Opinii

   La împlinirea a 200 de ani de la sfârșitul vieții pământești a lui Napoleon Bonaparte, sfârșit petrecut la 5 mai 1821, ora 17, 49 în Longwood House, o reședință modestă, situată în izolata insulă Sf. Elena din Atlanticul de Sud, breasla istoricilor din numeroase țări, dar nu numai ei, au readus în atenția iubitorilor de istorie, viața și faptele acestui „titan” al lumii moderne.

Reprezentanții unor democrații ce s-au dovedit funcționale, dar care nu acceptă Raportul Matic (2021), sunt puși la zid că nu ar respecta valorile europene. Rămâne, însă, discutabil dacă modificări de antropologie naturală și relativizarea familiei sunt valori europene, în accepțiune precisă. Nici un părinte fondator al Europei nu a spus așa ceva!

Modelul nostru de viaţă este, în primul rând, Dumnezeu Omul.
Textul biblic spune: „Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-mi urmează mie nu este vrednic de mine”. Deci, să-l mărturisim pe Dumnezeu şi să-i urmăm sfaturile. El ne arată calea cea dreaptă.
Ideea de cuplu divin, care dă naştere la ceva dumnezeiesc, încolţeşte în mintea fiecăruia când se căsătoreşte. Dacă sentimentele sunt profunde, dragostea devine prietenie şi respect reciproc. Desigur, acolo unde forţa magnetică rezistă în timp între soţi lucrurile se consolidează şi devin frumoase, statornice şi longevive.

   Atunci a trecut,  „dincolo, în veșnicie” Ștefan, domnul Moldovei (1457 – 1504), fiul lui Bogdan al II – lea, domn pe care istoria l-a gratulat cu numele de  „cel Mare” iar biserica ortodoxă cu titlul de „ cel Sfânt”, fiecare argumentându-și motivele pentru care i-au acordat aceste „calificative”.

Cîndva, anunțînd relaxarea restricțiilor generate de pandemie, premierul s-a bîlbîit. În treacăt, la televizor. N-a fost mare lucru. O bîlbă trecătoare, de neluat în seamă, în cele din urmă. Dar un gest (de încheiere?, de deschidere a altei epoci în lupta cu pandemia?) care exprima într-un fel o perioadă în care relația (oficială?) cu pandemia a fost foarte… scăldată. Începînd cu apariția bolii… Lasă că noi (ca popor?) n-am prea luat lucrurile în serios de la început. Ne-am prins cam tîrziu de ceea ce ne poate paște.

„Raiul unui copil este familia. Tot ea reprezintă pacea mamei și Împărăția Tatălui.”

Chinezii și evreii – cele mai vechi popoare care s-au păstrat până în zilele noastre – sunt și azi în centrul atenției. Primii au realizat după 1978 o dezvoltare modernă, adesea pe cele mai avansate linii ale științei și tehnologiei, care îi plaseză printre supraputerile lumii. Evreii continuă, după restabilirea, în 1948, a statului Israel pe pământurile strămoșilor lor, să fie una dintre forțele inovative ale istoriei, cu contribuții esențiale la înaintarea umanității.

Ce putem spune despre medicul care, după zece ani de activitate, declară că medicina e o prostie și că organismul uman se poate descurca natural cu ceea ce are? Ce vom spune despre nava care în mijlocul oceanului află că ruta urmată e greșită și trebuie să facă întoarsă calea? Ce vom spune despre profesorul care își abandonează catedra, declarând că școala e ceva fără rost și chiar dăunător, fiindcă învață lucruri superflue și chiar dăunătoare? (Teribilă dramă, desigur, fiindcă mie, 24 de ani mi-au trebuit pentru a avea voie să scriu cele patru litere din fața numelui meu.)

      Luna din calendar și luna de pe cer poartă fiecare la butonieră o floare de tei, al cărei parfum trece prin timp și se răspândește până departe, înapoi în primăvară, de neșters în vară, tot anul, stânga- dreapta, trece prin ceruri și nori, prin aer și văzduh, cu stele și aștri, ce ating infinitul.
      Să tot treci de-a lungul drumului, străjuit de tei de-o parte și de alta, ca pe „lângă plopii fără soț”. Pasul încetinește, respirația se împrospătează, iar ochii aproape că lăcrimează de frumusețe.

   Cel care are dorința de a „pătrunde mai bine” în trecutul satului Budești se poate folosi de două mari categorii de izvoare istorice  - nescrise  și  scrise  -,care coroborate între ele reconstituie într-o anumită măsură viața și activitatea oamenilor care au trăit pe aceste meleaguri.