Religie
* Ca răspuns la solicitarea Ligii Scriitorilor Români din Cluj-Napoca, Patriarhia Ortodoxă Română, prin purtătorul ei de cuvânt, a refuzat cu multă politeţe (creştină) solicitarea de a-l trece pe Mihai Eminescu în rândul sfinţilor din calendar.” Biserica noastră cinsteşte pe marele poet pentru patriotismul său,.. dar sunt necesare anumite trepte” ţinând de documentare, argumentare şi instrumentare a cazurilor de canonizare şi care trebuie să aibă o bază creştină temeinică.
În unele predici auzite la Biserică şi în unele cărţi pe care le-am citit, suntem îndemnaţi să ne gândim la moarte ca o cale de mare folos. Eu nu mă pot gândi la aşa ceva decât cu oroare, căci moartea este o negare a vieţii, a ceea ce trăiesc.
Creştinii ortodocşi au început pregătirile pentru Postul Paştelor. Am intrat în Săptămâna Albă, perioadă în care se consumă doar lapte, brânză, ouă şi peşte, iar în zilele de miercuri şi vineri nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie.
De luni, 15 februarie, începe postul propriu-zis care durează şapte săptămâni, răgaz pentru credincioşi să-şi pregătească sufletul pentru marea sărbătorii a Învierii Domnului.
În acest an, Paştele este sărbătorit atât de ortodocşi, cât şi de catolici, pe data de 4 aprilie.
Olimpia Rus
Cu ocazia aniversari a 152 de ani de la prima aparitie a Fecioarei Maria la Lourdes -1858, in ziua de 11 februarie a.c. in Biserica Greco-Catolica ‘’Sf. Arh. Mihail si Gavril’’ (peste podul Budacului), unde este amenajata grota consacrata Preasfintei Fecioare Maria de la Lourdes se vor oficia rugaciuni speciale, spre a o onora pe Neprihanita Fecioara Maria, mama noastra. Totodata fiind si Ziua Mondiala a bolnavului parohia noastra va fi in comuniune de rugaciune cu toate bisericile catolice din lume rugandu-se pentru cei bolnavi prin rugaciunea Sf. Maslu.
Acum, spre începutul postului Crăciunului, mă voi spovedi. De ce e trebuie să ne mărturisim la un preot şi nu cum zic unele secte că ne putem mărturisi păcatele şi celorlalţi membri de o credinţă cu noi?
* Într-un comunicat al Patriarhiei Ortodoxe Române, emis cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor, se spune că “acest act a fost un rezultat al maturizării neamului românesc şi a unor împrejurări internaţionale favorabile”. S-a amintit faptul că la realizarea acestui ideal măreţ a contribuit credinţa şi cărţile de cult, înaintaşi glorioşi ca Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, marii bărbaţi ai neamului. Astfel, Ştefan cel Mare le explica occidentalilor că “Moldova este o altă Valahie”.
Cei ce sunt în duhul lumii aleargă toată viaţa după laude, slăvire şi bogăţii, adesea primejduindu-şi viaţa şi sufletele nemuritoare. Urmând exemplul lui HRISTOS, creştinul şi monahul sunt altfel: smeriţi, simpli, dispreţuiţi adesea de lumea trufaşă, socotiţi slabi şi neajutoraţi. În istoria creştinismului au existat cazuri în care unii monahi au ales calea cea mai aspră de vieţuire, neobişnuită, prefăcându-se a fi nebuni, dispreţul şi desconsiderarea lumii fiind atunci maxime.
Prea Fericite Patriarh, vă scriu în numele a peste trei sute de membri ai Ligii Scriitorilor din România, care au hotărât să Vă facem următoarea propunere:
Cunoscând faptul că Poetul Naţional, Mihai Eminescu, este cea mai importantă voce poetică din literatura română, că din cele 46 de volume cu aproximativ 14000 de file, aflate la Academia Română, răzbate spiritual naţional-ortodox;
Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, împreună cu un sobor de preoţi va săvârşi, astăzi, Dumnezeiasca Liturghie în biserica (Gottsunda Centrum) nou înfiinţatei parohii ortodoxe române din Uppsala, cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan şi Sfinţii Ierarhi Iachint de Vicina, Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălu, Mitropoliţii Ţării Româneşti.
În panteonul marilor ierarhi, teologi şi sfinţi ai Bisericii creştine, un loc aparte îl ocupă Sfinţii Trei ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.