Politică

Este oficial. Liderul PD-L B-N Ioan Oltean a confirmat acest lucru în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii. Prim-vicepreşedintele PD-L Ioan Andreica a fost cooptat de ministrul Vasile Blaga în conducerea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Ioan Andreica s-a arătat vizibil emoţionat la aflarea veştii, declarând la sfârşitul conferinţei de presă, că a fost ţi pentru el o surpriză confirmarea de către Oltean a funcţiei de secretar de stat. „Mă aşteptam la acest lucru, dar nu ştiam nimic concret în acest sens.

. Într-un cadru festiv, cu prilejul sărbătorii onomastice, Ioan Oltean
şi-a exprimat entuziasmul în ceea ce priveşte noua formulă de guvernare. „Începem un an în care ne aflăm la guvernare în formula în care ne-am dorit-o, şi anume cea de vioara întâi, cu un premier ardelean. N-am mai avut de mult un prim-ministru ardelean”, a afirmat Oltean.

Probailitatea ca preşedintele Partidului România Mare (PRM) Bistriţa-Năsăud, Ioan Aurel Rus, să devină şomer de lux pentru următoarele trei luni este foarte crescută datorită articolului 41 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată în 2008. Astfel, foştii parlamentari, care indiferent de motiv nu mai prind un mandat şi declară că nu au nicio sursă de venit în urma rămânerii fără serviciu, pot primi, la cerere, trei indemnizaţii brute a câte 21 000 lei lunar.

Având în vedere necesitatea dezvoltării sociale, a creşterii gradului de incluziune socială prin dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale, precum şi lărgirea accesului acestora la serviciile comunitare, la propunerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, a fost luată iniţiativa reabilitării şi modernizării Centrului de îngrijire şi asistenţă pentru persoane cu handicap Nuşeni şi înfiinţarea Centrului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Beclean-Figa.

„Neîndoios, 2009 va fi un an al analizei şi creionării perspectivelor, deoarece grupul nostru politic nu este învins, chiar dacă în actuala conjunctură am fost excluşi nemeritat. Cei cu bani, care îşi permit fără teamă să învărtă în propriul interes destinul naţiunii române, au făcut tot ce le-a stat în putinţă să ne elimine de pe scena politică, dar sunt foarte departe de reuşită”, afirmă preşedintele Partidului România Mare (PRM) Bistriţa-Năsăud, Ioan Aurel Rus.

Liderii PDL au convocat, ieri, o nouă ședință a Colegiului Director al partidului pentru a împărţi funcţiile de secretari de stat şi de şefi de agenţii. Deși criteriul vehiculat pentru încredințarea acestor funcții ar fi rezultatele electorale obținute de filiale în anul 2008, concurența pentru aceste posturi este acerbă, noii miniștri PD-L dorind să colaboreze mai curând cu proprii favoriți decât cu oameni veniți din teritoriu.

La nivelul judeţului nostru, se vor purta negocieri intense pentru posturile de directori în instituţiile deconcentrate. Nominalizările vor fi făcute publice în luna ianuarie. Cert este că, în conformitate cu prevederile protocolului încheiat între cele două părţi, viitorul prefect va fi propus de PD-L, de vreme ce democrat-liberalii deţin şi şefia Consiliului judeţean. Cu şanse cele mai mari pentru prinderea postului de prefect este Sabin Ilieşi. Liderul PD-L Ioan Oltean se pregăteşte să-şi recompenseze oamenii fideli, cei care au dat randament bun la ultimele alegeri parlamentare.

Concurenţa în rândurile social-democrate este mare, ispita fiind reprezentată de companiile de interes economic şi regii autonome foarte profitabile pe care PSD a pus ochii. Negocierile le-au adus social

Debutul noului an va aduce o îmbulzeală de personaje, pretendenţi la scaunele de secretari de stat, şefi de agenţii guvernamentale şi cei ai companiilor cu capital de stat.

După instalarea în funcţie, Guvernul a luat o scurtă vacanţă, dar se pare că politicienii nu s-au bucurat prea mult de ea. Ei mai au încă de împărţit numeroase funcţii în stat. Numai că secretarii de stat din ministere şi şefii de agenţii guvernamentale vor fi numiţi în funcţie după 1 ianuarie 2009, din aceste instituţii urmând să facă parte atât reprezentanţi ai PD-L, cât şi ai PSD. La nivel judeţean, Ioan Andreica, prim-vicepreşedinte PD-L, este unul dintre numele vehiculate pentru un post de secretar de stat, dar şi pentru funcţia de prefect.

Abonează-te la Politică