Politică

Prezentă la Bistriţa, la seminarul ,,Femeia, politica şi liberalismul”, europarlamentarul PNL, Norica Nicolai, a declarat că în momentul de faţă nu există nicio şansă de refacere a Alianţei D.A, precizînd că singura şansă pentru România este să aibă o dreaptă autentică, o dreaptă liberală.

Update 3

Deputatul Ioan Oltean, preşedinte cu 390 de voturi

Vicepreşedintele Camereai Deputaţilor, Ioan Oltean, a fost reconfirmat pentru a cincea oară în funcţia de preşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud, primind 390 de voturi “pentru” şi doar cinci “împotrivă”. Liderul judeţean a declarat, la începutul votării, că şi-ar fi dorit să mai aibă câţiva contracandidaţi cu care să-şi măsoare forţele, ba chiar l-a “provocat” la duel pe vicepreşedintele CJ, Luca Iancu.

Sâmbătă, în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, cu sprijinul consilierului municipal Viorica Calo, preşedintele organizaţiei municipale de femei a PNL Bistriţa, se va desfăşura seminarul ,,Femeia, politica şi liberalismul”.

La dezbateri, au fost invitate femei liberale din mai multe judeţe, europarlamentarul PNL Norica Nicolai,vicepreşedintele Senatului Teodor Meleşcanu şi Zvetlana Preoteasa, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, deputatul Ioan Ţintean, şi-a depus mandatul de lider judeţean, după ce Delegaţia Permanentă a refuzat solicitarea excluderii din partid a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Mihai Bumbu. L-a convins să renunţe şi nu i-a acceptat demisia, însuşi preşedintele partidului, Crin Antonescu, care l-a rugat personal să revină asupra demisiei.

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, a anunţat că, în urma discuţiilor pe care le va avea cu administraţiile locale, va propune o serie de amendamente la Legea bugetului de stat pe 2011, dar s-a arătat sceptic în ceea ce priveşte
adoptarea lor.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, deputatul Emil Radu Moldovan, consideră că prin ultimele declaraţii, preşedintele statului se comportă ca şi cum ar fi preluat mandatul de două zile, acuzându-l şi de tupeu.

Preşedintele P.C. Bistriţa-Năsăud, Sorin Mareş, a anunţat că Biroul Politic Central a validat hotărârea ca formaţiunea să candideze în mod independent la alegerile locale şi parlamentare din 2012. „Partidul Conservator nu va candida într-o alianţă preelectorală. În prezent, suntem într-o alianţă cu PSD, însă doar la nivel parlamentar. Avem libertatea de asociere şi de a crea legături cu orice formaţiune politică, cu rezerve pentru partidele din actul guvernamental”, a explicat liderul conservatorilor bistriţeni.

Mamele ar trebui să stea în concediu de maternitate mai puţin de 24 de luni, susţine ministrul Muncii, Ioan Botiş. Acesta a declarat în emisiunea "Naşul" de la B1TV că nicio ţară europeană nu oferă indemnizaţie de creştere a copilului pe o perioadă atât de îndelungată.

Indemnizaţia de creştere a copilului s-ar putea reduce la un an de zile. Ministrul Muncii spune că la această oră sunt în lucru mai multe variante care vor fi dezbătute cu partenerii sociali.

Consilierul judeţean Daniel Suciu crede că prefectul Cristian Florian trebuie să justifice public declaraţia făcută unei publicaţii on-line, unde a declarat că banii destinaţi lucrărilor de pe şoseaua de centură au fost folosiţi pentru modernizarea altor drumuri. „Drumul de centură vechi este în administrarea CNADNR, nu mai aparţine de peste un an de Primăria Bistriţa. Vreau să-l întreb pe domnul prefect cu ce putere sau cu cine s-a consultat când a hotărât să deturneze nişte bani pregătiţi pentru şoseaua de centură, care este într-o stare jalnică.

Prin vocea lui Daniel Suciu, consilierii judeţeni ai Partidului Social Democrat acuză staff-ul Consiliului Judeţean de direcţionarea fondurilor publice către firme deţinute de familiile acestora şi de angajarea personalului pe bază de cumetrie.

Abonează-te la Politică