Politică

Premierul Emil Boc a afirmat că atât la nivelul primului-ministru, cât şi la ministere au fost exercitate "presiuni" pentru a nu fi promovat un proiect care să reglementeze cumulul pensiei cu salarii mari de la stat, precizând însă că Executivul este hotărât să rezolve această situaţie. El a arătat din nou, într-o emisiune a postului B1 TV, că "ţinta" Guvernului nu sunt actorii sau profesorii pensionari, ci persoanele care încasează venituri de sute de milioane de lei vechi prin cumularea pensiei cu salariul în sistem bugetar.

După patru ani în care au tăiat, spânzurat şi şi-au împărţit tot felul de funcţii, mai nou, liberalii au luat în serios rolul de lider al opoziţiei şi au început să critice în stânga şi dreapta actualul program de guvernare al PSD şi PD-L. Dacă la nivel central portavocea opoziţiei este fie Călin Popescu Tăriceanu, fie Ludovic Orban, fie Crin Antonescu, pe plan local, cel care critică actualul program de guvernare, pe social democraţi cât şi pe foştii colegi de Alianţă, de la PD-L, este preşedintele PNL B-N.

După şedinţa reunită a Coaliţiei PSD - PD-L, liderii social-democraţi s-au întrunit, săptămâna trecută, în cadrul Biroului Permanent Naţional (BPN) pentru a decide cine va fi noul ministru de Interne. În urma şedinţei BPN, Liviu Dragnea a fost singura propunere a PSD pentru ocuparea funcţiei de ministru al Administraţiei şi Internelor (MAI).

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud funcţionează fără vicepreşedinţi din luna iunie, după alegerile locale, deoarece PSD si PNL au încercat să-şi impună reprezentanţi din rândurile lor alegându-i pe Gheorghe Marinescu (PSD) si Mihai Bumbu (PNL). Respectiva şedinţă a fost suspendată de preşedintele Liviu Rusu pe motiv că nu s-a respectat procedura de vot secret. PSD si PNL s-au adresat instanţei pentru ca aceasta să-l oblige pe preşedintele CJ, Liviu Rusu (PD-L), să respecte hotărârea de alegere a celor doi vicepreşedinţi . Procesul este pe rol la Tribunalul Bistrita-Nasaud.

În spatele uşilor închise, proaspeţii aleşi uninominal aflaţi la primul mandat au ridicat pretenţii pentru funcţii in Legislativ şi au cerut modificarea regulamentului intern al grupurilor parlamentare. Surse PD-L participante la întâlnirea de la Poiana Braşov au declarat pentru HotNews.ro că „aripa tânără” doreşte să introducă în regulamentul de funcţionare încă patru funcţii de vicelideri, pe lângă cele patru existente în prezent. Nou sosiţii in Legislativ doresc şi ei funcţii în comisiile de specialitate.

Acordul tacit al primarului Ovidiu Creţu de a redeschide circulaţia pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” l-a intrigat şi pe Ioan Turc. Turc consideră că acest lucru este un deserviciu pentru comunitatea din Bistriţa. „Mare păcat, acolo a fost început un proiect care a costat comunitatea chiar dacă a fost vorba de fonduri europene. Văd că ne pricepem foarte bine să punem talpă la proiecte care generează echilibrarea raportului între concepţia de stat şi concepţia citadină. Situaţia nu este reglementată juridic şi încurajează pătrunderea maşinilor pe Pietonal”.

În ultimul timp, în plan politic, viaţa lui Ioan Turc nu este deloc „roz”. A pierdut la alegerile parlamentare din toamnă, PNL a intrat în opoziţie, dar Turc continuă să se implice în viaţa comunităţii locale, cel puţi prin proiecte. Liderul judeţean PNL îşi doreşte ca cel puţin elevii de gimnaziu din Bistriţa să beneficieze de singurul bazin de înot din oraş, prin alocarea unei sume de bani de la bugetul local.

„Încă nu am făcut nici un fel de demers între cele PD-L şi PSD pentru negocierea serviciilor deconcentrate. Aşteptăm ca în plan naţional să se stabilească toate condiţiile colaborării între aceste două formaţiuni politice. Nu este normal să negociem aceste servicii, iar în plan local şi judeţean să fim în opoziţie. Cert este că formaţiunea politică care deţine preşedenţia Consiliului Judeţean va avea prima tragere privind serviciile deconcetrate.

Odată cu retragerea lui Sabin Ilieşi, în cărţi pentru fotoliul de prefect au mai rămas cel puţin, până în acest moment: Gheorghe Tuţă, Vasile Moldovan, Filip Moisil, Monica Săsărman şi Nelia Răzoare. Acestea sunt personajele poltice care şi-au manifestat dorinţa pentru a ocupa scaunul de prefect. Despre fiecare, liderul judeţean a avut de făcut câte o mică remarcă, cu ironii mai mult sau mai puţin voite.

Fidel principiilor politice ce l-au consacrat pentru două mandate în prim-planul eşichierului, liderul Partidului România Mare (PRM) Bistriţa-Năsăud, Ioan Aurel Rus, condamnă tendinţele de traseism ale unor şefi de servicii deconcentrate. În opinia sa, directorii liberali care acum încearcă să se pună bine lângă social-democraţi sau democrat-liberali pentru prelungirea funcţiei nu fac decât să dea dovadă de josnicie, „nefăcând cinste statutului funcţionarului public român. Nu are rost să dau nume, însă este suficient să citim presa ultimelor zile pentru a vedea exemplele.

Abonează-te la Politică