Politică
Preşedintele CJ, democrat-liberalul Liviu Rusu a acuzat reprezentanţii PSD şi PNL că, în prezent contribuie la menţinerea unui climat vehement, iar „incisivitatea cu care se comunică în aceste zile demonstrează că cei care trag sforile nu sunt oameni de calitate”.
„Riscul să avem alegeri anticipate există, iar aceste alegeri le poate declanşa viitorul preşedinte”.Este declaraţia vicepreşedintelui PDL, Ioan Oltean, care a discutat în cadrul unei conferinţe de presă, soarta posibilă a guvernului Croitoru.
Deşi premierul desemnat nu are momentan susţinerea majorităţii parlamentare, riscul ca Parlamentul să respingă de două ori noul guvern, există, dar nimeni nu are interes ca acest lucru să se întâmple.
De asemenea, Ioan Oltean a menţionat că alegerile anticipate le poate declanşa doar viitorul preşedinte, potrivit Constituţiei.
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, a declarat că PDL „s-a aşezat pe propunerea venită din partea preşedintelui României” şi îl susţine pe Lucian Croitoru pentru funcţia de premier pentru că este ,,un specialist incontestabil” şi a adăugat că îl vede conducând Guvernul pe termen mediu, dincolo de data alegerilor.
PSD cere PDL recunoaşterea actualei majorităţi parlamentare şi va analiza posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale pentru a se vedea dacă nu există un conflict între instituţii, după anunţarea de către preşedintele Traian Băsescu a noului premier, percepută ca o propunere care adânceşte şi prelungeşte criza, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PSD B-N, deputatul Radu Moldovan.
La sfârşitul săptămânii trecute, Biroul Politic Local TNL Năsăud, a organizat o primă acţiune, constând în colectarea deşeurilor, în special a pet-urilor, de pe malul râului Someş. Astfel, la iniţiativa d-lui Răzvan Redac, preşedintele organizaţiei locale TNL, şi prin implicarea voluntară a tinerilor năsăudeni, s-a reuşit adunarea unui număr de aproximativ 50 de saci de reziduuri.
În cadrul întâlnirii de duminică, 11 octombrie 2009, dintre reprezentanţii BPJ ai PNL B-N şi membrii organizaţiei locale Şieu Măgheruş, Deputatul Ioan Ţintean a reconfirmat atenţia pe care liderii judeţeni o acordă acestei localităţi. ,,În maxim 2 ani, bugetul comunei Şieu Măgheruş va ajunge cel mai probabil, al doilea ca mărime în judeţ, după bugetul Municipiului Bistriţa. În urma tendinţei de relocare a punctelor de lucru ce aparţin marilor firme bistriţene, localitatea Şieu Măgheruş, va cunoaşte o dezvoltare consistentă’’, a declarat Ioan Ţintean.
Democrat-liberalii ar fi dispuşi să negocieze cu restul partidelor politice formarea unui guvern de uniune naţională, dar cu premier politic, nu independent sau tehnocrat, cu mandat limitat până după alegerile prezidenţiale, susţin surse democrat-liberale citate de Mediafax. Totuşi, sursele citate nu exclud posibilitatea ca în fruntea unui astfel de guvern, preşedintele Traian Băsescu să numească un premier independent din afara scenei politice, specialist sau tehnocrat.
Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, Ioan Georgiu, consideră că prăbuşirea Guvernului Boc 2 nu a fost o surpriză. „Era normal ca acest guvern să cadă, nu a fost nicio surpriză, PDL fiind vinovat de toată această criză politică”.
Georgiu a mai spus că, votul în favoarea moţiunii de cenzură corectează o eroare politică, pentru care România a plătit foarte scump în ultimele luni şi, în egala măsura, reprezintă un pas important către ,,căderea regimului Băsescu".
Democrat-liberalii ar fi dispuşi să negocieze cu restul partidelor politice formarea unui guvern de uniune naţională, dar cu premier politic, nu independent sau tehnocrat, cu mandat limitat până după alegerile prezidenţiale, susţin surse democrat-liberale citate de Mediafax. Totuşi, sursele citate nu exclud posibilitatea ca în fruntea unui astfel de guvern, preşedintele Traian Băsescu să numească un premier independent din afara scenei politice, specialist sau tehnocrat.
Moţiunea de cenzură "11 împotriva României", iniţiată de PNL şi UDMR, a trecut marţi de Parlament, potrivit senatorului PNL Dan Radu Ruşanu, cu 258 voturi pentru şi 176 împotrivă.
Adoptarea moţiunii de cenzură atrage după sine demiterea Guvernului. În această situaţie, conform articolului 110 din Constituţie, Guvernul îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.