.
TSD Bistrița-Năsăud lansează proiectul ”Profil de tânăr candidat”, primul proiect al unui partid politic din România, destinat tinerilor profesioniști care au o șansă reală de a candida pe lista de Consilieri Locali a Partidului Social Democrat la alegerile locale din 5 iunie 2016, anunţă formaţiunea, printr-un comunicat de presă.
În perioada 3-6 februarie, senatorul Dorin Dobra a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, alături de alți cinci colegi senatori. Scopul vizitei a fost acela de a purta discuții cu factori guvernamentali și politici pentru a se informa în privința stării de fapt din Republica Moldova, care a trecut recent printr-o perioadă tensionată, precum și a opțiunii de viitor în privința reformelor necesare din această țară, informează parlamentarul liberal.
Deputatul Stelian Dolha cere rescrierea de urgenţă a ghidului pentru subprogramul destinat pomiculturii - Măsura 4.1-Investiţii în exploataţii pomicole – pentru că ghidul este unul stufos, complicat, care îi descurajează pe potenţialii beneficiari.
Bianca Căntăroaie, studentă a Facultății de Științe Economice și Gestiune a Afacerilor din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost validată în funcția de preşedinte al TSD Lunca Ilvei. La conferințaa de alegeri, care a reunit circa 20 de tineri din comuna Lunca Ilvei, au participat vicepreședintele PSD B-N - senatorul Ioan Deneș, președintele TSD B-N - Bogdan Ivan și președintele PSD Lunca Ilvei - Claudiu Palage.