Politică

Sediul de campanie al profesorului Dorin Dobra, candidat la funcţia de senator al USL în Colegiul 1 Senat, a fost binecuvântat de preoţi. Slujba de sfeştanie a fost oficiată de preoţii Grigore Conea şi Lazăr Cozman, care prin apa sfinţită au adus lucrarea Domnului în mijlocul credincioşilor.
În cuvântul lor, cei doi preoţi au vorbit despre puterea rugăciunii, urând succes profesorului Dorin Dobra pe drumul pe care îl are, mai ales că avem nevoie de oameni tineri şi capabili care să ne reprezinte cu cinste.

Alianţa România Dreaptă (PDL, PNŢCD, PFC) şi-a lansat, ieri, cei 452 de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie în cadrul unui eveniment ce s-a desfăşurat la Opera Română.
Preşedintele PFC, Mihai-Răzvan Ungureanu, a afirmat că lansarea candidaţilor ARD la parlamentare nu va fi una ,,de tip nord-coreean”, iar despre posibile alianţe post-electorale a spus că ARD ,,nu va bate palma cu extremismul politic”. Din punct de vedere numeric, pe listele ARD la parlamentare se regăsesc 394 de candidaţi proveniţi de la PDL, 26 de la PNŢCD şi 32 de la Forţa Civică.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat că sloganul de campanie al ARD va fi ,,Reporneşte inima României”, arătând că un imn propriu-zis al alianţei nu a fost ales.
,,Sloganul va fi Reporneşte inima României”, a anunţat Blaga, după şedinţa Colegiului Director al PDL.
El a spus că ARD nu are un imn propriu-zis, dar că extistă mai multe propuneri.

Preşedintele CCR critică dur propunerile senatorului UDMR de modificare a legii de funcţionare a instituţiei sale.
Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, îl critică pe senatorul UDMR Gyorgy Frunda, pentru declaraţiile referitoare la diminuarea atribuţiilor CCR.

,,Mă mir că un fost membru al Comisiei de redactare a actualei Constituţii face asemenea declaraţii!”, a declarat Zegrean, în exclusivitate pentru "Evenimentul zilei".

Ministerul Apărării Naţionale, (MApN) a decis ca toate ordinele de avansare sau acordare a gradelor din anii 2011 şi 2012, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, să fie revocate. Pe listele publicate de minister în luna august cu toate avansările în grad, făcute de către fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, în perioada respectivă figurează politicieni, jurnalişti, foşti miniştri, primari, preşedinţi de consilii judeţene, unii dintre ei fără a avea măcar stagiul militar.

Octavian Seciu, candidatul PP DD din Colegiul 4 Camera Deputaţilor, reţinut de procurorii DNA, nu a primit mandat de arestare preventivă. Potrivit EVZ, care citează surse judiciare, din interceptările depuse la dosar nu rezultă că banii ceruţi lui Ungur ar fi fost plătiţi cu titlu de mită în folosul personal al lui Seciu, ci doar ca sponsorizare pentru PPDD şi pentru campania electorală a candidatului care a acceptat să achite această sumă.
Aşadar, Seciu vine şi îşi face campanie în colegiu.

Cluburile Liberale din Spania s-au întâlnit, zilele trecute, la Madrid, cu preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, senatorul Cristian David, candidatul USL (din partea PNL) la Senat pentru Colegiul 1 Diaspora şi preşedintele Consiliului de Coordonare al PNL Diaspora, Stejărel Olaru.
Bistriţeanul Gelu Vlaşin, coordonator al cluburilor liberale, a ţinut să precizeze importanţa acestei întâlniri pentru întreaga comunitate românească din Spania, ţinând cont de nenumăratele probleme cu care se confruntă românii din peninsula iberică mai ales în ultimul interval de timp.

 
Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, şi-a înaintat demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD şi din cea de vicepreşedinte la nivel judeţean. Din 1 noiembrie este doar un simplu membru social-democat.

O delegaţie condusă de liderul romilor bistriţeni, Emil Neia Lăcătuş, va participa sâmbătă, la Palatul Parlamentului, la Adunarea Generală a Partidei Romilor Pro Europa.

În cadrul întâlnirii, preşedintele Lăcătuş va prezenta un raport de activitate al filialei Bistriţa-Năsăud pe anul în curs. De asemenea, pe agenda Adunării Generale figurează şi discuţii asupra direcţiei politice în care va merge Partida la alegerile parlamentare.

Dorin Dobra, candidatul Uniunii Social Liberale în Colegiul 1 Senat, vede campania electorală “ca o lună de bucurie şi d ebună trăire”, mizând că-şi va face mai mulţi prieteni, ceea ce e, până la urmă, bucuria vieţii.

“Evident, este cel mai complex moment din viaţa mea. Pe de o parte sunt obligaţiile pe care le presupune candidatura, pe de altă parte este bucuria şi felul de a fi. De-o viaţă trăiesc între oameni mulţi şi am prieteni mulţi şi buni”, a dezvăluit Dobra, în cadrul unei întâlniri informale cu presa bistriţeană.

Abonează-te la Politică