Opinii

Asociaţia pensionarilor din Beclean a organizat, pentru a treia oară, un drum la Odorheiu Secuiesc, pentru Casa ”Sf. Iosif” a Congregaţiei Inimii Neprihănite. Deci, acum, nu pentru a constata în ce măsură judeţul Harghita e sau nu un ţinut secuiesc sau de ce unii îmbuibaţi ai zonei latră pe motiv de autonomie administrativă.

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H.

Precum se cunoaşte, „Arcade 24” - adică locaţia în care plasticienii bistriţeni încîntă publicul cu ale lor cromatici, ca şi ale confraţilor din ţară şi lume dealtfel - a fost gazda unei ample expoziţii de fotografii. Conform organizatorilor, printre care şi Filiala judeţeană Bistriţa-Năsăud a Asociaţiei de prietenie România-China, această manifestare culturală a avut, chiar de la vernisaj, un succes cu totul aparte.

Dragi cititori, aşa cum am anunţat săptămâna trecută şi după cum Bunul Dumnezeu a rânduit, astăzi vorbim despre cartea MELPOMENE, ERATO, EUTERPE, Editura Eminescu, Bucureşti, 1990, scrisă de regretatul Radu Gheciu, născut la data de 12 martie 1932.
Păstrez cu drag această carte primită de la autorul ei cu următoarea dedicaţie:
„Doamnei Jeniţa Naidin, această modestă ridicare de cortină asupra unei lumi magice Sărbători fericite – Crăciun 1997- Anul nou 1998!”

Citind din ochi, sunt priviri care par inteligente. Privirea unora este plină de semnificaţii, par a spune: ştiu ce se întâmplă în lume… se uită cu ochi curioşi, avizi de a şti, de a afla lucruri noi, exprimă o receptivitate generoasă, o capacitate de empatie, de simpatie, un simţ al solidarităţii.

Ceasul Prefecturii a amuţit

Ceasul din „turnul” Prefecturii a amuţit. Cam de multă vreme. Nici melodia Imnului Naţional nu se mai aude din oră în oră, ca odinioară. Probabil că ne conducem după o altă oră oficială. Şi în alte zone ale judeţului (Big, zona Flora) ceasurile nu mai bat ora exactă. De ce?

In sau Im din Parcul Eroilor?!

Mărturisesc că, altădată, mă irita momentul când demnitarul bistriţean Ioan Oltean apărea pe vreun canal de televiziune.
În ultima vreme însă abia aştept să-l văd, să-l aud (mai cu seamă să-l aud) vorbind, opinând pe probleme politico-parlamentare. Căci este un exemplar splendid pentru ceea ce înseamnă papagal partidic. Desigur, la această performanţă nu-l întrece pe dl.(?) Boc, cultivatorul limbajului de plastilină (material furnizat fără odihnă de la Cotroceni).

Studiind cu atenţie Programul de Guvernare, te întrebi întâi, dacă este chiar program ? A doua oară, te poţi întreba din ce strategie decurge ? A treia întrebare pe care firescul te obligă să ţi-o formulezi este: ce viziune stă la baza strategiei respective ? La oamenii cu pretenţii în ce priveşte managementul strategic, lucrurile sunt clare. O viziune clară, se transformă în strategie, iar aceasta se transformă în planuri. În felul acesta, concepţia generală se transformă în obiective, responsabilităţi şi termene de execuţie.

Cum, nu s-au terminat Erele Geologice de formare a munţilor? Munţilor din Paleozoic, din mezozoic? Apar şi în epoca noastră munţi noi? Da, şi încă mulţi, şi din nefericire, munţi care ne scufundă ca bunăstare „Wohlhand” ca speranţă „Hoffnung”, ca existent fără griji „Sorgloseexistenz”….

Cartea ARIPI ASTRALE, apărută de curând la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, ne încântă de la privirea copertei, ce reprezintă o operă de artă, dar şi ca poezie cuprinsă în cele 94 de pagini.
Am citit această carte în manuscris iar articolul scris atunci, Un dor nemărginit, a devenit postfaţa acestui al doilea volum de versuri scris de Domnul Gheorghe Mizgan. Volumul conţine 59 de poezii şi are prefaţa scrisă magistral de Domnul profesor Vasile Găurean. Este o bucurie să citim cuvintele acestui om cu o vastă cultură, Vasile Găurean.

Abonează-te la Opinii