Politică
Deputatul Robert Sighiartău a fost invitat să le vorbească tinerilor liberali la Școala Politică de Vară a TNL, care a avut loc în perioada 14-17 septembrie, sub sloganul „Leading the change. Destination 2024”.
"Curajul de a spune ceea ce gândești.Societatea nu poate evolua dacă nu există păreri diferite,opinii, dezbateri. Asta este esența democrației.Am întâlnit tineri faini de care o să auzim în viitor", a transmis deputatul Robert Sighiartău.
Sute de tineri liberali au participat la cel mai mare eveniment politic dedicat tinerilor din România.
Românii scapă de stat la cozi! 30 de instituții publice ale statului român vor muta în online ceea ce astăzi presupune interacțiunea directă la ghișeu, anunță Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Potrivit acestuia, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, procesul de digitalizare a fost adus în linie dreaptă.
Odată cu debutul sesiunii parlamentare, pe lângă ședințele de plen și discuțiile cu colegii, deputatul liberal Diana Morar a avut cu o întâlnire de lucru foarte importantă cu ministrul Educației, Ligia Deca.
"Subiectele principale abordate au inclus calendarul de implementare a legilor educației, prin adoptarea de norme subsecvente, hotărâri de guvern și ordine de ministru. Am dezbătut și prioritățile legislative din domeniu pentru noua sesiune parlamentară, pe care le-am inclus în agenda mea de activități.
Senatorul USR Sebastian Cernic îl acuză pe actualul prim-ministru, Marcel Ciolacu, de cinism pentru că a blocat luni de zile legea USR care interzice sălile de păcănele la mai puțin de 300 de metri de o școală, spital sau biserică și în schimb a depus un proiect plagiat pe care vrea să îl voteze pe repede înainte.
Președintele PSD Bistrița-Năsăud și al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud consideră că Guvernul României trebuie să ia măsuri pentru a corecta nedreptățile și a proteja români și salută angajarea răspunderii guvernamentale pe pachetul de măsuri fiscale. Acesta a transmis un mesaj pe pagina sa de facebook prin care reiterează principiul că multinaționalele trebuie impozitate în țara noastră, aici unde fac profit.
"Românii trebuie protejați de către stat!
Deputatul liberal Robert Sighiartău a participat la Școala de Hemofilie și Leadership, eveniment organizat de Asociația Română de Hemofilie în Eforie Nord. Acesta le-a mulțumit liderilor asociației pentru invitație și pentru munca depusă.
În mesajul său, deputatul Robert Sighiartău a discutat despre progresele în tratament și nevoia de a lucra pentru egalitatea de șanse, rolul familiei și al comunității pentru o viață mai bună.
Astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 188.329 de pubele noi pentru Bistrița-Năsăud. Astfel, fiecare casă din județ va avea pubele separate pentru fiecare categorie de deșeuri.
Investiția este în valoare de 47.485.259 lei, bani ce vor fi alocați alocați pentru un județ mai curat și o colectare mai eficientă a deșeurilor.
Românii au nevoie de un mediu mai curat pentru un trai mai bun și pentru o calitate superioară a vieții, iar pentru asta le punem la dispoziție posibilitatea de a colecta selectiv.
În timp ce pensiile speciale și sinecurile sunt neatinse, Guvernul Ciolacu anunță că taie bursa socială pentru copiii orfani care au pierdut doar un părinte. Adică, în loc să oprească jaful din bani publici ca să acopere gaura din bugetul țării, vor să facă economii de pe urma unor familii care trebuie să se descurce cu un singur venit.
Deputata USR Oana Țoiu a transmis Ministerului Educației o scrisoare prin care îi cere Ligiei Deca să oprească astăzi tăierea burselor pentru copiii care au pierdut un părinte.
100 de colege, o echipă și o familie unită - OFSD Bistrița!
O adevărată plăcere să fiu alături de voi, să vă ascult și să facem proiecte frumoase, împreună!
Felicitări, Daniel Suciu, Ștefania Stere și tuturor colegilor pentru echipa frumoasă pe care ați reușit să o construiți la Municipiu.
Guvernul PSD-PNL a dat un punct de vedere negativ pentru inițiativa USR care permite dotarea polițiștilor locali cu bodycam-uri. Este inexplicabil acest punct de vedere pentru o inițiativă care protejează atât cetățenii, cât și polițiștii locali.
Importanța bodycam-urilor purtate de polițiști a fost din nou demonstrată în cazul accidentului din 2 Mai, imaginile de pe bodycam-ul polițistului care l-a oprit și testat pe autorul accidentului fiind singurele imagini-probă în care poate fi constatat comportamentul acestuia.