Opinii

Povestea micuţei Picasso poate începe cu: a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Alexandra Nechita pentru că despre ea este vorba a ajuns populară în întreaga lume la o vârstă nepotrivită. Împlinise opt ani când lansa la Los Angeles primul vernisaj, doi ani mai târziu era considerată un copil minune. În Statele Unite dacă ai talent eşti ridicat în următoarea secundă la rang de geniu. Lipsa unor valori concrete permite această avansare rapidă. Pentru a atinge culmile gloriei trebuie să arzi nişte etape nu să le sari.

Cine a avut răbdarea să asculte „Cuvântul de învăţătură” al domnului preşedinte Traian Băsescu rostit marţi, 15 septembrie a.c., s-a putut dumiri, fără echivoc, despre adevărata personalitate a acestui om politic. Deşi a vorbit citind aproape două ore, n-a reuşit să spună nimic despre starea naţiunii, ci doar despre starea propriului Eu, adică, despre faptul că stă prost, şi acest lucru s-a întâmplat în Parlamentul ţării, în care şi-a făcut intrarea, cu mare pompă, încadrat între două femei apropiate sufletului său, care i-au ţinut trena până la aşezarea sa pe scaun.

Mai întâi, se cuvine să vedem ce este un astfel de imn. Nu ce reprezintă, findcă asta o ştie toată lumea, nici unde, cum şi când se cântă imnul unui stat, ce conţine sau ce trebuie să conţină un imn naţional.

Pentru că săptămâna trecută am început să vorbim despre Anima şi Animus, dar nu am amintit câteva lucruri necesare, le vom spune acum, la începutul acestui ultim articol despre cartea PERSONALITATE şi TRANSFER.
„ANIMA este arhetipul feminin la bărbat, iar ANIMUS este arhetipul masculin la femeie. Fiecare sex manifestă trăsături temperamentale şi gesturi, atitudini care sunt, de regulă, proprii celuilalt sex datorită secolelor de viaţă trăită împreună.”

În circuitul motivaţional motivaţia şi performanţa se intercondiţionează, creşterea motivaţiei produce creşterea performanţei şi invers, creşterea performanţei induce consolidarea factorilor motivaţionali.

Iresponsabilitatea unor gazetari e mai evidentă în recentul caz de impietate adusă istoriei. Când am văzut pe prima pagină a unui cotidian, cu mare tiraj în spaţiul românesc, titlul ”Pintea n-o muritu”, am tresărit bucuros la gândul că am avea a face cu haiduci la început de mileniu III românesc. Căci Pintea Viteazul n-a fost un haiduc de duzină, ci o personalitate istorică, intrată în legendă, în cântece populare.

Alintată cu cele mai năstruşnice sintagme de către „burtierele” posturilor de televiziune de sorginte „naţională” , cum a fost de pildă „Ziua cea mai lungă” , adică precum celebra debarcare din Normandia în vremea celei de-a doua conflagraţii mondiale, dup-amiaza lui 15 răpciune 2009, autentic rapăn al celor trei ceasuri rele de asumare guvernamentală, a fost finalizată, într-adevăr apoteotic, la capitolul plictis, conform titlului comentariului de faţă. Atît prin lungime, dar mai cu seamă prin conţinut.

“Dreptatea nu este nimic fără putere.”(M.Eminescu)

Confuzia valorilor, în confuza noastră ţară, e întreţinută (deliberat ori din prostie) şi de felul în care sunt abordate nu numai fapte ale prezentului, ci şi ale trecutului. E logic: Dacă nu-ţi pricepi ziua de azi, tu, semianalfabet (ajuns în postură de gazetar) cum să înţelegi ziua de ieri sau de răsalaltăieri (a se înţelege ”secole”).
Se emit atâtea inepţii în mass-media imediată, încât ele se adună în focare nocive de informaţie şi educaţie, mai cu seamă când aceste ţevi de eşapament gazetăresc sunt emanate de ziare cu ifose de largă circulaţie.

Viaţa, realităţile nu vor întotdeauna să urmeze şi să se conformeze evaluărilor şi estimărilor făcute la un anumit nivel ierarhic şi cu atât mai puţin să se supună unor hotărâri arbitrare. Acest lucru e confirmat şi de situaţia de la Strâmba, comuna Josenii Bârgăului, sat care înainte de 1989, a fost inclus de factorii decizionali ai vremii pe lista localităţilor lipsite de perspectivă.