Politică
Preşedintele organizaţiei judeţene PDL B-N, deputatul Ioan Oltean, a declarat, joi, în cadrul Conferinţei municipale de alegeri, că PDL străbate cea mai grea perioadă a existenţei sale, dar ce a fost mai greu a trecut. Oltean a mai spus că începînd cu 1 ianuarie 2011, salariile vor creşte, iar pensiile vor rămâne la acelaşi nivel, menţionând că acestea nu vor fi diminuate.
Ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Bistriţa, că Legea Salarizării se va aplica de 1 ianuarie 2011, dar în patru paşi, pentru ca până în 2014 creşterea salarială din sistemul bugetar să fie de 43%.
Botiş a mai menţionat şi despre intenţia Ministerului Muncii de a implementa o nouă lege a servicilor sociale, a prestaţiilor sociale şi un cod al legalităţii.
Ministrul a caracterizat aceste acţiuni ca „un nou început în ceea ce priveşte zona socială”.
Deputatul Radu Moldovan crede că prin acţiunile întreprinse la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, fostul social-democrat, actualul ministru Ioan Botiş se decredibilizează în faţa bistriţenilor.
Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, susţine că mult vehiculatul blocaj din Parlament al celor trei legi capitale pentru România în obţinerea unei noi tranşe de la FMI şi CE, pentru care preşedintele Băsescu a propus chiar un moratoriu, este cauzat, de fapt, de modul tardiv în care Guvernul promovează aceste proiecte.
„Ţara nu este condusă profesionist, ci într-un mod pompieristic”, susţine preşedintele PC Bistriţa-Năsăud, Sorin Mareş. Pentru a-şi motiva declaraţia, conservatorul bistriţean a făcut un tur de forţă al acţiunilor întreprinse în ultima perioadă la nivelul preşedinţiei, Camerei Deputaţilor şi Guvernului. În colimator au intrat Roberta Anastase „care numără din doi în doi”, dar care nu înţelege că „80 nu este egal cu 170”, dar şi profesorul de drept constituţional, Emil Boc, care trebuie să primească consiliere juridică prin telefon de la Curtea Constituţională a României.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Conservator, Sorin Mareş, a anunţat că, în perioada următoare formaţiunea se va preocupa îndeosebi de constituirea şi consolidarea filialelor locale. „Căutăm oameni cu credibilitate, care nu au fost implicaţi politic până acum şi care sunt nemulţumiţi de modul în care se face politică”, a declarat liderul conservator, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, la nivel judeţean există filiale în 54 localităţi, sincope organizatorice fiind la Dumitra, Urmeniş sau pe Valea Bârgăului.
Prin intermediul unei declaraţii politice, deputatul PNL Ioan Ţintean a adus în atenţia Parlamentului, intenţia Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului de a închide depozitul din Bistriţa prin mutarea compostului din Beclean, măsură, care în opinia lui Ţintean, va afecta sănătatea populaţiei.
Deputatul european Rareş Niculescu a prezentat, în faţa Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, proiectul de aviz cu privire la rolul jucat de turismul rural în strategia care îşi propune să facă din Europa destinaţia turistică favorită la nivel mondial. Raportor al Comisiei pentru acest dosar, Niculescu a susţinut că turismul rural şi agro-turismul în UE reprezintă un sector important, cu peste 500.000 de unităţi de cazare, având o contribuţie importantă la îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale si diversificarea economiei rurale.
Update:
Vineri,26 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul PNL, primarul comunei Prundu Bârgăului, Ilie Avram, a declarat că vrea să se alăture liberalilor, aflându-se deocamdată în postura de primar independent.
Partidele aflate la putere, dar şi în opoziţie, au început, deja, să-şi caute cu asiduitate, candidaţi pentru primărie pe Valea Bârgăului, în special în comuna Prundu Bârgăului.
Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, vor fi prezenţi sâmbătă, alături de autorităţile din judeţele Bistriţa-Năsăud, Suceava şi Cluj, în Pasul Tihuţa, la recepţia modernizării drumului DN 17 Suceava-Cluj Napoca. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.