Religie

Marele mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

În ziua de 16 aprilie 2010, profesorul scriitor GEORGE VASILE RATIU , intrat in cel de al 75 - lea an al vieţii, a trecut la cele veşnice. Cutremurătoarea veste a încetării sale din viaţă a fost primită cu adâncă tristeţe de toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat. Foarte mulţi dintre cei care l-au iubit au transmis condoleanţe familiei îndurerate, au fost prezenţi la slujba ţinută la Capela Bisericii Evanghelice din Bistriţa, conducându-l pe ultimul său drum, la cimitirul din comuna natală, Prundu Bârgăului.

„Astăzi toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul…”, se cântă în bisericile noastre. Mirificul nopţii de Paşti, care ne atrage mai pe toţi în faţa bisericilor cu lumânările aprinse, cozonacul şi ouăle roşii, mielul pascal, tradiţiile din Săptămâna Patimilor şi din Zilele Învierii, păstrate mai viguros sau mai firav, toate acestea ne scot pentru puţin din lumea noastră. Toate ne invită să gustăm din cu totul altceva.

* Creştinii au sărbătorit în a doua Duminică după Sf. Paşte , în Ziua Domnului, şi pe Sf. Apostol Toma, cel a cărui îndoială şi dorinţă de certitudine au fost vindecate de Mântuitorul înviat, rostind şi a zecea fericire: ”Pentru că M-ai văzut, ai crezut? Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”. Şi nu doar pe el l-a îndreptat, ci pe toţi cei care prin veacuri s-ar afla ca fii ai îndoielii. Cuvine-se dar ca şi aceştia să urmeze pe Sf. Ap. Toma şi în emoţionanta şi spăşita mărturisire: ”Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Unul din cele mai emoţioante momente de după slăvita Înviere a Domnului este cel al arătării sale ucenicilor Luca şi Cleopa, care meregeau spre Emaus copleşiţi de mâhnire. Un străin misterios îi ajunge din urmă şi-i întreabă pentru ce sunt atât de întristaţi? Ei îi arată că pentru ele întâmplate cu IISUS, “pe care L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri”(Lc.24,2) .Străinul i-a dojenit cu blândeţe pentru că n-au priceput cum astfel s-au împlinit proorocirile despre mântuirea lumii şi apoi le-a explicat toate cele din profeţi dintru începuturi.

Astăzi, în calendarul creştin ortodox este pomenit Cuviosul Pahomie de la Gledin. Acest sfânt părinte s-a născut la 1 octombrie 1664, în Gledin, ca fiu al preotului Iftimie Pencu şi al preotesei Ana. A primit în Sfânta Taină a Botezului numele Petru – aşa cum aflăm din cartea preotului profesor Nicolae Feier „Panteonul bistriţenilor”, acolo unde se află bustul înaltului ierarh alături de alţi slujitori ai bisericii.

Fostul protopop al Năsăudului, preotul Spiridon Suliciu a fost chemat la Domnul. Avea 89 de ani şi, după o viaţă închinată slujirii altarului şi bisericii lui Hristos a trecut la cele veşnice. L-am cunoscut în urmă cu puţini ani, la Bidiu, în satul său natal, unde venise să-l conducă pe ultimul drum pe unicul său frate, Valentin. Deşi bătrâneţile îşi spuneau cuvântul, părintele protopop a rămas acelaşi. Al satului, al oamenilor, al Bisericii. Se interesa părinteşte de fiecare.

Mă aflam de Buna Vestire, în Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru, Pavel şi Andrei” de pe bulevardul Decebal din Bistriţa, unde păstoresc turma lui Hristos vrednicii preoţi Simion Brătfălean şi Ionel Pintican. Deşi e zi de muncă pentru cei în putere, sfântul locaş e plin, iar de acum, în zile calde, vom vedea iarăşi lumea umplând chiar şi strada, până pe celălalt trotuar, spre a fi părtaşi la dumnezaisca Liturghie..

* În zilele de 4-5-6 aprilie, creştinii din întreaga lume au sărbătorit împreună Sfintele Paşte, slăvita Înviere a Domnului şi Dumnezeului nostru IISUS HRISTOS, învierea nădejdilor noastre, ale celor ce am vieţuit în jugul şi umbra morţii. În măreaţa sărbătoare s-a înşirat meridian după meridian al Pâmântului, din Oceania până în Americi, întru slăvire, închinare, mulţumire şi negrăită bucurie.

Este perioada postului mare, cred şi am o mică problemă…Dacă nu am păcate şi nu merg să mă spovedesc, mă voi mântui totuşi? Este spovedania o obligaţie sine qua non?