Opinii

Unde duce bravura, dorinţa de libertate exagerată? La nonconformismul de a nu lua în seamă sfaturile părinţilor, învăţăturile profesorilor. Rebelitatea începe cu dispreţuirea regulilor familiale, şcolare şi se concretizează în diferite acte de vandalism sau acte sociale, care crează stări de dependenţă faţă de tutun, alcool, drog. Unii adolescenţi, din păcate, sub influenţa adulţilor certaţi cu legea, îşi aleg în viaţă direcţii nepermise, periculoase, cum este şi consumul de droguri.

Mai întâi a fost obolul. Scriitori, pictori, sculptori, actori s-au bulucit să-l proslăvească în poeme, să-i facă portretul alături de mari înaintaşi ai istoriei româneşti, să-i veşnicească figura în bronz, să interpreteze solemn versurile de preamărire. Toţi sperau că astfel se pun la adăpost, plătind tributul de adulaţie dictatorului. Cât de sinceri erau în demersul lor, numai Dumnezeu ştie!

S-a mai rupt o creangă din pomul vieţii. George Vasile Raţiu, scriitor şi profesor, un camarad iluminat de Duhul Sfânt şi cărturar de valoare naţională.
Vestea morţii sale mi-a dat-o duhovnicul său, căruia i s-a mărturisit înainte de dispariţie.
Omul îşi simte sfârşitul pământesc.
Luciditatea muribundului este neînţeleasă de către cei din preajma sa. El îi cheamă la împăcare, dar împăcarea adevărată este cea cu Dumnezeu, pentru că are nevoie de linişte şi iertare.

Educaţia trece printr-o criză fără precedent în istorie. Elevii se simt daţi la o parte, nu se concentrează, nu au plăcerea de a învăţa şi sunt agitaţi. A cui este vina? A elevilor sau a părinţilor? Nici a unora, nici a celorlalţi. Cauzele sunt mai profunde.

Vineri, 16 aprilie, a.c., Filiala 1 Bistriţa a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, în strânsă colaborare cu Filiala judeţeană „General Grigore Bălan” a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, a organizat o întâlnire cu parlamentarii judeţului Bistriţa – Năsăud. Am pus pariu cu o serie de camarazi de-ai mei că la această întâlnire va veni, probabil, doar un singur parlamentar. Şi am avut dreptate. Aşadar, iată cum am câştigat un pariu pe care doream, din tot sufletul, să îl pierd.

Ca rezumatul articolelor din trecut ajungem la concluzia că cele mai dăunătoare gânduri sunt:
• o dorinţă, exprimată în formă de LIPSĂ (de exemplu: „vreau să nu mai fiu singură”)
• DUBIU (în tine: „fiind sărac, nu pot să ajung în vârf niciodată”, sau prin puterea gândului în general „încerc, dar nu ştiu dacă funcţionează”)
• CONTRADICŢII ( „vreau să fiu liber în toate decizii” şi „vreau un partener puternic”)
• GRIJA („ce fac dacă se strică maşina pe drum ”)

Am parcurs o viaţă de om la CFR, de la locomotivele cu abur şi lampa cu petrol, până la actuala modernizare de tip european. Disciplina şi ordinea ocupau loc de frunte şi rezultatele muncii erau pe măsură.

Filmul „ Eu când vreau să fluier, fluier” al tânărului regizor Florin Şerban a primit „Ursul de argint” şi unul de curând în Franţa la Beaune. Văzându-l, mi s-a părut că cel mai de seamă lucru din tot filmul e titlul. ÎNn rest, aceeaşi placă a mizeriei noastre, cu case de copii orfani… Pornind de aici, s-a recurs la tot felul de şarade::” Eu când vreau să iubesc, iubesc”, „Eu când urăsc, urăsc”, „Eu când vreau să fur, fur” etc. Şi uite că dl.

Eram călător în tren de la Bucureşti la Piatra Craiului prin via Oradea. La un moment dat, o boală lombosciatică mi-a blocat piciorul drept, având o durere insuportabilă, greu de imaginat.
Situaţia mi-a impus a mă deplasa direct pentru internare la Spitalul CFR Cluj. Ajuns în baston la policlinica de pe str. Horea, au refuzat să-mi facă internarea, trimiţându-mă după bilet de trimitere la Circa medicală CFR Huedin.
Arătându-le bastonul de care mă rezemam şi promiţându-le că le fac geamurile zob, de urgenţă m-au internat şi fără bilet de trimitere.

Oraşul Alba-Iulia, prin bogata încărcătură culturală şi istorică dovedită de-a lungul anilor, coagulează în jurul lui, cu precădere, printr-o tradiţie uşor de respectat, spirite deosebite în preajma zilei de 1 Decembrie, pentru că unde altundeva se poate sărbători unitatea (dorită, amintită, visată) decât la locul faptei. Poate că acea primă zi de iarnă nu este suficientă pentru a reprezenta pe deplin manifestări culturale, sentimente naţionale, idei de fiinţare întru limba română şi deschidere spre zarea europeană.