Opinii

Copilul care trebuie să memoreze un verset din Scriptură pentru şcoala duminicală alege pe loc Ioan 11:35: „Iisus plângea.“ Ăsta-i tot versetul. O nimica toată. Dar ce verset extraordinar! Când Lazăr, bunul prieten al lui Isus, s-a îmbolnăvit, surorile lui, Maria şi Marta, L-au rugat să se grăbească spre Betania pentru a-i reda bolnavului sănătatea.

Obiectiv, în România de azi nu este în joc numai chestiunea deficitului bugetar – semn clar al incapacității decidenților de ieri și de azi. În joc este și o criză care lovește din multe direcții –  randament slab și producere chinuită, pricepere și motivație scăzute, propagandă umflată ce ține loc de viziune.

Sunt atâtea stele pe cer...adevăratul vis este cel de dincolo de ele, sunt stele perechi pe cer și orice întâmplare este o taină pentru fiecare dintre noi...Să ne topim iubirea într-un înger după ce ani de zile am pândit iubirea cu lacrimi, din culise...În trupul și sufletul nostru poate fi viscol mare...

      Din caierul vieții mele s-a tors un fir lung, așa că din caier nu a mai rămas decât un smoc, ce o să se termine în curând, iar firul, care e tot mai subțire, se  poate oricând rupe.
   Răsfoind printre cărți, dau peste  ABECEDARUL avut în clasa I în anul școlar 1959-1960 și văzându-l mi-am amintit că în clasa I eram nouă elevi, șapte băieți și două fete, din cei șapte băieți, sunt trecuți acum patru în veșnicie.

„Libertatea, ca și onoarea, trebuie păstrate chiar cu prețul vieții” (Miguel de Cervantes da Saavedra)

Ne aflăm în centrul unor schimbări dramatice în plan internațional, mutații care ne-ar putea afecta pe toți, chiar în plan personal, chiar foarte curând. Sunt temător, fiindcă neamul nostru nu vădește totdeauna priceperea de a discerne binele de rău, iar răul cel mai mare ni-l facem adesea noi cînșine, cu mâna noastră.

Nu știu cum le merge altora când se vorbește despre digitalizare, îmi închipui însă că nu puțini vor fi ridicând din umeri cu o oarecare resemnare, în sensul că asta e, aici s-a ajuns, dar nu mă privește personal. Și tocmai aici e baiul: ne privește pe toți și pe fiecare în parte, și asta pentru că digitalul a intrat în viața fiecărui individ, precum a făcut-o și la nivel de societate.

De la leagăn până la mormânt, omul își croiește drum prin hățișul cuvintelor. Unii merg pe poteci simple, spunând povești doar nepoților, scriind poezii pentru ei înșiși. Alții, atinși de puterea cuvântului, pășesc în adâncul junglei lingvistice și caută în lume, dar și în suflet, acea lumină care cade altfel odată ce o așterni în litere, pe hârtie. Acela este Scriitorul. Lui îi este dat să mărturisească o lume.

Dragi cititori! Spuneam ]n articolul trecut că ruperea oricărei legături cu casa părintească, dintr-un spirit de revoltă, este un bun indicator al faptului că acel „la revedere“ afectiv care trebuia spus n-a fost rostit. Scopul vindecării este întotdeauna stabilirea unui echilibru în relaţii, evitarea înstrăinării în aceeaşi măsură ca şi a implicării exagerate.

Pentru a nu fi smuls din viața pe care și-o dorește, cetățeanul este pus să distingă azi între cunoștințe, interpretări, credințe, vociferări de partide și rafalele propagandei, care îl asaltează. Cu alte cuvinte, ceva mai exigent exprimat, să facă, fie și în mare, distincția dintre ceea ce ține de științe, de filosofii, de religie, de ideologii și de simpla propagandă.

Am intitulat acest material cu două sintagme preluate din memoria ancestrală a poporului român. Dacă spui „sare în ochi”, este sinonim cu a-l orbi pe cel din fața ta, a-l determina să nu vadă adevărul. „Sarea în bucate” este cu totul altceva: dozarea unui ingredient fără de care mesele noastre, simple sau festive, nu ar avea gust, nu ar conține elementele-cheie care să ne ajute organismul să meargă mai departe în sănătate și cu mintea limpede. Banala clorură de sodiu, într-o lume care fierbe de griji teritoriale, recesiune și incertitudine?