Social
Câteva zeci de motociclişti de la Clubul “Rogue Pack” din Bistriţa vor să atragă atenţia celorlalţi participanţi din trafic despre ceea ce înseamnă respectarea normelor rutiere, dar şi a celor de bun-simţ în circulaţia pe drumurile publice. Sub egida “Şi noi existăm în trafic”, motocicliştii, alături de poliţiştii de la Serviciul Rutier Bistriţa-Năsăud au promovat o campanie de prevenire a accidentelor, care se va concretiza astăzi, la Bistriţa.
Pe 1 mai Penitenciarul Bistriţa aniversează 20 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, începând de astăzi, vor fi derulate activităţi destinate atât personalului unităţii, cât şi persoanelor private de libertate aflate în custodie. Manifestările debutează cu competiţia sportivă regională destinată persoanelor private de libertate, care se vor întrece în demonstrarea măiestriei la disciplinele: fotbal-tenis, şah, tenis de masă şi skandenberg.
Fundatia Mirela şi Lucian Ungur a dăruit bisericilor din municipiul Bistriţa, 5000 de căni cu mesajul "Hristos a Înviat" şi o fotografie a Mântuitorului pe Cruce, pentru ca fiecare creştin să poată lua acasă pasca de Înviere. Lucian Adrian Ungur a dus personal cutii cu pahare la fiecare biserică, pentru a se asigura de bunul mers al lucrurilor. Nu este primul gest de acest fel pe care îl face omul de afaceri, de-a lungul anilor fiind un apropiat al bisericilor, cu precădere al mănăstirilor, pe care le-a ajutat atât cu materiale pentru construcţie, cât şi cu forţă de muncă.
Peste o tonă de alimente va ajunge de Paşti la 90 de familii cu dificultăţi financiare din judeţul nostru, Valoarea donaţiei fiind de 5.544 lei. Acţiunea face parte dintr-o campanie naţională prin care angajaţii BCR vor dona alimente familiilor nevoiaşe, in cadrul programului Banca de Alimente desfăşurat de Crucea Roşie, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti. Angajaţii BCR donează bani şi bonuri de masă, iar banca dublează suma adunată.
În Bistriţa-Năsăud, un număr de 44.572 de apeluri au fost primite la Numărul Unic de Urgenţă 112, în primele trei luni ale anului 2011. Potrivit datelor centralizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), la nivel naţional, numărul apelurilor înregistrate la 112 depăşeşte 4,7 milioane. Din nefericire, doar 25,90 % dintre acestea au fost reale, iar 74,10 % false. Şi bistriţenii care se plictisesc apelează Numărul Unic de Urgenţă, considerând că fac o glumă sau pur şi simplu pentru că atât îi duce mintea.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bistriţa-Năsăud va organiza în luna aprilie, trei cursuri de formare profesională.
Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă este vorba despre un curs de bucătar (28 de locuri), un curs de lucrător în comerţ (28 de locuri) şi un curs de operator calculator (18 locuri). În total, AJOFM va asigura pregătirea şi recalificarea a 74 de persoane.
Cătălin Ştefănescu şi-a propus, în septembrie 2009, să ajute un sat din Delta Dunării. Cu ajutorul preotului si al directorului şcolii, a încercat să-i convingă pe localnici să nu mai arunce gunoaiele în Dunăre, iar săptămâna aceasta, între 29 şi 31 martie, împreună cu Asociaţia Tăşuleasa Social, a adus la Maliuc, în judeţul Tulcea, un cabinet stomatologic mobil pentru cei 43 de copii care învaţă la şcoala din sat. Însă el încearcă să facă ceva mai important pentru comunitatea de aici: să-i responsabilizeze pe localnici şi să-i înveţe să se ajute singuri.
Un tânăr de 21 ani, din Lechinţa, este cercetat pentru furt, după ce pe parcursul mai multor zile a « reuşit » să sustragă din locuinţa mamei sale mai multe bunri în valoare de 4000 lei. Fără avea prea mai multe bănuieli, mama tânărului a sunat la poliţie, la sfârşitul săptămânii trecute, reclamând că, în perioada 26 martie -1 aprilie, după ce i-a fost spart geamul termopan de la uşa de acces în locuinţă, au dispărut mai multe bunuri. Maria M.
Poliţiştii din Sângeorz-Băi nu s-au lăsat păcăliţi de 1 aprilie de faptele unor tineri din oraş, reuşind să depisteze nu mai puţin de patru tineri implicaţi în acţiuni de furt. Într-un prim dosar, au fost identificaţi adolescenţi cu vârste între 15 şi 17 ani, care au furat, cu o săptămână mai devreme, din cadrul unei societăţi comerciale mai multe bunuri în valoare de 1000 lei. Minorii sunt în vizorul poliţiştilor pentru infracţiunea de furt calificat.
Salariile a aproximativ 10.000 de angajaţi ai MAI sunt incerte începând din aprilie, după ce Ministerul Finanţelor a respins un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care Traian Igaş solicita o suplimentare de buget pentru acoperirea plăţilor salariale.
Potrivit surselor, bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) nu acoperă din trimestrul doi şi plata salarială a aproximativ 10.000 de angajaţi, iar deficitul bugetar ar fi generat de întârzierea restructurării acestei instituţii, relatează Newsin.