Cultură
Chiar dacă poetul nu este năsăudean de origine, numele lui se leagă de aceste plaiuri mirifice prin faptul că, între anii 1953-1956 a fost elev al Școlii Medii Tehnice de Silvicultură din Năsăud, astăzi Colegiul Silvic Transilvania din orașul academicienilor.
Vreau să-ți cânt, Isuse, și eu o colindă,
Și încerc cu teamă instrumente vechi,
Vinul e pe masă, vâscul sus la grindă,
Mâna mi-i pe corzi, sunetu-n urechi.
Bun venit în casă, ramură solzoasă,
Scutură-mi zăpadă și în așternut,
Brad din Bucovina, neaua ce se lasă
Lin peste Bârgaie, bistrițeanul lut.
Brad nescuturat, mai înalt de Dorne,
Scândura e moale pentru un sicriu,
Văd dincolo frații, înghețate borne
Stau, dar seva-i una, sângele e viu.
Cu mai puțin de un an înaintea dispariției sale fizice, profesorul și scriitorul clujean Marius Tabacu a recuperat pentru cultura românească, în calitate de traducător, o capodoperă ce ne privea îndeaproape (ca spațiu geografic, istorie recentă, profil moral, stil de viață etc), aparținătoare culturii și literaturii de limbă maghiară. Povestea transilvană a lui Miklós Bánffy, tradusă la noi sub titlul Trilogia transilvană, a apărut succesiv, cu cele trei părți (volume) ale sale, încă din 1934, 1937, respectiv 1940.
Icu Crăciun își adună în volumul ,,Nepotul din Italia” (Editura Pim, Iași, 2020) prozele scurte apărute în reviste precum ,,Vatra”, ,,Neuma”, ,,Mișcarea literară”, ,,Noul Literator” sau ,,Răsunetul cultural’’, precum și în antologia Irinei Petraș - ,,Istoria cuvintelor - madlenă”, între anii 2018-2010. Scriitorul măierean face din nou dovada faptului că este unul dintre autorii cei mai spornici în momentul de față din județul nostru.
Nicola TIMAR s-a născut pe 13 decembrie 2005. Este elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național George Coșbuc, Năsăud, profil filologie, fiind membră a cercului literar de la Clubul Copiilor Năsăud încă din clasele mici. A primit mai multe premii literare la concursuri de profil. Dintre performanțele obținute, menționăm că a fost laureată cu Premiul al II-lea la faza națională a Concursului Tinere condeie, în 2019, beneficiind de participarea în Tabăra laureaților tinerilor condeieri, la Călimănești, în vara lui 2019.
Elena-Ruxandra CÂMPAN s-a născut în 18 iunie 2002. Este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița, la profilul științele naturii, bilingv și membră, încă din clasa a V-a, a cercului de creație literară Micii Blandieni din cadrul Palatului Copiilor Bistrița, scriind preponderent poezie, având frumoase performanțe lirice. A citit din versurile proprii la Cenaclul „Clepsidra”, Dej și în Cenaclul George Coșbuc, Bistrița, în cadrul întrunirii literare de la Bistroul Viena Café din Bistrița, în iunie 2019.
Anul 2020 s-a dovedit a fi unul atipic, din orice unghi am privi. Dacă în ianuarie agenda culturală propunea evenimente răsunătoare pentru literatură, la nivel naţional şi internaţional, gândindu-ne că virusul nu va avea puterea să treacă peste mări şi ţări din China, punând stăpânire peste lume, acum, când facem bilanţul situaţia stă un pic diferit. În acest context, activitatea editorială a prins proporţii de nebănuit în mediul virtual, librăriile online înlocuindu-le pe cele clasice, lansările de carte fiind pe aplicaţii digitale.
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Secția „Împrumut pentru copii”..
Expoziția de carte: „Povești, culturi, civilizații”. Povești antice, persane, rusești, japoneze, galeze, celtice, indiene, turcești, olandeze, chineze ...
Vă așteptăm, cu drag, să le împrumutați!
Este al doilea volum pe care scriitorul Ioan Mititean – președinte al Ligii Scriitorilor Năsăudeni îl dedică unui ținut binecuvântat de Dumnezeu, ținut situat la poalele Munților Rodnei, ținut populat cu oameni harnici care sfințesc locul în care trăiesc ei și copiii lor, ținut în care au trăit de veacuri, înaintașii lor – ilvenii.