Politică
Când ești obișnuit de mic să fentezi sistemul, când ești mare numa’ te joci.
Sunt două zicale care îmi vin în minte după ce am citit știrea potrivit căreia titlul de doctor al ministrului bistrițean al Cercetării a fost invalidat de CNATDCU.
“Când ești obișnuit de mic sa fentezi, când ești mare numa’ te joci” (am adaptat zicala originală la situația actuală)
“Dacă mere, mere, dacă nu, am glumit!” (zicală specifică zonei Ardealului).
Asta este Romania noastră, în care, dacă nu muncești, dar ești suficient de obedient, șefii tăi te fac “doctor”…..
Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și liderul PSD BN, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că va reanaliza hotărârea sa – anunțată de ceva vreme – de a nu mai candida pentru o funcție în administrația publică locală.
Europarlamentarul Corina Crețu a efectuat, luni, o vizită în județul nostru, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud-Emil Radu Moldovan, primarul Becleanului-Nicolae Moldovan, dar și cu liderul Pro-România BN – Grigore Timoce și consilierul județean Simona Duda.
De la 1 ianuarie 2024 intră în vigoare pensiile speciale ale aleșilor locali, foști primari și viceprimari, ori foști președinți și vicepreședinți de consilii județene. Este vorba de mii de noi pensii speciale pentru foști baroni. USR îi cere lui Marcel Ciolacu să elimine, imediat, prin OUG aceste pensii speciale.
Organizația Municipală PSD Bistrița și-a sărbătorit doamnele care și-au aniversat ziua în luna octombrie. Alături de aniversate, au fost deputatul Daniel Suciu - președintele PSD Bistrița, secretarul executiv al PSD Bistrița - Darius Ilieșiu, dar și managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița - Gabriel Lazany.
"Le iubim, le respectăm, le sărbătorim! Multumim dragile noastre pentru că sunteți! La mulți ani, doamnelor din octombrie!", a transmis deputatul Daniel Suciu.
În ședința Colegiului Naţional, la propunerea Consiliului Executiv Naţional, am votat cu unanimitate de voturi formarea unei alianțe de dreapta formată din PMP, USR şi Forţa Dreptei.
Deputatul liberal Robert Sighiartău a participat, la finele săptămânii, în Bologna, la o conferință a antreprenorilor români din Italia. "Am avut discuții bune despre valori, principii și implicare în viața comunității", a transmis vicepreședintele PNL pentru Politică Externă și Afaceri Europene.
Va fi lansat programul pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice din România. Ministrul liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat că ghidul de finanțare a fost trimis la Monitorul Oficial pentru publicare și, în maxim 60 de zile, se vor putea încărca proiectele.
Astăzi, într-un cadru festiv, s-a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a Liceului de Muzică "Tudor Jarda" din Bistrița. Social-democrații bistrițeni au reclamat, pe pagina de facebook, faptul că nu au fost invitați toți cei care au contribuit la această investiție care a debutat în 2020.
"Domnule primar Turc,
Președintele României a promulgat proiectul PNL care prevede ca femeile însărcinate și persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani să aibă prioritate la casieriile sau ghișeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea. Legea a fost inițiată de deputații PNL, Florin Alexe, Mara Calista și Alin Ignat, la propunerea Mirelei Retegan, fondatoare Gașca Zurli, anunță deputatul liberal Diana Morar.