Opinii

Tinerii abandonează şcoala, din ce în ce mai mulţi. Pentru că şcoala le oferă diplome nu şi abilităţi, competenţe cerute în viaţa cea de toate zilele, adică pe piaţa muncii, acolo unde diplomele nu sunt recunoscute. Din 330.000 de candidaţi la bac s-au prezentat doar 180.000, dintre care au promovat 80.000.

Până când Curtea Otomană de la Bruxelles va înceta să se mai îngrijoreze de soarta României, iar Barosso şi Cancelaria Germaniei nu vor mai avea insomnii de dragul lui Băsescu şi a corbului Monica Macovei, mi-am propus să dau glas unuia dintre aspectele actuale ale mizeriei din arealul românesc: limba – din ce în ce mai murdărită de un fel de snobism neologistic şi un fel de lene, de silă a comunicării, care dă impresia unui borhot argotic.
Pornind de la sugestiile unui scriitor bucureştean, am imaginat următorul dialog:
- Ce faci, iubi ?

Trecând peste prezumția de subiectivism absolut, pe care mi-o asum la modul cel mai onest, îmi permit azi să pun în câteva rânduri cele mai sincere credințe referitoare la o temă care, vrând-nevrând, afectează ființa intimă și, mai ales, evoluția organică a unui popor: președintele unei țări și eventuala demitere a acestuia.

O problemă de sănătate m-a făcut să ajung în cabinetul medicului chirurg Anatol Rurac, de la Spitalul orăşenesc Beclean.
Pe peretele din spatele biroului atârnă, înrămat, un portret mare al faimosului scriitor basarabean Grigore Vieru. Sub ramă – un fragment de sârmă ghimpată. Bănuiam (şi mi s-a confirmat) că doctorul Rurac (el însuşi basarabean) preţuieşte foarte mult opera acestei mari personalităţi a românilor de pretutindeni. Chiar l-a cunoscut.

antologie. La Gavril Moldovan e vorba de a treia antologie: „Vulcan nestins (Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011).
Nu o dată le spun elevilor mei: poezia nu se povesteşte. Ei bine, acum risc: să povestesc o carte de poezie.

“Ce crezi tu despre mine nu e treaba mea.”
Şapte paşi pentru a vă elibera de dominaţia ego-ului
Iată şapte sugestii, care să vă ajute să transcedeţi ideile adânc înrădăcinate în legătură cu importanţa de sine. Toate acestea sunt menite să vă împiedice să vă identificaţi, în mod fals, cu ego-ul plin de sine.
1. Nu vă mai simţiţi ofensaţi

Nu intenţionez să fac un comentariu critic pe seama cărţii „Clopotele raiului” de Daniel Săuca (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2o12), ci, mai degrabă, o descriere a structurii compoziţionale a acestui volum (plăcut) trăznit. Mirarea e provocată începând chiar cu coperta lui Mircea Mocanu (căruia îi aparţin şi desenele din interior, acestea compunând un fel de melanj stilistic, cu sugestii din Jeronimus Boch şi Salvador Dali). Clopotul de pe copertă e mai degrabă un işlic fanariot pentru un diavol perfid.

În seara de 2 iunie a.c. pe postul de televiziune CANAL D, marele nesimţit naţional, Cătălin Botezatu, vrând să facă o glumă, după nivelul lui cultural şi de educaţie, pe monitorul televizorului, a întors spatele spre public, şi-a dat pantalonii în jos şi arăta fundul celor care, în acel moment urmăreau televizorul. În nemernicia şi bădărănia lui, acest gest era o … glumă. Sau, mai repede înclin să cred că, era o răsplată pentru părinţii lui, pentru “cei şapte ani de acasă”. Ştie el că atâta merită (bieţii părinţi…).

Mult s-a vorbit şi s-a scris despre păcatul strămoaşei umanităţii, Eva, care, stând de vorbă cu şarpele, acesta a amăgit-o, minţind-o că oamenii vor fi ca Dumnezeu, de vor mânca din pomul ce strălucea fremâtând în rai, POMUL CUNOAŞTERII Binelui şi Răului. În loc să meargă degerabă la Adam şi să-i spună că nemernicul o îndeamnă să nu asculte de porunca lui Dumnezeu, ea a stat la taclale cu marele vrăjmaş al omanilor.

Este declaraţia dramatic-patetică a preşedintelui Traian Băsescu după ce acesta a dat mâna cu conducerea reunită a Camerelor care l-au pus sub acuzare. Gestul, dovedind. o gentileţe diplomatică, va fi trecut neobservat sau socotit circumstanţial, în vâltoarea unor pasiuni inextinguibile, deşi prin majestate aduce aminte de alţi conducători de state, regi sau preşedinţi puşi în situaţii dramatice.