Opinii

Îi privea cu detaşare. Erau acolo, în boxa acuzaţilor, bărbaţi în puterea vârstei, unii chiar mai tineri, pe care-i unea doar faptul că fuseseră în preajma dictatorului în ultimele ore când deţinuse puterea. Grupul lor alcătuise chiar nucleul acelei puteri. „Tovarăşii”… Pentru milioane de români erau doar simple noţiuni abstracte, interpuşii dintre ei şi dictator, învestiţi să le decidă soarta. În locul lor puteau fi alţii, la fel de eficienţi, dar mecanismul de propulsare, aparatul de partid, îi alesese pe ei.

Băiat tânăr şi cu studii în“democraţia tuturor democraţiilor” adică Statele cele Unite, care acum făuresc “bomba tuturor bombelor”, de vreo zece tone, băiatul lui Silviu Prigoană, Honoriu, se hotărî să candideze în lupta pentru un mandat parlamentar. Veni “pe sticlă” cu idei atât de novatoare încât mi-a căzut la inimă omul, ca favorit politic, deşi atâta onestitate şi creativitate ar putea să neliniştească pe cei din vârful propriului partid. Doame fereşte, dac-om fi toţi oneşti, ce se vaîntâmpla cu ţara aceasta?

De la sfârşitul anului 2008 se vorbeşte mereu despre criză, adică despre prăbuşirea tot mai adâncă a economiei, despre falimentarea multor firme private, despre lipsa locurilor de muncă, scăderea puterii de cumpărare, despre neîncrederea în guvern şi în oamenii politici. Criză înseamnă creşterea nemulţumirilor de tot felul, mizerie socială şi morală, înseamnă mai puţină pâine, brânză, lapte pe masa copiilor din familiile nevoiaşe.

„România – precizează Constituţia, adoptată în noiembrie 1991, în capitolul „Principii generale”, este stat de drept, democratic şi social…”. Dacă avem în vedere că termenul „democraţie” este sinonim cu expresia „puterea poporului” şi că termenul „social” coincide, este identic, cu expresia „creat de societate” şi cu cea „care priveşte societatea”, atunci trebuie să înţelegem că puterea în regimul politic actual, din ţara noastră, aparţine poporului şi că poporul este acela care exercită puterea în stat.

La începutul anului 2002 scriam despre situaţia economică dezastruoasă din Argentina în acea perioadă, una fără precedent în istoria acestei ţări, ea datorându-se în cea mai mare parte politicii economice a FMI dirijată de Trezoreria SUA prin experţii săi care au condiţionat împrumuturile spre această ţară de distrugerea sectorului public prin scoaterea în şomaj a sute de mii de funcţionari, privatizarea economiei şi liberalizarea ei, creşterea ratei dobânzilor, ceea ce s-a şi făcut de către o administraţie coruptă până la Dumnezeu.Profitând de acea criză istorică a acestei ţări, FMI se ofe

Pentru românii de pretutindeni, ianuarie înseamnă aniversarea regelui poeziei româneşti, „omul deplin al culturii române” (C. Noica), Mihai Eminescu. L-am aniversat şi noi aşa cum am ştiut, în şcoli, la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, unde prof. Dora Florean şi Enese C., au organizat o acţiune în sala festivă a liceului, în pauza mare organizând montaje de cântece şi poezie, montaje tip documentar privind viaţa şi activitatea poetului, în holul central fiind organizată o expoziţie cu picturi şi schiţe inspirate din opera eminesciană.

Nu există legătură între dânşii, de la un grup la altul, nu există o conştiinţă de origine şi misiune comună pe care ar fi trebuit s-o etaleze acolo, nu există măcar un cât de vag instinct al importanţei politice pe care trebuie s-o câştige, sau nu există un minim interes al germanilor rămaşi în urmă faţă de germanii aceştia pierduţi în Ardeal. Se vorbeşte în privilegiul „andreian” din 1224 de o aşa zisă unitate a lor, aceasta s-a făcut pentru a împiedica ştirbirea privilegiilor iniţiale faţă de unii sau alţii mai răzleţi.

,,Calea deschisă
e-ntărită cu dureri
din înflorire.”
( Victoria Fătu Nalaţiu)

În această iarnă, la Beclean, ca şi peste tot în ţară şi în unele locuri din lume, s-au sărbătorit, în special, de unităţile de învăţământ, 160 de ani de la naşterea poetului atât de drag inimii noastre, Mihai Eminescu. Mihai Eminescu face parte din însăşi fiinţa noastră, a fiecăruia dintre noi şi trăieşte prin noi şi prin cei ce ne vor urma în vecii vecilor. Un popor care l-a dat pe Mihai Eminescu este un popor plin de calităţi, plin de substanţă. N-ar trebui să uităm niciodată acest lucru. Îi suntem datori marelui poet în tot ceea ce facem.

Sinuciderea este un act deliberat, voluntar, de autosuprimare a vieţii. Actul sinucigaşului concentrează în el un univers de sentimente umane, frustrarea, gelozia, ura, lezarea demnităţii, pasiunea morbidă, violenţa proiectată împotriva propriului eu. Sinuciderea este un fel de simptom al depresiei însă nu toate persoanele care se sinucid suferă de o boală psihică.