Opinii

Sorosismul, ca politică, și repercusiunile sale sunt puse azi în discuție, nu doar în Romania. De aceea, a devenit oportun să fie lămurite lucrurile, pe date sigure. Mecanismele lăuntrice ale acestuia, care convertesc tacit îmbrățișarea libertăților individuale într-o opoziție la pluralism sunt de luat în seamă, fiind tot mai evidente. În sfârșit, într-o lume în schimbare, orice optică e de chestionat cu privire la adecvarea sa.

Dragi cititori! Vorbeam în articolul trecut despre mânie și um este necesar ca ea să fie exprimată și elibertă, și cât de important este acest lucru în procesul terapeutic.
Un alt motiv pentru care trebuie să te confrunţi cu mânia şi s-o laşi deoparte este depresia, care seamănă în multe privinţe cu un sindrom secundar de şoc. Depresia este mânie interiorizată. Când furia pătrunde în subconştient, depresia gravă şi amorţeala care rezultă pot dura o viaţă întreagă. Vindecarea este aproape imposibilă în aceste condiţii.

Toamna astronomică  începe mereu pe 22 septembrie, când ziua și noaptea s-e echilibrează pentru o clipă.  În 2025, toamna nu mai e doar o tranziție între anotimpuri, ci o radiografie a Planetei aflată în criză majoră. Oamenii de azi trecem prin anotimpuri ca printr-o succesiune de ferestre mai mult virtuale, în care schimbarea luminii de afară contează mai puțin decât schimbarea algoritmilor dintr-o aplicație de pe telefon.

Coiful de la Coțofenești nu este doar aur bătut în matrițe străvechi, este un fel de hrisov tridimensional și fascinant, mesaj al stămoșilor noștri. Este, mai ales, o epopee, un Simbol. Descoperit de un copil, pe la 1929, în praful unui sat prahovean, el a devenit, de-a lungul deceniilor, semnul continuității unui neam, al puterii și al misterului fenmen dacic. Și, cum se întâmplă cu mai toate simbolurile, un timp a stat în atenția specialiștilor și a publicului larg, apoi, prinși de problemele cotidiene, oamenii l-au ignorat și  artefactul părea a fi fost uitat în vitrinele Muzeului.

      Există o tradiție a salutului, istorie mult pus, care, ca orice tradiție, în zilele noastre, a ajuns să-și piardă originile, frumusețea, în negura timpului, și păstrarea  devine parcă o stânjeneală ce aduce cu sine resemnate retrageri într-un colț al societății, de unde se vede mai bine peisajul, clar și limpede, pentru că distanța, de data aceasta prin scris, oferă o priveliște pe cât de modernă, pe atât de pestriță.

Am lecturat cu deosebită atenție articolul preotului Vasile Beni, publicat în “Răsunetul” compunere care poartă titlul “Cea mai mare tragedie nu este demonizarea, ci respingerea lui Hristos”, scriere cu o

Urmează aproape spontan după şoc şi negare. Pentru a verifica această afirmaţie în viaţa de zi cu zi nu trebuie decât să mergi la cineva şi să-l calci zdravăn pe picior (numai nu-i spune că te-am trimis noi). Prima lui reacţie este şocul: „Ce... ?“ Apoi, îşi spune, „Nu se poate să se întâmple aşa ceva, nu-i aşa?“ Apoi urmează mânia. „Ce crezi că faci, ce te-a apucat?“ Toate aceste senzaţii îi trec prin minte fulgerător, în cele câteva clipe în care îşi strânge pumnul ca să te lovească.
Oricât de îndelungate sau efemere, aceste faze sunt inevitabil prezente în proces.

                 Reflecțiile din epoca modernă despre pace au succedat unor războaie sângeroase în Europa. Iar proiectele majore de pacificare – de la Leibniz, prin abatele Saint-Pierre, la Kant – au apărut pe baze creștine.

Povestea lui Cain și Abel rămâne una dintre cele mai dureroase și neiertătoate oglinzi ale umanității. În acel câmp al Genezei, unde un frate nu îl ridică pe celălalt, căzut, ci  îl doboară,- are loc drama dintâi: sângele vărsat nu doar că face un om să dispară, ci rupe legătura de frăție, răstoarnă ordinea cosmică. De atunci, întreaga istorie omenească a purtat cu sine această umbră.De ce își ucide omul, fratele? Răspunsul nu e simplu. Biologia vorbește despre instincte de supraviețuire, cconservare, despre lupta pentru resurse.

Citeam într-o carte mărturisirile unui bătrân părinte care spunea că  într-o mănăstire, deci și în mănăstirea în care viețuia și slujea, șaptezeci la sută dintre călugări sunt acolo ca să-i ispitească pe cei treizeci la sută care se mântuiesc. Dar, din experiența dânsului, totul se rezumă la a nu abandona dragostea.