Politică
Astăzi, partidul care se mândreşte că doreşte să construiască o Românie puternică a dovedit încă o dată că trăieşte într-o lume paralelă cu cea a majorităţii cetăţenilor. Trăim într-o ţară în care ministrul finanţelor îşi doreşte să reducă numărul taxelor parafiscale, fără măcar să cunoască numărul acestora. Recent a intrat în vigoare o nouă taxă care apasă pe umerii românilor, celebra taxa pe stâlp, care nu face altceva decât să împovăreze agenţii economici. Adică eficienţa statului român depinde, potrivit politicii de stânga, de numărul taxelor şi impozitelor.
Întrucât au apărut o serie de comentarii în urma demisiei mele din
fruntea organizaţiei locale a PNL Năsăud, aş dori să aduc, în mod
public, o serie de lămuriri. Este deja cunoscut faptul că motivul demisiei
mele a fost scorul foarte slab (11,88%), obţinut de liberali în Năsăud la
alegerile europarlamentare 2014.
Întrebat fiind despre aceste rezultate, trebuie să precizez că deşi la
Năsăud liberalii au făcut o campanie susţinută, o campanie fără
atacuri la celelalte formaţiuni, nu la fel au procedat şi cei din PSD.
Deputatul Daniel Suciu a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este dispus să încheie contracte de parteneriat cu tinerii care doresc să acumuleze experienţă în acest domeniu al ştiinţelor politice. El şi-a amintit cât de greu a fost ca tânăr absolvent să reuşească să convingă un angajator de cunoştinţele sale.
“PDL trebuie sa dispara” este afirmatia unui fost lider PNL, care, intamplator si conjunctural, s-a asezat confortabil pe scaunul de vicepresedinte al Consiliului Judetean Bistrita- Nasaud, afirmatie surprinzatoare si care nu are nimic de-a face cu valorile national- liberale pe care le reclama. Nu am gasit in doctrina acestui partid vreun aspect din care sa rezulte ca nu este respectat pluralismul politic, democratia si statul de drept, drepturile si liberatile omului, inclusiv apartenta politica. Dar de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.
Presedintele PNL Crin Antonescu a declarat ca nu va candida la presedintia Romaniei si ca isi retrage interimatul de la sefia PNL.
Referitor la ideea bizară a senatorului Dorin Dobra de a formula scuze publice în numele Partidul Naţional Liberal clerului din Bistriţa-Năsăud vreau să precizez următoarele:
În numele tuturor colegilor mei şi tot ceea ce înseamnă PNL, cer scuze întregului cler bisericesc din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru declaraţiile defăimătoare ale deputatului Stelian Dolha, în conferinţa de presă de astăzi.
Din calitatea mea de senator al României, îmi exprim totodată recunoaşterea, pentru colaborarea şi conlucrarea pe care PNL a avut-o, încă de pe vremea înaintaşilor noştri Brătieni, cu clerul bisericesc român.
Liderul PDL BN , deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că este nemulţumit de rezultatele obţinute de PDL la aceste alegeri europarlamentare, iar potrivit lui Oltean, hoţia PSD-ului s-a întâmplat şi cu concursul unor primari ai PDL, care şi-au vândut sufletul diavolului.
Am considerat că rămânerea noastră într-o stare de pasivitate este nejustificată şi am pornit cu PNL să construim o construcţie politică de anvergură care să poată să adune în jurul ei toate forţele politice de dreapta şi să impună la Cotroceni un preşedinte care să menţină echilibrul puterilor în stat, care să militeze pentru democraţie şi pentru respectul instituţiilor statului de drept.
Stelian Dolha, deputat PNL: Preacucerniţi Părinţi, cei care v-aţi implicat în această campanie electorală, eu zic să optaţi: fie deveniţi agenţi electorali PSD şi atunci vă dezbrăcaţi de haina sfântă şi vă luaţi un tricou roşu sau o tunică roşie. Trebuie să optaţi. Dacă nu, rămâneţi cu haina sfântă şi atunci îl slujiţi pe Dumnezeu doar, că tot Sfânta Scriptură ne spune că nu poţi fi slugă la doi stăpâni. Şi la Ponta şi la Dumnezeu. Asta ne spune Sfânta Scriptură. Ei trebuie să o respecte, că doar ei cred în ea cu adevărat.