Politică

PNL va încheia, după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din acest an, un protocol electoral cu PNŢCD, pentru alegerile locale şi parlamentare din 2012, a anunţat ieri Biroul de presă al PNL.

Suspiciunile privind eventualele fraude ce s-ar putea înregistra la alegerile prezidenţiale încep să prindă contur. Luni, liderii judeţeni ai PSD, PNL, PC, PER, PRM, PNG au semnat un acord privind eliminarea posibilelor tentative de fraudă electorală. Susţinuţi de reprezentantul UDMR, liderii formaţiunilor politice consideră că, turismul electoral pare să fie încurajat prin reapariţia secţiilor de vot speciale.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a primit un premiu de excelenţă pentru domeniul IT&C la Gala Premiilor de Excelenţă Administraţie.ro, un eveniment care evidenţiază cele mai bune rezultate din administraţia publică locală din România. Cea de-a V-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă Administraţie.ro a avut loc la Hotel „Piatra Mare” din Braşov, fiind organizat de Agenţia OSC şi Portalul Naţional de Administraţie.ro.

Fost prefect, fost şef de organizaţie PSD, debarcat politic în timpul regimului Geoană, Viorel Pupeză este reprezentantul lui Sorin Oprescu în judeţul nostru. Pupeză a dat startul pentru campania prezidenţială a fostului coleg de partid, primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Comitetul Judeţean de sprijin a candidaturii lui Sorin Mircea Oprescu la preşedinţia Romaniei, a organizat, duminică, prima conferinţă de presă.

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat duminică, la Bistriţa, că exclude posibilitatea ca el să-şi negocieze funcţiile pe care le-ar putea obţine în cazul unei victorii a lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.

Aflat în campanie electorală în judeţul nostru, prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban s-a arătat mulţumit de modul cum preşedintele interimar al PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul liberal Ioan Ţintean, a reorganizat activitatea în filiala judeţeană.

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Bistriţa, că în această campanie, liberalii se vor strădui să-i convingă pe români că „au pentru prima dată şansa să nu fie blestemaţi, aşa cum au fost blestemaţi la alegerile anterioare să aleagă între doi preşedinţi comunişti”, iar candidatul PNL, Crin Antonescu, reprezintă alternativa pentru funcţia de preşedinte al României.

Aflat în campanie electorală la Bistriţa, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la întâlnirea cu primarii liberali din judeţul nostru, că „victoriile vor fi răsplătite, şi orice numire, accedere în funcţii se va face în funcţie de rezultatele obţinute la alegeri”.

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost prezent duminică la Bistriţa pentru a se întâlni cu stafful de campanie al organizaţiei judeţene a PNL şi pentru a pune la punct ultimele detalii legate de campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. În prima parte a zilei, Orban s-a întâlnit cu membrii Biroului Executiv Judeţean şi cu primarii liberali din judeţ, ocazie cu care a vândut pontul prin se câştigă o campanie electorală.

Preşedintele organizaţiei municipale PC Bistriţa, Gheorghe Pop, s-a sustras din echipa responsabilă de organizarea Conferinţei Municipale a PC, motivul invocat, fiind lipsa timpului, deoarece este foarte „prins” în campania pentru alegerile prezidenţiale. Mult prea ocupat cu Geoană, liderul municipal PC a cerut Biroului Executiv Judeţean al partidului, să desemneze o altă echipă răspunzătoare de organizarea Conferinţei Municipale a PC, astfel încât potrivit statutului, să aibă loc alegeri pentru desemnarea unei noi structuri de conducere.

Abonează-te la Politică