Opinii

Adică oraş şi primărie. Adică cetatea de cultură, a cărei temelii sunt la începuturile civilizaţiei greceşti – sec. VII e.n. – care are ca administrator şi organizator un nucleu ales de cetăţenii polisului, ai oraşului, care este primăria sau “Rathaus”, adică “Casa de Sfaturi”; primăria, existenţa ei nu este legată doar de oraş, fiindcă şi comunele au primăriile lor – de exemplu Nimigea, nuu?

O distinsă doamnă care a slujit limba română decenii la rând ca profesor de specialitate în această materie a păstrat acest articol din dragoste şi preţuire pentru Mihai Eminescu şi ni-l transmite pentru a contribui la nemurirea lui în mintea şi inima celor ce vin…
“E o lecţie”

“R”

În aceste zile, pline de spiritualitatea sărbătorilor de iarnă, mai ales de Naşterea Mântuitorului, se cuvine ca la mijlocul lunii ianuarie să ne amintim de cel numit de Constantin Noica “omul deplin al culturii româneşti”, lucru accentuat şi de către istoricul Nicolae Iorga.

Agenţiile de presă transmit din Fâşia Gaza că de la începutul conflictului au fost ucişi aproape 1000 de oameni, în special femei şi copii şi s-au înregistrat aproape 2000 de răniţi. Pe acest teritoriu trăiesc circa 2 milioane de locuitori, cei mai mulţi veniţi din ţările foste socialiste, printre care şi din România - 1000 de persoane. Cine sunt aceşti oameni şi cum au ajuns acolo?

Hotărît lucru: replica dumneavoastră este ori prea scurtă ori mult prea lungă. Prea scurtă pentru că de fapt nu aduce nici un argument care să combată argumentele mele. Prea lungă pentru că eu aşteptam de la dumneavoastră un comunicat în presă sau nu de genul:
ne întîlnim la data de ...., ora ... la postul de televiziune ......
Chiar nu vreţi să aveţi o discuţie cu mine şi implicit cu foarte mulţi cetăţeni ai oraşului. Ei, dumneavoastră hotărîţi!

Lumea occidentală este în mari dificultăţi financiare, bugetare, locuri de muncă completate de conflicte energetice, de războaie cu totul ne-sfinţite şi o iarnă neaşteptat de friguroasă; suntem într-o eră de probabilităţi “pre-apocaliptice” în care se poate întâmpina orice între mai puţin bine şi rău “between bad and the worst”.

Un An Nou fericit!, iată urarea fundamentală pe care umanitatea şi-o împărtăşeşte sieşi la început de An Nou!

Întâmplător mi-a căzut în mână broşurica doamnei Elena M. Cîmpan intitulată “Jurnal reflexiv”, apărută la Editura “Karuna” şi lansată în luna decembrie a anului trecut la Centrul Cultural Municipal Bistriţa.

Ţara, sau mai bine-zis revoluţionarii decembrişti, mai mult sau mai puţin autentici, o mână de oameni, au sărbătorit încrâncenaţi, ca de fiecare dată de 19 ani încoace, „revoluţia română” din dec. 89, încrâncenare care viza de fapt neonorarea drepturilor promise de către adevăraţii profitori ai momentului istoric cu privire la unele concesii materiale pentru revoluţionari şi urmaşii victimelor revoluţiei. Toate acestea fade acţiuni, izolate de altfel, au fost dominate de teama generală care se resimte faţă de problemele manifestării crizei economice care bântuie lumea.

Vă felicit pentru revenirea în fotoliul lui Spiru Haret – cel mai mare ministru pe care l-a avut vreodată vreun guvern al României! –, vă doresc succes în teribil de complicata acţiune de a pune România viitoare pe şenalul ei şi îmi permit să meditez cu glas tare asupra încercărilor ce vă aşteaptă.