Religie

Mai zilele trecute, Adrian Vasilescu de la Banca Naţională, la întrebarea: „Când vom scăpa de criză?” – pusă de un jurnalist, a răspuns sceptic: „Numai Dumnezeu ştie când vom scăpa !”.

Născut la Damasc (de unde şi numele său), într-o familie foarte nobilă şi bogată, în secolul al VII-lea post HR, ne-a lăsat între alte lucrări ale sale o “Dogmatica” ce îl aşează între cei mai străluciţi reprezentanţi ai gândirii religioase. Spre finalul lucrării sale, el se ocupă şi de probleme escatologice, din care redăm azi acest fragment:

* Administraţia Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti s-a arătat entuziasmată de profiturile obţinute până în prezent (90.000 lei) prin acţiunile de vânzare de lumânări şi alte obiecte de cult efectuate în preajma cimitirelor şi în alte locaţii. Legat de aceasta, Arhiepiscopia Bucureştilor a ţinut să precizeze că astfel de activităţi se desfăşoară numai de către lăcaşurile de cult, fiind un domeni exclusiv al acestora.

* În predica rostită duminică, 14 februarie în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, cu prilejul începerii Postului Mare, Patriarhul BOR, IPS Daniel a spus: “Postul este dor de cer, de viaţă şi bucurie veşnică, netrecătoare.”
* Ziarul “Lumina” al Patriarhiei Ortodoxe Române a împlinit cinci ai de la apariţie, prilej pentru numeroase manifestări aniversare.

( Napoleon Bonaparte - împărat al Franţei, despre HRISTOS )

Am învăţat de la mama rugăciunea „Visul Maicii Domnului”, foarte dragă sufletului meu. Am citit însă altfel, în volumul ”Calea sufletelor în veşnicie” şi în alta, a unui mare şi iubit duhovnic român că n-ar trebui să-i dăm mare importanţă: ”Acolo se promit cam multe…” zicea Sfinţia sa şi m-am simţit descurajată.
(1)

„ În tot pământul a ieşit vestirea lor şi până la marginea lumii cuvintele lor.” Aşa am putea începe o prezentare a sfântului post în tradiţia ortodoxă. Este foarte bine să ne amintim de ceea ce înaintaşii noştri în credinţă au învăţat şi au făcut spre „ mai marea slavă a lui Dumnezeu” şi spre mântuirea sufletului lor. Iar dacă vorbim despre post în tradiţia creştină în general şi în cea ortodoxă în special nu trebuie să pierdem niciodată di vedere că postul a fost prima poruncă, singura poruncă pe care Domnul a dat-o protopărinţilor noştri în rai. „ ...

Am asistat pentru a doua oară, la Şieuţ, la un act creştin de împăcare sufletească. Aici, am regăsit omul de azi doar în măsura în care l-am regăsit, mai întâi pe Dumnezeu cel viu din totdeauna.
La catafalcul Mariei Bucilă, o femeie vrednică, au stat de veghe cei doi preoţi, adică ortodox şi catolic, într-o unitate deplină şi sinceră cooperare, aşa cum au stat şi acum şase ani la catafalcul lui badea Ion, soţul răposatei de azi.

La frumosul şi liniştitorul locaş – Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfinţii doctori fără de arginţi” – Cosma şi Damian, din curtea Spitalului TBC Bistriţa, păstorită cu smerenie şi evlavie de către P.C. preot de caritate LUCIAN POP, se realizează, în această perioadă, pictura în tehnica tempera, în stil bizantin, de către pictorul HORIA INDOLEAN.
Au fost finalizate pridvorul şi altarul până la data documentării noastre, urmând să se termine frumoasa lucrare până la data de 01 iulie 2010.

Noi simţim că există ceva mai presus de putinţa noastră de cunoaştere şi de aceea avem asigurarea că acel ceva există, noi gândim că există ceva ce nu se poate înţelege cu mintea omenească. Dumnezeu cel mai presus de fiinţele create, coboară, din bunătate, la măsura cunoaşterii noastre, că El este, există, dar nu se poate face încăput în înţelegerea noastră, Fiinţa creatoare este mai presus de înţelegerea celor create, cel care face binele este mai presus de înţelegerea celui căruia i se face bine.

Abonează-te la Religie