Politică
Alegerile europarlamentare n-au stârnit prea mare interes nici la Beclean, dacă e să ne uităm la numărul celor care au trecut prin fața urnelor în prima parte a zilei. Din cele 9.818 persoane cu drept de vot înscrise în listele electorale permanente, 227 (2,31 la sută) au pus ștampila de vot până la ora 9.00, iar 632 (6,43 la sută) își exprimaseră opțiunile politice privind Parlamentul European, până la ora 11.00.
Update 22.30: Prezenţa la vot, la alegerile parlamentare, în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost de 35,84%, cu o pondere de 27, 86% în mediul urban şi 41,13% în mediul rural. În topul prezenţei naţionale, Bistriţa-Năsăud se află pe locul 11. În 2009, prezenţa la vot, în judeţul nostru, la închiderea urnelor, era de aproximativ 33%.
De ce Parlamentul European şi nu Parlamentul României?
Candidaţi pentru un nou mandat în PE. Ce le transmiteţi alegătorilor? Oamenii m-au trimis în Parlamentul European să muncesc pentru România şi pentru Europa. Şi am muncit. Eu singură am finalizat 40 de legi ca raportor al Parlamentului European, mai mult decât toţi cei 16 europarlamentari PSD şi PNL la un loc. Sunt în top 3 din toţi cei aproape 800 de europarlamentari din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene. În plus, am lucrat şi alte 52 legi ca raportor al Grupului Partidului Popular European, având astfel un total de 92 de legi negociate şi adoptate în Parlamentul European.
Preşedintele PDL Cluj şi candidat din partea acestui partid la alegerile europarlamentare, Daniel Buda, a declarat miercuri, în aceeaşi conferinţă de presă, că obiectivul politic al lui Traian Băsescu şi al lui Emil Boc pentru alegerile prezidenţiale din această toamnă este şi al său, acela de a da României un preşedinte de dreapta, scrie Agerpres.
Daniel Buda a fost întrebat cum a reuşit să îl convingă pe fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, să îl sprijine în campania electorală, având în vedere apropierea acestuia din urmă de Fundaţia Mişcarea Populară.
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că este de acord cu iniţiativa organizaţiilor patronale care au cerut suspendarea ordonanţei de guvern prin care s-a introdus impozitul pe clădirile speciale, deoarece aceasta afectează mediul de afaceri, scrie Agerpres.
Mii de oameni au dat curs invitaţiei făcute de Alianţa electorală PSD-UNPR-PC de a participa la lansarea candidaţilor şi concertele extraordinare, susţinute de renumiţi artişti ai muzicii folclorice româneşti, sub sloganul “Măndri că suntem români”.
2012 –2014: Doi ani de creștere în agricultură și dezvoltare rurală
Premierul Victor Ponta și ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, au făcut din absorbția fondurilor europene o prioritate absolută, iar acest lucru și-a arătat roadele în banii intrați în agricultură și dezvoltarea rurală.
Rep: Se apropie data de 25 mai şi este deja o certitudine ca veţi fi unul dintre europarlamentarii români din PE. Care sunt priorităţile dumneavoastră pentru mandatul de europarlamentar?
Constat neputinţa Guvernului Ponta şi a tuturor celor implicaţi în această campanie, şi în speţă, mă refer la PSD, că nu au reuşit să se alinieze la o viziune democratică şi europeană, că au eludat efectiv tema acestei campanii electorale şi acest Guvern şi-a propus să facă din drepturile europene, efectiv o amintire, a afirmat candidatul PDL la alegerile europarlamentare, Gabriela Montoiu, în cadrul unei conferinţe de presă.