Politică

Deputatul Ioan Nelu Botiş, a susţinut astăzi 02 februarie 2010, o declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor prin care a prezentat o soluţie menită să ajute şomerii să se reorienteze pe piaţa forţei de muncă prin reconversie profesională.

Cotizaţia la partid e sfântă! Dacă vrei să te înscrii într-un partid politic trebuie să plăteşti cotizaţia lună de lună. Dacă ai aspiraţii spre o funcţie de conducere în cadrul partidului, cotizaţia creşte.
În plină criză economică, conducerea Partidei Romilor Pro Europa s-a gândit că a venit vremea ca romii să cotizeze la partid. Şi după cum spunea şi Emil Lăcătuş, preşedintele organizaţiei locale Lechinţa, ,,politica se face cu oameni bogaţi pentru cei săraci”.
Astfel, un simplu membru va scoate din buzunar 5 lei pe lună. Suma creşte odată cu funcţia ocupată în partid.

Încă de la sfârşitul lunii decembrie, liberalii bistriţeni anunţau că 2010 va fi dedicat lansării şi promovării candidaţilor la alegerile locale din 2012. Gelu Muthi, preşedintele PNL Bistriţa, declara atunci că, formaţiunea politică pe care o conduce este decisă să câştige bătălia pentru fotoliul de primar al Bistriţei.
În prezent, liberalii bistriţeni au rămas la nivelul discuţiilor şi tatonărilor în interiorul partidului.

Deputatul PSD, Radu Moldovan, liderul organizaţiei judeţene Bistriţa-Năsăud, susţine sus şi tare, că presa şi proprii colegi aşteaptă să curgă sânge. Tot el, ca un preambul la ceea ca ar putea urma, mai spune că astea sunt regulile democraţiei pe care politicienii trebuie să le plătească.
Adevăr grăieşte acest politician tânăr, căruia nu-i plac analiştii şi comentatorii politici, nu îi prea plac conferinţele de presă, pentru că nu i se pun întrebări cu miez, şi mai ales nu are răbdare cu toţi novicii care întreabă…

Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, susţine necesitatea clarificării doctrinare a PDL, inclusiv prin schimbarea siglei şi denumirii partidului.
Întrebat dacă s-ar putea renunţa la denumirea "Democrat" şi rebotezarea ca Partid Popular, Oltean a spus că este de acord, dar a subliniat că decizia finală va fi luată în Comisia de statut.

Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că vizita Băncii Mondiale şi FMI s-a încheiat cu succes, ceea ce înseamnă că România şi-a
stabilit priorităţile care trebuie urmate în perioada viitoare pentru transpunerea în practică a măsurilor care vizează ieşirea din criza economică. Oltean a mai spus că trebuie adoptate în regim de urgenţă, Legea pensiilor şi Legea care vizează răspunderea fiscală.

Deşi conducerea UDMR i-a propus să ocupe funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, liderul filialei judeţene UDMR B-N, Kocsis Andrei, a refuzat postul motivând că, nu stăpâneşte limbile străine, în special engleza şi germana.
Kocsis a precizat că ,, se descurcă doar cu limba rusă şi limba franceză”. El ar fi trebuit să coordoneze direcţia de afaceri europene şi relaţii internaţionale, din cadrul Ministerul Agriculturii.

Noul context politic şi noua configuraţie guvernamentală vor aduce schimbări şi în plan local. Este vorba despre schema ocupării posturilor de directori generali şi directori adjuncţi în instituţiile descentralizate.
Negocierile dintre organizaţiile judeţene PDL ŞI UDMR nu au fost încă finalizate în ceea ce priveşte şefii serviciilor deconcentrate, motiv pentru care protocolul va fi semnat abia la sfârşitul săptămânii viitoare.

Variantele de schimbare a siglei şi numelui celui mai puternic partid din România, PD-L, crează în mod normal opinii, nu tabere diferite, în cadrul forului de decizie a partidului. Propunerea eurodeputatului Cristian Preda din punctul meu de vedere nu este una pertinentă. Aş vrea să îi răspund domnului Cristian Preda că sunt disponibil la dialog şi niciodată nu sunt intr-o dispoziţie proastă când se dezbat problemele primordiale ale partidului la a cărui construcţie şi dezvoltare contribui de atâţia ani buni.

PDL a decis să dea semnalul primirii propunerilor de modificare ale statutului prin înfiinţarea unei comisii speciale. Formată din 17 persoane, componenţa va fi stabilită la Colegiul Director al partidului care va avea loc sâmbătă, la Braşov, a anunţat vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

Abonează-te la Politică