Opinii

Trăim într-o lume fasonată de științele moderne și de exercițiul rațiunii inițiat de vechii greci. Dar religia nu a încetat să fie prezentă.

Din mass-media recentă:
* „De-a lungul anilor, am observat că unii dintre cei mai buni cititori de literatură și critică literară sunt medicii. Acestei categorii de medici iubitori de cultură îi aparține și Mircea Gelu Buta, autorul unui volum definit chiar de titlul său: „Amintirile unui student la Medicină.”

Motto
„Mai rămâne din noi
acest cântec, şi-apoi
căutăm printre stele lumina!”
(Vasile Șeicaru)

Motto
„Mai rămâne din noi
acest cântec, şi-apoi
 

Sunt zile de vacanță, atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru turiștii veniți din diferite colțuri ale țării sau ale lumii, chiar, să vadă ce-i de văzut. Printre obiectivele înscrise în programul de vizitare a unui oraș, pe lângă muzee, galerii, parcuri, grădini, se află și statuile, amplasate, de obicei, în aer liber. Și cum plimbările de vară se desfășoară în lung și-n lat, e bucurie când iese în cale o statuie. Ca o oază. Loc de popas și de aduceri aminte.

                Ce prețuim pe acest pământ? Întrebare, pentru unii, cu un răspuns foarte simplu: Bunăstarea, să avem de toate. Pentru alții, răspunsul nici măcar nu există, deoarece atâta zbatere și risipire este existența noastră aici, încât nu mai știm care ne sunt prioritățile, am uitat sau poate nu am știut niciodată pentru ce am venit. O seamă de oameni știu de la bun început, alții găsesc răspunsul la un  moment dat, pe traseu.

      Trăim așteptând. Așteptăm mereu ca ceva să se întâmple. Să vină vara, să treacă iarna, să se coacă cireșele, să înflorească teii, să ne crească mari copiii, să treacă timpul, să terminăm școli, să avem rezultate, să călătorim, să mergem, să ne întoarcem, să se facă ziuă, să se facă noapte, să culegem roade, să ajungem unde dorim… Toată viața așteptăm, suntem niște ființe așteptânde sau așteptate. Așteptăm ceva sau pe cineva.

   Afirmații scurte, folosite mai ales în științele matematice, care exprimă un adevăr ce nu trebuie demonstrat sau nu poate fi demonstrat. Cea mai cunoscută axiomă care îmi vine în minte spune că   …   „Printr-un punct exterior unei drepte, se poate duce o singură paralelă la acea dreaptă” (Principiul lui Euclid).
   De-a  lungul timpului istoric, multe personalități au exprimat prin cuvinte puține adevăruri care par să fie valabile,chiar dacă unii se îndoiesc de ele.

Moto:"De poţi face ceva, Doamne, ajută-ne nouă să ne trezim."
*
La noi se poate şi aşa!
Mă doare sufletul când văd pe malurile apelor -la televizor- tone de gunoaie.
Cine este vinovat?
Noi toţi, de bună seamă, că nu luăm măsuri drastice pentru cei necivilizaţi. Şi culmea că tot aceia se mai plâng de cei ce ne conduc, că nu fac, că nu dreg. Şi în oraş aşteptăm să ne facă ordine cei din primărie.
Ce să facă autorităţile? Să ne dea şapte ani de-acasă? Să ne înveţe să lăsăm în urma noastră locul curat?

Abonează-te la Opinii