Opinii

Eliberarea este un scop politic, un act patriotic dar nu şi o finalitate naţional-socială. Dacă scopul a fost atins, începe al doilea act esenţial, acela al salvării spirituale şi morale a naţiunii.

Inscriindu-ne pe linia primistoriei, civilizaţia omenească veche, dinainte de potop, este pictoperigordiană, deoarece nu se poate nega calitatea de oameni civilizaţi -desenatorilor cărţilor de piatră din arhivele trecutului din Altamira (Spania) ori Lascaux (Franţa). Ce ar putea da lecţii de desen şi pictură şi lui Picasso ori Dali! Asemănătoare cu picturile celebrilor amintiţi din punctul de vedere al artei abstracte! Dacă însă prin civilizaţie înţelegem una analoagă cu a noastră, atunci Cro-Magnonul îl vom reduce la imaginaţie şi la ce nu ştim!

După ce data trecută relatasem succint atmosfera de infern din închisorile comuniste, după cum vă promisesem prin titlu, voi reda direct şi simplu scrisorea unui părinte către fiul din închisorile comuniste prin pateticul micropoem „Scrisoarea tatii” de Radu Gyr:

„Fiule, fiule, lungă e calea...
Ca-n basme, pân’la tine sunt mări şi ţări,
Trenuri, păduri, jandarmi şi ocări
Şi stele ce nu ştiu ce-i jalea

În una din microtabletele anterioare puneam cititorului patetica întrebare: ai fost vreodată în închisdoare, iubite cititorule (cititoare). Negreşit că este o experienţă traumantizantă pentru oricine şi încă indiferent în ce orânduire socială s-ar fi întâmplat. Desigur că închisorle burgheze erau mult mai omenoase. În cele ruseşti, de pe vremea ţarului, de pildă (după mărturiile lui Solejeniţin din „Arhipelagul Gulag”, se puteau citi cărţi de la biblioteca închisorii, hrana era destul de bună şi mai ales la sărbătorile creştine se putea mânca friptură şi cozonac.

-Mă Gheorghe, mă, explică-mi şi mie cum e treaba cu Bursa. Tot îmi zice nevasta să mă interesez, că spun oaminii că tare lucru interesant îi cu Bursa.
-Ce, vrei să te duci la vreo şcoală, Toderică? La facultate?
-Nu, mă, Bursa aia pe acţiuni.
-Hmm...Apăi ştii, e ca şi cum ai pune în curte la tine o clocitoare şi din ouăle alea ies pui. Pricepi? Ăştia cresc, se fac mari, găini, iar la o vreme iar fac ouă şi din ouă ies pui, care se fac găini şi îţi umplu toată curtea cu pui şi cu găini, care, sigur că la vreme fac iar ouă şi tot aşa. Priceput-ai?

La o privire superficială teoria reâncarnărilor pare că ar ţine cont de necesitatea corpului pentru desăvârşirea omului. Însă, de fapt, în realitate, teoria aceasta privează de caracter decisiv orice viaţă prin care un suflet ar trece în succesivele sale reâncarnări. Reâncarnarea vede lumea urcând şi coborând, veşnic, în sus şi în jos, fără o ţintă finală, adică fără nici un sens, neexistând nici o treaptă absolută a existenţei spre care ar tinde şi s-ar opri definitiv aceste reâncarnări.

După ora `11, soţia, care a tot trebăluit prin bucătărie, observă că este plin coşul cu gunoi.
-Ionică, hai du rogu-te gunoiul ăsta, să nu miroasă până mâine!...
-Acu vrei tu, la 11 jumate? Dar haide...
Omul iese cu punga neagră şi este observat de doi miliţieni, care fac patrularea de noapte:
-Uite, mă! Ăsta-i spion!
-Ce spion. măi?
-Sigur, fiindcă gunoiul nu se duce decât cel mult până la ora 10. Hai la el! Actele, vă rog!
-Ce acte? Voi nu vedeţi că duc gunoiul?
-Nimic, actele!

Marii şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă într-un glas, că HRISTOS ne-a eliberat din teroarea puterilor supranaturale: a păcatului şi morţii, din asuprirea puterilor demonice. Acest lucru îl sussţine şi azi Biserica dreptmăritoare şi o va face aceasta până în ultima zi a lumii. Unii se întreabă cum anume este posibil, fiindcă şi azi păcătuim, şi azi murim şi ne temem de moarte şi încă puterile întunericului asaltează lumea, încât Andre Malraux afirma cu spaimă: „În secolul al XX-lea, diavolul s-a arătat vizibil în lume.”

Desigur Biblia ca şi Cartea lui Enoh, Popol Vuh ori Epopeea lui Ghilgameş reprezintă mărturii-documente-zestre ale istoriei invizibile a Terrei, a oamenilor dar care încă, în Mileniul 3 îşi păstrează intact secretul, mesajul.
Să o spunem răspicat Adam şi Eva nu pot fi confiscaţi de nimeni, ei nu erau nici semiţi-evrei, nici hinduşi, nici egipteni, nici greci. Un astfel de demers reducţionist nu dă nici un credit pe descoperirile făcute de un secol, ale unor societăţi preistorice deosebit de evoluate, ce au fost ignorate de scribii Cărţii Sacre.

Despre cel dintâi s-a spus că „a fostcel mai blând dintre oameni”. N-a vrut să trăiască pe lângă curtea faraonului Ramses a lI-lea, deşi a fost crescut de generoasa fiică a acestuia (care l-a salvat pe când plutea, prunc abandonat, pe Nil, într-un coşuleţ de papură).