Sărbătoare

Nu exisă nicăieri un sfârşit pentru nimic – există numai o trecere de la o stare la alta, dintr-un loc în altul, dintr-o vreme în alta.
Nici timpul nu se sfârşeşte, ci numai trece dintr-un an în altul, dintr-un secol în altul, dintr-un mileniu în altul, dintr-o eră în alta.
Nici omul nu se sfârşeşte, ci numai trece dintr-o existenţă în alta.Nici lumea nu se sfârşeşte. Nimic nu se sfârşeşte, ci numai toate trec dintr-un fel în altul, într-o eternă continuitate şi aşezare a tuturor la locul pentru care fiecare a lucrat.

Cel mai frumos Cămin Cultural din comuna Şieu Măgheruş a fost inaugurat la Chintelnic, satul natal al preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.

La Livezile, primarul Traian Simionca a fost Moş Crăciun, la propriu, pentru copiii din comună, dar şi pentru cei mai mari, Caravana Moşului pornind la drum spre admiraţia tuturor.

Bistriţenii au făcut coadă la Magazinul Bistriţa de pe Pietonal pentru a cumpăra peşte în prag de AN Nou. Printre cumpărători s-a aflat şi directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii, Ioan Fechete, care ne-a declarat că, în fiecare an, pentru masa de Revelion, cumpără peşte viu de aici, fiind de cea mai bună calitate.

Primăria şi Consiliul Local Şanţ, în colaborare cu Radio Someş au reînviat obiceiul "Berea", Sala Căminului Cultural fiind arhiplină de săteni şi lătureni în frumoase costume populare.

Căminul Cultural din Șintereag a găzduit o nouă ediţie a tradiţionalului Concert de Crăciun, organizat de Primăria Şintereag în colaborare cu Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură. Primarul Ioan Bob a vorbit despre colaborarea cu oamenii de-a lungul celor patru mandate, despre meseria de primar, care este una a pasiunii, a dragostei față de locurile natale și oameni. Invitatul de onoare al manifestării, președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, l-a felicitat pe Ioan Bob pentru realizările deosebite pe care le are în comună.

Copiii rromi din zona Pata-Rât a Municipiului Cluj-Napoca au primit daruri, astăzi, 29 decembrie 2013. Cadourile au venit din partea organizației germane Die Johanniter care în colaborare cu Asociația Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud derulează de 10 ani Campania ”Camionul de Crăciun”. Prin această campanie, sunt aduse din Germania cadouri pentru copiii cu situație defavorizată din Romania. În acest an au venit în România 16 camioane, dintre care unul a fost destinat comunității de rromi din zona Pata Rât.

Parohia Ortodoxă Mărişelu, Primăria şi Consiliul Local Mărişelu, Centrul Judeţean pentru Cultură şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud au organizat a treia ediţie a Festivalului de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Slobozî-ne gazdă-n casă”. Manifestarea, iniţiată de preotul Aurelian Poptean, a adunat cete de colindători de pe raza întregului judeţ, dar şi de la Mureş, Cluj şi Suceava. Parada portului popular, derulată pe ritm de colinde, între Şcoala Generală şi Căminul Cultural a avut în faţă steagul românesc şi oficialităţile.

Surpriză frumoasă pentru îndrăgiţii Cornelia şi Florentin Ardelean Archiudean. Ca pe vremuri, cu mic cu mare copiii si parintii ''Doinitei'' au plecat la colindat la domnii profesori ! Scara blocului s-a umplut de colindători, iar glasurile lor au răsunat aşa de frumos încât vecinii au deschis uşile pentru a asculta colindele. După ce au fost răsplătiţi cu dulciuri, dar şi cu o masă bogată de pe care nu a lipsit cozonacul şi cârnaţul, colindătorii au trecut şi pe la alte case: coregraful Aurel Muntean, familiile Bugnar ( Dan), Fechete si Bugnar ( Victor).

Abonează-te la Sărbătoare