Opinii

      Zilele acestea, am auzit spunându-se că nicio altă categorie socială nu vorbește mai mult cu mască, așa cum fac profesorii din preuniversitar. M-am gândit, în sinea mea, „n-am zis nimică”, am căutat exemple în alte domenii și… în zadar. Profesorii universitari, medicii, juriștii, inginerii, economiștii, chiar politicienii, niciunii dintre ei nu egalează recordul dascălului de școală nouă. Școală nouă ce presupune șase ore, cinci, patru ( și tot e mult ), de vorbit, clar, limpede, cu înțeles și de înțeles, pentru o sală mare, cu mulți copii.

În primii mei ani de profesorat, la Malin, unde încă nu circula autobuzul, probabil și de teama de a nu mă deprofesionaliza, m-am abonat la câteva reviste literare și pedagogice. Mă simțeam un izolat, deși până în Beclean erau doar zece kilometri.

Să ridicăm ochii noştri mai mult spre cer,
  spre a primi înţelepciunea
 de a trăi în Adevăr şi Dreptate.
Să nu uităm, că cele mai importante lucruri din viaţa noastră sunt copiii şi rămân copiii.
Nu există iubire mai mare pe Pământ decât aceea a părinţilor pentru copiii lor.
Pentru că nu este puţin lucru să ştii că,  fiinţele care mişună zilnic pe lângă tine, sunt sânge din sângele tău şi carne din carnea ta.
Dacă asculţi cu atenţie vocea lui Dumnezeu ea devine o certitudine.

   Inegalabilul istoric și om de cultură Nicolae Iorga, căruia „nimic din ceea ce este istorie, nu i-a fost și nu i-a rămas străin ”, afirma: „Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie și un dram de iubire ca s-o înțelegi”.

Zilele trecute, coborârea în Staţia Bistriţa din trenul cursă de persoane cu care călătoream a fost stânjenită de un tânăr adolescent. Acesta explica cu emfază (probabil din dorinţa ca vorbele lui să ajungă şi la unii dintre călători şi să provoace compasiune – n.n.) unui grup de colegi, ce veneau pentru consultaţii în vederea susţinerii examenului de Evaluare Națională, "cât de rea şi de neînţelegătoare e profa de română", care, în opinia lui, manifestă o exigenţă exagerată pentru că orice greşeală de punctuaţie a lor o taxează cu nota doi.

Pandemia ne obligă și la fapte, ziceri, improprii tradiției, calendarului laic. Așa cum e acum, cu Campionatul European de Fotbal. Coronavirusul întârzie cronologia europeană. Această faimoasă competiție sportivă se desfășoară în contul anului trecut, 2020, an în care, potrivit programului FIFA trebuia să se desfășoare (adică din 4 în 4 ani).

 
          De foarte multe ori, omul, când este lovit de câte o suferință, sau atunci când pierde ceva sau pe cineva, se întreabă: „Acum eu ce mai am?” sau spune: „Eu nu am pe nimeni ” sau „Nu am nimic”. Și asta deoarece este atât de încovoiat de greutatea poverii, încât nu mai poate privi în sus, nici în stânga, nici în dreapta lui, darămite în suflet, și atunci, tot ceea ce simte, este singurătate, deznădejde, încătușare.

Actuala președinție americană a redeschis discuția despre democrație. În discursul inaugural din fața Congresului american (ianuarie 2021), Joe Biden a spus că „puține perioade în istoria națiunii noastre au fost mai provocative sau mai dificile decât cea în care ne aflăm acum”, că „democrația este fragilă” și a chemat la unitate în cadrul democrației. Președintele american a mai spus că puterea politică este greșit înțeleasă dacă este luată drept armă împotriva celor de altă părere.

Prima şcoală este familia care are rolul primordial în creşterea şi educarea copiilor pentru viaţă. Familia este cununa creaţiei lui Dumnezeu şi mediul binecuvântat de El, în care copilul începe să înţeleagă taina iubirii părinteşti.

   Dacă timpul îți permite și curiozitatea te îndeamnă, poți să „pătrunzi” în diferiți ani, mai depărtați sau mai apropiați de zilele noastre, unde te poți întâlni cu personaje și întâmplări  mai deosebite.
   Iată câteva exemple  -

Abonează-te la Opinii