Politică
Premierul Emil Boc, ministru interimar al Educaţiei, a anunţat vineri că a revocat ordinul fostului ministru Ecaterina Andronescu prin care directorii de şcoli erau numiţi de către minister. Totodată, premierul a arătat că până la finele lunii noiembrie va avea pa masă finalizate procedurile de examinare şi evaluare la care vor fi suspuşi elevii de clasa a opta şi cei care vor intra în focurile bacalaureatului.
În jur de 200 de tineri liberali din judeţul nostru sunt aşteptaţi mâine, să-şi aleagă o nouă structură de conducere. Doar o singură candidatură a fost înscrisă oficial în competiţia pentru preşedinţia organizaţiei, cea a lui Samuel Coman, un tânăr care provine de altfel din rândurile Biroului Politic Judeţean al PNL Bistriţa-Năsăud şi este cotat cu suficientă experienţă pentru a-şi conduce colegii spre rezultate politice de referinţă, asigurând în acest moment, conducerea interimară a organizaţiei de tineret.
Miniştrii PSD au spus adio la Palatul Victoria premierului Emil Boc, acuzând responsabilitatea acestuia şi a preşedintelui Traian Băsescu pentru declanşarea unei crize politice subsumate obiectivului primordial al celor doi politicieni de câştigare ,,prin orice mijloace” a alegerilor prezidenţiale.
PNL Bistriţa-Năsăud continuă campania de organizare a alegerilor in propriile filiale, ocazie cu care au fost alese noile structuri de conducere. Locaţiile au fost comunele Maieru şi Mărişelu.
Prima rundă de alegeri s-a desfăşurat în comuna Maieru. În urma alegerilor, structura de conducere a organizaţiei locale PNL se prezintă astfel: Nicu Cârdan, preşedinte, Iosif Paneş, vicepreşedinte, iar secretar trezorier -Florin Croitor.
Întâlnirea dintre o delegaţie a sindicaliştilor ai firmei Rombat cu membrii Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor, privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale a dat roade. Cel care a facilitat şi intermediat această întâlnire a fost deputatul PDL Ioan Nelu Botiş, vicepreşedintele Comisiei pentru Muncă şi Protecţie socială.
Congresul fondator al Confederaţiei Sindicale Internaţionale (CSI), la care CNS „Cartel ALFA” este afiliată, a hotărât mobilizarea anuală a mişcării sindicale internaţionale, în cadrul unei zile de acţiune mondială pentru MUNCA DECENTĂ.
Ziua de 7 octombrie a fost aleasă ca Zi Mondială a Muncii Decente.
Deputatului PD-L Ioan Nelu Botiş, a facilitat astăzi o întalnire în cadrul Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor între liderii de sindicat ai firmei Rombat din Bistriţa şi membrii acestei comisii.
Sfârşitul de săptămână, a însemnat pentru PNL B-N, întregirea cu încă două organizaţii locale. Prima rundă de alegeri s-a desfăşurat duminică, în comuna Maieru. Aici, a fost ales preşedinte Cârdan Nicu, vicepreşedinte Paneş Iosif, iar secretar trezorier Croitor Florin. Restul biroului este format din: Hodoroga Vasile, Flămând Lazăr, Avram Viorel, Dumitru Valer, Cătuna Petru şi Hoza Dumitru. La alegerile din Maieru, a fost prezent preşedintele PNL B-N Ioan Ţintean, iar din partea BPT au mai participat Deneş Ioan, Popescu Dorin, Calo Viorica şi Pop Maxim.
Conservatorii din judeţul nostru au strâns până în acest moment 2.500 de semnături pentru Mircea Geoană, candidatul Alianţei PSD+PC la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie. Preşedintele interimar al PC B-N, Ioan Georgiu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că numărul de semnături strânse este unul mulţumitor, în condiţiile în care oamenii nu mai vor să audă de politică şi de politicieni.
Cele mai „harnice” organizaţii ale PC au fost cele din Rodna, Teaca şi Sîngeorz- Băi, care au reuşit să depăşească organizaţiile locale PSD prin numărul de semnături strânse.
Ioan Georgiu a precizat că Partidul Conservator este solidar cu vicepremierul Nica şi, în condiţiile în care se va ajunge la decizia excluderii sale din Executiv, întreaga responsabilitate pentru o criză politică profundă şi cu efecte periculoase la adresa interesului românilor şi al României aparţine în exclusivitate preşedintelui Băsescu şi premierului Emil Boc.