Politică
La întrebarea unui jurnalist dacă PDL are o problemă să se promoveze în noua formulă, cu o nouă siglă, cu o nouă denumire, liderul PDL BN Ioan Oltean a răspuns:
7 noiembrie, ziua cunoscută de noi cei mai în vârstă, ca Ziua Revoluţiei Sovietice, coincide cu un bilanţ al unei guvernări de 6 luni, o guvernare care printr-o analiză onestă, o analiză corectă, este una dintre cele mai lipsite de performanţă guvernări din 1990 încoace, o guvernare care a scos în evidenţă prezenţa unui prim-ministru mai lipsit de performanţă şi de eficienţă decât oricare alt prim ministru din 1900 încoace ca să extind la maximum perioada de timp scoasă în evidenţă de către istoria României, a afirmat deputatul PDL Ioan Oltean, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Cristian Florian, candidat ARD Colegiul 2 Senat: Voi avea o campanie onestă, o campanie constructivă, în care voi prezenta ceea ce am reuşit să fac atunci când am ocupat funcţia de prefect, şi ceea ce voi dori să fac în continuare. (...) Blocarea fondurilor europene s-a produs din cauza lipsei de preocupare a celor care guvernează ţara, a celor care astăzi se află la conducerea judeţului vizavi de implementarea acestor proiecte. Cât am fost prefect am făcut zeci de şedinţe tehnice cu primarii, şedinţe pentru a fi sfătuiţi vizavi de implementarea proiectelor europene.
O hartă interactivă realizată pentru site-ul DeCe News permite prognozarea rezultatelor la parlamentare, pe baza unei simulări computerizate a votului din fiecare colegiu. Rezultatele simulării arată că USL va obține 50, 14 la sută din voturile exprimate, cu care va câștiga peste 60 la sută din mandatele de parlamentar. ARD va lua 24,1 la sută din voturi, ceea ce îi asigură doar 22 la sută din mandate. PP-DD va lua între 9-10 la sută din mandate, iar UDMR va trece pragul electoral.
Biroul Electoral de Circumscripţie Bistriţa-Năsăud va fi completat cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.
ARD ar trebui să îşi aleagă alt candidat la prezidenţiale. Doar jumătate dintre votanţii Alianţei România Dreapta l-ar vota pe Mihai Răzvan Ungureanu preşedinte, arată un sondaj IRES.
Alegătorii PPDD sunt cei mai fideli. Aceştia l-ar vota în proporţie de peste 90 la sută pe Dan Diaconescu
Potrivit studiului IRES, simpatizanţii ARD l-ar vota pe Mihai Răzvan Ungureanu în proporţie de doar 49,6 la sută pentru şefia statului.
În această foşgăială politico-electorală, diverşi inşi îşi dau, în văzul lumii, cu stângu-n dreptu. Îi voi lua pe rând; deocamdată mă opresc la unul care ARDe – Mihai Răzvan Ungureanu şi la altul care zi de zi mormăie acru la un post tv – Ciuvică şi mai nu ştiu cum.
CAMERA DEPUTAŢILOR:
COLEGIUL UNINOMINAL NR.1:
1. Seserman Sorin-Alin - ARD
2. Pană Adriana-Doina - USL
3. Szabo Attila - UDMR
4. Ţetcu Cristian-Ioan - PER
5. Ungur Lucian-Adrian - PP-DD
COLEGIUL UNINOMINAL NR.2:
1. Marc Vasile - ARD
2. Suciu Vasile-Daniel - USL
3. Feher Gabor - UDMR
4. Mârza Teodor-Ioan - PER
5. Todea Ştefan - PP-DD
Actorul Mircea Diaconu, senator PNL, a declarat, marţi, că se retrage din viaţa politică, că revine la statutul lui de cetăţean simplu, precum şi la maşina lui de suflet, un ARO 10, precizând că în cinci zile începe un film - ,,Cu buletinul la Paris” - în care va avea rolul principal, scrie Mediafax.
Uniunea Democrată a Tinerilor Maghiari (UDTM) din Bistriţa împreună cu UDMR organizaţia judeţeană Bistriţa-Năsăud a organizat o acţiune caritabilă la sfârşitul săptămânii trecute, ne comunică Timea Sipos,vicepreşedinte UDTM.
Scopul acţiunii a fost acela de a ajuta familiile nevoiaşe cu îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, materiale pentru şcoală etc. Organizatorii au ajuns în cinci sate din judeţ: Tonciu, Matei, Ţigău, Fântâniţa, Malin.